Credeam că știu ce e lumea înconjurătoare. Atât cât poate un om simplu să acumuleze în viață despre lună, stele, apă, aer, dar mai ales despre oameni. Credeam că știu despre lumea înconjurătoare, și mai ales despre oamenii, că nu se învârt în jurul meu. Credeam că sunt un bun ascultător. Îi lăsam pe toți să își spună oful, mă încărcam cu problemele lor, încercam să găsesc soluții. Dar într-o zi cineva mi-a spus că raportez totul la mine, la ceea ce mi se întâmplă mie, la ceea ce simt sau îmi doresc. M-am uitat în spate. Părea să aibă dreptate. La tot ceea ce mi se spunea, răspundeam cu “eu…”. Mult timp am încercat să îmi corectez defectul. Apoi mi-am dat seama că acest lucru mi se întâmplă atunci când este vorba despre mici discuții amicale, despre ceea ce eu consider a fi schimburi de păreri în legătură cu lucruri banale. Și m-am întrebat, în mod cu totul egoist, de ce ar conta mai mult părerea altuia decât a mea?

Dacă eu sunt dispusă să ascult când îl dor șalele, el de ce să nu asculte când îi spun că mă doare în cot? De ce durerile lui trebuie să fie mai importante decât durerile mele? De ce, dacă el îmi spune că îi place culoarea violet, eu să nu îi spun că prefer portocaliu? De ce oamenii se așteaptă să le oferi o prelegere despre violetul care le place, să îi încurajezi în nevoia lor de a se scufunda în violet sau, din contră, să le întinzi mâna pentru a-i scoate din nămolul violet? Răspunsul e simplu, cât se poate de simplu: suntem ființe egoiste. Lumea înconjurătoare chiar se învârte în jurul fiecăruia dintre noi. Fiecare dintre noi este un mic univers. Ceea ce nu intră în raza vederii noastre nu contează, nu ne transmite nici o emoție. Pe unii îi emoționează suferința semenilor, pe alții nevoia de mărire, pe alții propriul chip schimonosit de oglindă. Emoția stă la baza acțiunilor noastre, ea e motorul care ne pune în mișcare.

O voce interioară strigă disperată: Nu publica acest text! Nu publica! Omenirea traversează o perioadă ciudată, cum nu a mai fost alta. Fiecare om e tot mai egoist. Cu cât omul devine mai egoist, cu atât se străduiește mai tare să arate celorlalți că îi pasă, că îl interesează probleme care până mai ieri îl lăsau rece sau de existența cărora nici nu știa. Fie că își dă sau nu seama, omul se teme că își pierde umanitatea. Îl emoționează mai mult ceea ce îi iese în cale pe internet decât ceea ce se întâmplă în jurul său, în viața reală. Poartă-te ca ei, altfel te vor arăta cu degetul, te vor judeca, te vor condamna. 

Da, probabil unii vor îndrăzni să o facă. Dar simt nevoia să le spun. Vreau să mă eliberez, să pot lăsa emoțiile să mă cuprindă și să mă pună în mișcare. Nu crezi că am dormit destul?

PS: Mă credeți sau nu, acest text nu este gândit, ci visat. M-am trezit cu toate aceste cuvinte în minte. Le-am visat, pur și simplu. Desigur, undeva în subconștient probabil ideile stăteau cuminți la dospit, numai că până astăzi nu reușisem să le scot la lumină în acest fel.

on