Dragul meu copil, te rog nu închide ochii atunci când îți vorbesc, nu sta încremenit, de parcă ai fi blocat, nu mă ignora când sunt grăbită, speriată sau nervoasă. Încearcă să deschizi larg ochii spre lume, să vezi că tot ceea ce te-am povățuit de-a lungul vremii își avea rostul și că viața este afară, dincolo de calculator și internet. Bucuriile, speranțele, emoțiile pe care comunicarea din online ți le oferă sunt numai pe jumătate adevărate. Oamenii reali sunt afară!

 Poate că ar trebui să te uiti mai des la mine, să vezi dincolo de învelișul aparent. Mă vezi trezindu-mă în zori, muncind cât este ziua de lungă, picând noaptea frântă de oboseală. Mă vezi râzând, mă vezi lăcrimând, îmi poți citi pe chip fiecare trăire interioară. Dar poți oare să le descifrezi? Înțelegi ceva din frământările mele? Îmi simți emoțiile, durerile, bucuriile zilnice? Simți cum blogurile pe care le administrez mă îndepărtează, cu fiecare minut care trece, de viața reală, de ceea ce se petrece dincolo de pereții casei? Nu vreau să ți se întâmple și ție, copilul meu!

 Cuvintele mele să nu îți lase impresia că fac reproșuri, că sunt nemulțumită. Nu! Scriu îndemnată de fiorul ce mă curprinde când mă gândesc la tine. Într-o zi, pe când dormeai liniștit, te-am privit așa cum te mai privisem de mii de ori și, pentru o clipă, am avut senzația că ai putea deveni dependent de aceste mașini infernale, făcute de om pentru folosul omului. Mi-a înghețat inima și-o întrebare s-a născut din marea de gânduri: oare copilul meu petrece prea mult timp la calculator?

 Am refuzat să cred. Am continuat să te privesc plină de dragoste și încredere, însă în același timp mi-am propus să te supraveghez îndeaproape, să te atrag în activități care să nu aibă legătură cu internetul, ba chiar m-am străduit să stau și eu mai puțin, pentru a-ți fi exemplu. Mi-am scris mai repede articolele, am comunicat mai scurt cu prietenii virtuali, am petrecut mai mult timp cu tine, cu prietenii din real sau afară, la aer curat.

 “Când zeii au dat înțelepciune omului, i-au dat cea mai frumoasă dintre comori”. Să nu uiți niciodată acest citat, dragul meu băiat! Primeşte-l ca pe un cadou oferit din inimă, cu recunoștință pentru ceea ce mi-ai dat, ca semn de mirare pentru tot ceea ce mi-ai adus în viață de când te am, ca semn că viitorul este al tău, că trebuie doar să îl cucerești, copil cu râs cristalin și suflet de aur.

Să nu uiți că noi fără calculator ne descurcăm datorită înțelepciunii noastre umane, însă el fără noi este nimic, biet obiect neînsuflețit de apăsarea unor degete calde pe taste și butoane! Să nu uiți că imaginația omului este mai presus de calculul rece al unei mașini! Să nu uiți niciodată că toată inteligența de care calculatorul da acum dovadă i-a fost dăruită de mintea umană tocmai ca el, la rândul său, să dăruiască minții umane ceea ce îi lipsește! Să facem din calculator o armă, scapand de tirania dependentei de el, copilul meu!

PS: Acest articol are o lungă istorie…L-am scris pentru una dintre probele SuperBlog. Inițial am încercat să îl fac sub forma unui mesaj trimis calculatorului care tocmai se stricase. Mi-am dat seama că nu era potrivită ideea și am făcut mici modificări, în așa fel încât mesajul să fie pentru copilul meu. Tot nu mi-a plăcut, așa că am scris un alt articol pentru acea probă.