Mintea se avânta curajoasă pe culmile cugetărilor adânci, răscolea febrilă în căutarea ideilor originale, experimenta clipă de clipă noi trăiri, supunea unor examene grele fiecare gând. La vârsta la care alte fete ridicau praful în discoteci şi, în superficialitatea lor, erau mai preocupate de vestimentaţie decât de filozofie, ea îşi punea întrebări existenţiale şi îşi lăsa fantezia să zboare. În capul ei era o luptă surdă, o dualitate pe care nu şi-o putea explica. Îi închina poeme bărbatului iubit, îi atribuia sentimente nobile, îl transforma din om simplu în erou.
De câte ori rămânea singură îşi aşternea pe caiete gândurile, îşi imagina scene în care sensibilitatea lui ar fi ieşit la iveală, iar inima ei ar fi rămas captivă pe vecie într-o casă a fericirii, alături de inima lui. Îşi petrecea nopţile privindu-l cum se odihneşte, îi atingea delicat părul blond şaten, îşi plimba degetele pe gâtul lui puternic. Umplea caiet după caiet cu scrisul ei caligrafic, amestecând întâmplări reale cu frânturi de viaţă imaginară.
Într-o zi, prizonieră a propriei fantezii, a îndrăznit să deschidă la întâmplare unul dintre caiete şi să îi citească iubitului un fragment din gândurile ei intime, neştiute până atunci de nimeni. El a privit-o năuc, neînţelegând nimic, în parte din cauza vocabularului cu care nu era familiarizat, iar pe de altă parte pentru că nu se recunoştea în acele descrieri plăsmuite de mintea înflăcărată a fetei.
Nu era nici erou, nici zeu, nu avea puteri nemaivăzute, nu cunoscuse pasiuni mistuitoare, nu iubea exaltat. I-a cerut fetei să lase prostiile, să îşi dovedească iubirea învăţând să gătească, să spele rufe, să dea cu mătura. De dragul lui şi convinsă fiind că el nu vrea să îşi recunoască slăbiciunea, fata a învăţat tot ce i s-a cerut.
S-a trezit la realitate în ziua în care iubitul i-a spus fără ocolişuri că ţine la ea, că apreciază tot ce a făcut pentru el, că nu va uita clipa în care ea, fecioară pură, neprihănită, i s-a oferit cu trup şi suflet, dar… Dar el vrea să răzbească în viaţă, vrea să aibă mai mult, vrea averea şi pământurile pe care le are vecina prostănacă, de care râd toţi.
I-a spus că vor rămâne la fel, că vor continua să se iubească, să fie împreună, dar trebuie ca fata să accepte căsătoria lui cu vecina. În stare de şoc, fără să scoată un cuvânt, fata a luat caietele şi le-a aruncat în foc, apoi i-a întors spatele şi a ieşit pe uşă. A umblat până târziu în noapte pe străzi, ameţită, amorţită, fără să plângă, fără să gândească.
Când s-a întors acasă, el era treaz. O aştepta îngrijorat. L-a văzut aşa cum era, aşa cum fusese mereu: un bărbat banal, un oarecare, un simplu muritor care se bucurase pentru o perioadă de trupul ei şi care râvnea în continuare la nectarul din care băuse cu nesaţ.
Frumoase
Povestea care se repetă la nesfârșit, cu o ea sau cu un el în rol principal… E sec și dezamăgitor când izbește realitatea, dar ce BINE este când se întâmplă! :)
poate-ai vrut să pară o poveste tristă, dar am pățit-o în adolescență.
Când am ajuns la “i-a cerut fetei să lase prostiile, să îşi dovedească iubirea învăţând să gătească, să spele rufe, să dea cu mătura”, m-am strâmbat de râs !
Asta e, unde nu se-aseamănă, nu se adună !
Am simtit nevoia sa comentez cat se poate de serios si de sincer ca eu cred/intuiesc, desi nu am de unde sa stiu precis, ca tendinta personala a cuiva catre introspectiune sau intrebari existentiale sau chiar o atitudine de respingere sau de presimtit o oarecare nepotrivire cu anumite obiceiuri culturale sociale majoritare (de ex ca iti place sa porti blugi si sa nu te machezi excesiv pe cand altii prefera costum sau fond de ten, sau invers, sau combinatii din astea), NU inseamna neaparat ca acea persoana este si o persoana nerealista sau o persoana utopica sau excesiv de visatoare sau ca viata ii va fi plina de nefericire sau dezamagiri.
