Promit să nu mă supăr, dacă după acest articol îmi veti spune că sunt sărită de pe fix sau că nu ştiu nici eu ce vreau, de fapt. Stau prea mult timp în casă, nu  văd culoarea verde decât când fac prăjituri, că am un castron de această culoare sau când mă mai plimb pe facebook, unde nişte doamne drăguţe postează imagini pline de verdeaţă.

Nu este vorba neapărat despre culoarea verde, ci de faptul că stând la bloc, am rar ocazia să văd spaţii întinse, pline de iarbă, de flori, de copaci şi imi lipsesc al naibii de tare. Am mereu tendinţa de a vorbi despre grădini, despre plante, despre aranjamente florale.

Am adunat în calculator sute de poze cu grădini frumos aranjate, dar şi cu unele lăsate în voia naturii, pentru ziua improbabilă când mă voi muta la casă, unde voi avea curtea mea, în care să mă joc de-a bubulina gospodina pe propria surafaţă de teren. :))

Voi avea un fotoliu de piatră, pe care îl voi acoperi cu o blăniţa (chiar şi sintetică) de animal, mă voi ghemui în el la umbra pomilor, cu cartea într-o mână şi ţigarea în cealaltă. Nu vor lipsi nici bocancii pe care i-am ascuns aici.

 

 

Nu înţelegeam de ce unele îmi plac, altele nu, cu toate că la prima vedere toate păreau frumoase. Aveam impresia că mă atrag mai mult curţile neîngrijite, dar uitându-mă mai atent, am văzut multe grădini care erau îngrijite şi îmi plăceau, la fel cum am văzut şi spatii verzi lăsate în paragină care m-au dezgustat.

 

 

 

Apoi am descoperit că nu mă atrag grădinile unde se exagerează cu simetria, unde natura este forţată. De asemenea, nu mă atrag nici cele unde sunt prea multe linii drepte, care îmi dau impresia de fals ori de sobrietate, nepotrivită pentru relaxarea ochilor şi a minţii.

 

 

 

Şi acum vine ciudăţenia de care vă spuneam. Dintre pozele de mai sus, doar prima curte cu flori îmi place puţin, dar nu aş alege niciodată să îmi fac acest model. Aş prefera să am o curte verde care să dea impresia de sălbăticie, fără să fie cu adevărat naturală, nelucrată. Într-o curticică precum cea de mai jos, aş planta un pomişor la umbra căruia să stea măsuţa şi gata locul unde să-mi beau cafeaua.

 

Neapărat aş avea un colţişor al meu şi doar al meu, plin de flori şi de culoare, în care mi-aş clăti ochii obosiţi şi încercănaţi, un colţişor care mi-ar aduce în casă miresme florale şi liniste sufletească. Dacă mă voi muta vreodată la casă, aşa va arăta colţişorul meu de rai.

 

 

Vi se par ciudate alegerile mele? Vouă ce fel de grădini vă plac?