Despre anorexie ştiam foarte multe lucruri. Văzusem fete bolnave, vorbisem cu ele, le studiasem comportamentul. Stiam, in mare, ca bulimia este o stare patologică manifestată prin foame excesivă, continuă. Nu cunosteam pe nimeni care sa poarte in spate o asemenea poveste. Dorinţa de a afla mai multe m-a îndemnat să aleg cartea Foamea ucigaşă, scrisă de Gianna Schelotto. Şi nu mi-a părut rău. Cartea prezintă două poveşti fictive, inspirate totuşi din cazuri reale, din dramele unor fete bolnave, una de anorexie, alta de bulimie, din drama societăţii moderne.

Cu o mamă instabilă psihic şi un tată incapabil să o protejeze de furia oarbă a mamei, care se abătea uneori asupra ei, Sara îşi găseşte tot mai des consolarea în studiu, dar şi în mâncare. Devorează tot ce prinde, fără măsură, fără control. Mâncarea este drogul ei. Îi satisface nevoia de linişte, de prietenie, de dragoste, o ajută să îşi învingă temerile şi supărările. O armată de nutriţionişti şi psihologi încercase de-a lungul timpului să o scoată pe Sara din ghearele bulimiei. Curele drastice de slăbire, ţinute sub supravegherea atentă a mamei, nu au avut nici un efect, pentru că fata învăţase să ascundă alimente şi mânca pe ascuns.

elefant.ro

cartea foamea ucigasa

Certată şi bătută mereu de mamă, care nu o înţelege, fără prieteni, pentru că este “grasă şi urâtă”,  Sara se aruncă în braţele primului bărbat care îi acordă atenţie, profesor la universitatea unde învată ea şi devine jucăria lui sexuală. Cu timpul, fata înţelege că pasiunea bolnavă a profesorului i-a făcut şi bine, dar îi face şi mult rău. Dacă va scăpa sau nu din acel cerc vicios puteţi afla citind cartea.

“… indoparea cu dulciuri ca practica erotica. Pare uluit de povestea mea ciudata, dar faptul cel mai de necrezut e ca povestea o ascult si eu pentru prima data. Traduc in cuvinte logice, ordonate, haosul din gandurile mele. Regasesc emotiile, temerile si apoi intrebarile care mi-au trecut prin minte, prinse si apoi pierdute de catre constiinta…”

Cea de a doua poveste este a unei fete anorexice, care îşi îngrozeşte părinţii şi îi face să se simtă vinovaţi  din clipa în care îşi dau seama că au contribuit fără să vrea la declanşarea bolii copilului lor. Milena se înfometează voit, deşi este tot mai slabă. Pune pasiune în ceea ce face, trăieşte intens, este vicleană şi intransigentă când vine vorba despre boala ei. Părinţii acceptă cu greu faptul că fetiţa lor este stăpânită de o nevoie pe care ei nu o înţeleg.

Internarea Milenei în clinica numită parcă ironic “Orăşelul vesel” mi-a readus în minte zilele pe care le-am petrecut alături de fete anorexice, de groaza pe care o simţeam văzându-le hotărâte să stea nemâncate, incapabile să conştientizeze pericolul la care se expuneau, incapabile să îşi stopeze pornirile distrugătoare atunci când înţelegeau că au probleme.

“Nu exista leacuri specifice. Este vorba despre probleme legate puternic de componenta psihica. Iar aceasta nu permite asigurarea vindecarii. Va fi nevoie de toate dedicarea noastra de medici si de o mare, extrem de mare rabdare din partea voastra, a parintilor. O sa fie o batalie lunga, dificila si dureroasa.”

Deşi nu are nici 200 de pagini, cartea surprinde şi explică pe înţelesul tuturor motivele pentru care unii copii ajung în perioada adolescenţei să trăiască afectaţi de aceste boli cumplite, iar uneori chiar să îşi piardă vieţile. Suferinţele fizice, dar mai ales psihice, pe care aceşti copii le ascund în adâncul sufletului sunt descrise pe larg în cartea care se vrea un semnal de alarmă. Foamea ucigaşă este o carte pentru părinţi, pentru societatea care nu îi poate tolera şi îi judecă superficial pe oamenii cu astfel de probleme, dar şi pentru copiii care dau semne că ar fi interesati excesiv de mâncare sau de lipsa ei.

Recenzia cărţii Foamea ucigaşă, de Gianna Schelotto, este al treilea articol cu care particip la campania vALLuntar 2, iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Nu uitaţi că la fiecare 15 comentarii pe care un articol le va primi, vom avea un copăcel în plus în păduricea bloggerilor. Vă las şi linkurile spre primele două recenzii, făcute cărţilor Trădarea, de Helen Dunmore şi Şoseaua Căţelu 42, de Alina Nedelea, în caz că vreţi să postaţi un comentariu (dacă nu aţi făcut-o deja).

Voi oferi această carte unei colege a lui Ionuţ care, obsedată de cele câteva kilograme pe care le avea în plus, a ajuns să stea nemâncată zile întregi. S-a întâmplat să leşine în clasă de trei ori într-o săptămână, zguduindu-i pe toţi.