Skip to main content

Frământări legate de credință

Se roagă-n fiecare seară în genunchi, cu ochii în tabloul din care, chinuit, privește un Isus însângerat de spini. Cât de bine sunt pictați, gândesc încântată. În spatele tabloului are lipit un plic în care își ascunde pensia (sau ce a mai rămas din ea). Oare se potrivesc aceste două mari busole ale vieții? Sau îi ascunde la vedere, știind că în casă, doar un copil este interesat de icoană și de simbolismul ei? De fapt, de ce i-ar ascunde, când nimeni nu vrea nimic de la ea, nimeni nu este interesat de bănuții bunicii? Să fie obicei vechi, din vremuri grele de război, când până și mălaiul trebuia pitit?

Nu o întreb. Privesc tăcută, îngândurată, cum își încheie Tatăl nostru cu trei cruci largi. Nu pot reține cuvintele pe care le-a spus mai devreme, printre buzele aproape închise, solemn. Nici nu îmi doresc. Altfel de poezii îmi plac, altfel de crezuri am. Încă nu mă încearcă îndoieli, trăiesc seninul copilăriei fără griji, fără îndoctrinări. Sau greșesc? Oare ateismul insuflat de tata nu-i tot îndoctrinare?

Mă uit spre sora mea. Este ferm convinsă că Dumnezeu există și că are grijă de noi toți, că știe a le rezolva pe toate, că nu-i obstacol să nu îl treci dacă te rogi. Este naivă? Deține un adevăr ce mie îmi rămâne ascuns? Oare e un noroc darul de a crede cu atâta tărie, de a putea păstra nealterată speranța? Îi simt mila ca pe o haină grea, aspră. Mă compătimește când îmi observă frământările, când vede cum caut logica în orice lucru, în orice situație, în fiece clipă a vieții.

Oare sunt de compătimit?

Comments
  • Teodora Elena April 12, 2014 at 11:20 am

    Eu nu cred că ești de compătimit. Este libertatea fiecăruia să aleagă dacă crede sau nu. De asemenea, știu că există unele momente în viața fiecăruia, în care se întâmplă cât o minune (mai mică sau mai mare). Se spune că a crede în Dumnezeu este pentru cei slabi, pentru cei care nu trăi în singurătate. Dar oare, ce om poate trăi de unul singur – cu adevărat singur?

  • Javra Eu April 12, 2014 at 10:32 pm

    Nici că te compătimeşte cineva. Am convingerea că orice om inteligent ajunge la concluzia că ceva există deasupra lui, oricum ar numi asta, divinitate, zeu, Iisus, Allah, Dumnezeu etc. Ar fi prea arogant, dacă n-ar crede asta. Trebuie doar să depăşeşti faza de dezvoltare în care te afli momentan. Iar asta înseamnă progres pentru tine însăţi. Mi-ai dat ideea unui articol. Îl voi scrie şi sper că-l vei citi şi vei înţelege mai bine ce ţi-am transmis acum în câteva cuvinte.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.