Încearcă să îşi amintească momente fierbinţi din viaţa de demult… Au fost multe, ştie sigur… Vede ochii lui învăpăiaţi, în nări parcă se întoarce mirosul sărat al brizei, simte cum nisipul plajei îi înţepa tălpile în acea zi. Îşi doreşte mai mult… Vrea să îşi aducă aminte ce simţea în timp ce el îi cuprindea umerii cu braţe bronzate. Nu simte nimic, nu îşi poate aminti. A trecut timpul nemilos peste ea, lăsând în urmă pustiu, acel pustiu pe care numai femeia ce a încheiat socotelile cu bărbaţii îl poate simţi. Marea parcă ar fi secat şi, odată cu ea, toate micile gesturi şi simţiri de altădată.
Trupul ei zvelt, de sirenă abia dată în pârg, funcţionase cândva ca un magnet pentru orice mascul viu. Mişunau în jurul ei, se întreceau în a-i face pe plac, treceau prin gheaţă şi foc pentru a-i intra în graţii. Îi ademenea cu cântecul susurat de gura înflorită a zambet, cu genele bătând chemări misterioase, cu şoldurile ce se unduiau precum apele atinse de zefir. Puţini o iubiseră cu adevărat, cu acea dragoste ce rupe bariere şi doboară munţi de cremene. Puţini trecuseră de înveliş, în căutarea acelui ceva profund, ce o împingea în ape tulburi. Cei mai mulţi îi iubiseră trupul mlădios şi promisiunile amăgitoare.
Frivolitatea de care dăduse dovadă în tinereţe se întorcea acum împotriva ei. Singură în camera dintr-o dată prea mare, cu ceaşca de cafea răsturnată pe un şerveţel, în aşteptarea clipei când ar fi putut fi citită, cu privirea în gol, singură şi pustie, retrăia frânturi de viaţă. Din trupul de sirenă nu rămăsese mare lucru. Nici un bărbat nu îi va mai spune, ca odinioară, că o va acoperi cu stele de mare, că îi va prinde în păr mărgăritare şi că o va legăna prin valuri înspumate. Nici un bărbat nu va mai cădea în plasa privirilor languroase. În curând, nici ea nu îşi va mai aminti că a existat cândva o sirenă ce chema în apele ei calde bărbaţi de-o noapte…
brumat şi melancolic… timpul trece la fel pentru toţi.
şi eu cred că fiecare vârstă are auriul ei.
O…ma simt atinsa de povestea asta….o parte din ea e si a mea….
Wooooooooow, ce frumos, ce vesel1 Parcă aş zice eu, că nu atrecut mult de când nu te-am vizitat. Da ştiu, de la scumpirea ţigărilor. Dar ştiu că ai schimbat nu glumă. Foarte frumos, serios de tot! Ca şi textul de azi, ca şi multele din urmă.
Chiar daca a pierdut mult din farmecul altor vremuri, cred ca o unda de speranta i-a ramas. Doar de aceea astepta sa i se ghiceasca in ceasca de cafea. Traieste gandinduse ca in cafeaua aceea, bauta pana la zat i se oglindeste viitorul.
Fetelor, cred ca fiecare om ajuns la batranete traieste cu anumite regrete, cu nostalgii… La un moment dat, probabil nu se mai hraneste decat cu amintiri.
Peste unele amintiri s-a asternut auriu, peste altele cenusiu…
Dana, multe dintre noi s-ar putea regasi in anumite parti din poveste.
Mihaela, am schimbat de nevoie tema si acum sunt mai fericita ca oricand, desi are multe neajunsuri. :)
Ai si tu dreptate, Gabriela! Sau era numai obisnuinta de a-si ghici? :)
“Sunt inca tanara si ma bucur din plin de viata dar cred ca fiecare etapa a vietii are farmecul ei. :)
Frumos. Foarte frumos scris. Si trist, caci nu poate fi altfel.
Imi aminteste de personajul Bubulina…