Desigur ca majoritatea suntem conformisti, este chiar aproape inevitabil, posibil chiar socio-biologic de inevitabil, daca exista asa ceva, insa totusi nonconformistii NU sunt toti neaparat utopici, visatori, sau destinati unor drame sau tragedii, desi intr-adevar probabil ca vor avea mai multe obstacole de trecut in cadrul gasirii unui loc potrivit pt ei in societate.
Plus trebuie diferentiat intre nonconformismul-conformist al imaturitatii juvenile sau adolescentine (cand vrei sa fii altfel decat “lumea” sau “vecinii” dar in acelasi timp vrei sa fii la fel cu colegii de clasa + chiar te stradui in acelasi timp sa iti gasesti drumul propriu catre personalitatea individuala finala bine conturata cu care vei interactiona ulterior cu altii din jur) de o posibila tendinata personala reala de-o viata catre nonconformism sau catre a simti ca esti cumva “altfel”, sau de a dori intr-adevar sa iti exprimi personalitatea ta la un moment dat asa cum e ea, autentic, in loc sa trebuiasca sa te imbraci mereu cum sunt altii din jur.
Si asta e valabil si pt fete si pt baieti. Si, in plus, nu toti barbatii/baietii sunt automat abuzivi sau exploatatori, chiar si daca sunt/arata/se comporta mai “macho”, desi probabil ca in Romania sunt destul de multi, poate cam prea multi, dar asa au invatat de mici, si precis ca asta nu se intampla doar in Romania.
Foarte fain textul, de multe ori ni se intampla, ne incearca sa aratam o fata ce o tinem ascunsa de teama respingerii, neintelegerii sau neimpartasirii. Uneori riscam, ne lovim si asa invatam sa ne ferim, dar sunt dati cand nu ne mai intereseaza reactia si oferim totul asa cum este.
reeditarea unui ION …
O poveste trista.
Eheee…cate povesti de genul acesta s-au scris, s-au citit si s-au povestit.
Exact la Ion m-am gandit si eu.
ce trist!…
hot de suflet, asa l-as eticheta pe tânarul erou al povestii tale.
Puteai sa-i pui si titlul „Dragostea e oarba”. si m-am regasit in articol, pentru ca si eu, de multe ori, am vazut cu adevarat cum era un baiat doar dupa ce mi-au trecut fluturii din stomac :))
Exact :)
Inca mai sunt Ioni peste tot….
Si Ane
Si Florici
Tot e ceva ca o astepta acasa. Putea sa nu faca asta…
Multe povesti asemanatoare. Noi, femeile, “imbracam” in calitati cate un barbat… ele de fapt sunt vazute doar de ochii indragostiti… care nu vor sa vada minciuna si micimea respectivului desi semnale exista cu siguranta…
Totusi finalul spune multe: nu e deloc Ana din Ion care sa sufere dupa el. Si-a dat seama chiar indragostita fiind ca si-a construit castelele de nisip pe un om banal si a plecat, lasandu-l cu aspiratiile lui la o viata mai buna, dar nu alaturi de ea.
Nu toti barbatii sunt la fel ;).
Aha… adica cand brusc a inceput sa il ingrijoreze soarta ei a devenit banal? Dar era sexy cand o trata cu fundul? Interesant si de-a dreptul mazochista domnisoara :D.
Si deci ea e considerata eroaica ca n-a acceptat sa fie amanta? Pai cam gresit. Ca alta soarta o blegutza ca ea n-are oricum. Ce oferea ea ca sa isi merite pozitia de “unica”, serios acum? Desigur si invers e valabil. Dar sunt mai multe femei decat barbati asa ca social conteaza mai putin inversul. O femeie inteligenta stie unde si cand sa puna piciorul in prag sa nu se ajunga macar la propuneri din astea. Domnitza respectiva e cam gasca si inselatul ei nici macar sport nu e…
Cam bruscă dezmeticirea asta a fetei. În realitate, suferința e mai mare, chiar dacă știe că ăla e un nemernic care nu o merită. Nu te trezești așa de brusc la realitate. Încă mai încerci să-i găsești scuze, mai tragi speranță că o să-ți spună că a fost o glumă, o încercare…
Tot la Ion m-am gândit şi eu – gândim la fel :)))
Şi zeii şi zeiţele mai dorm câteodată :)
din pacate cu totii suntem banali, doar ca uneori din dorinta de fluturi in stomac, atribuim celuilalt trasaturi pe care nu le are sau carora nu le face fata. dar ar fi trist sa nu visam niciodata :)