Îmi imaginez forma fără conţinut ca pe o gură fără dinţi, ca pe o sacoşă goală, care se strânge, se mişcorează până la aplatizare, nefiind susţinută de nimic din interior. De ce cred unii că o sacoşă goală ar putea păcăli pe cineva, lăsând impresia că este plină? Cumva, înclin să nu acuz pe nimeni că ar aşeza cuvinte frumoase care nu spun nimic. Despre asta este vorba. Despre oameni care scriu frumos, dar nu spun nimic.

Nu aş spune că este indulgenţă din partea mea. Mai degrabă este înţelegerea faptului că nu toţi oamenii sunt atât de puternici sau curajoşi pe cât ne-am dori. Vine un moment în viaţă când ajungem la poarta cunoaşterii, pe care eu mi-o imaginez ca pe intrarea într-o peşteră. Câţi dintre noi vor fi destul de curajoşi pentru a-i călca pragul? Probabil curiozitatea umană ne va împinge pe toţi înăuntru, mai devreme sau mai târziu, echipaţi sau nu.

Peştera cunoaşterii are multe coridoare, unele mai luminoase, altele mai întunecate. Unii se vor rătăci prin ele şi vor căuta să iasă grabnic, fără să fi acumulat cunoştinţe. Vor fi prea speriaţi de cele văzute acolo şi nu vor reţine nimic. Alţii vor merge pe rute scurte, unde lumina de la suprafaţă atinge pereţii interiorului, scoţând la iveală baza pe care este construită cunoaşterea. Despre ei se va spune că au formă, dar nu au conţinut, pentru că vor ştii să aşeze în forme plăcute cuvintele, dar nu vor scoate la iveală idei originale, nu vor aprofunda nimic.

Puţini vor avea puterea şi îndrăzneala de a se adânci în tainicele unghere ale beznei din peşteră. Ei sunt cei motivaţi de ambiţie, însetaţi de cunoaştere, poate bine echipaţi. Sunt cei care ştiu că acolo, în aparenta beznă, se află comori pierdute ce îşi aşteaptă noii stăpâni. Despre ei nu se va spune niciodată că au formă, dar nu au continut. Ei sunt plini, sunt rotunzi, sunt ca o gură cu dentiţie completă, perfectă, ca o sacoşă umplută cu de toate.

Oare îi putem condamna pe cei care nu reuşesc să treacă de primele cotloane ale peşterii cunoaşterii? Avem noi puterea de a-i judeca pe cei care nu au acumulat destulă informaţie în timpul petrecut în peşteră? Ştim noi ce i-a făcut să plece atât de repede de acolo? Ne putem noi imagina ce anume i-a speriat, făcându-i să renunţe? Nu ştim. Şi când nu ştim, poate e bine să ne abţinem de la a judeca.