Ficțiune și realitate cu vișine

Plin de vânătăi, cu ochii tumefiați, cu spume la gură, bărbatul urlă ca un animal rănit. E legat de vișin, neputincios. Strânge din pleoape, să nu mai vadă cum cei trei vlăjgani cu cefe late o batjocoresc iar și iar, să nu-i mai vadă zbaterea, obrazul palid și hainele sfâșiate. Știe, fără să se uite, că deasupra buzei i s-a uscat o pată de sânge. O aude icnind de atâta durere. Simte că nu vor scăpa zdraveni la minte de aici. Urlă.

*

Pustiul îi însoțește din uliță în uliță. Salcia își plânge tristețea într-o baltă urât mirositoare. Fântâna, părăsită, își scutură în iarbă rugina abandonului. Săteanca apare de nicăieri și le face semn să o urmeze. În curtea fermei îi așteaptă trei zdrahoni. Cu un aer amenințător le trasează indicații precise: vor avea de cules vișinele din livadă, apoi de împrăștiat bălegarul pe pășune și de tăiat salcâmi pentru araci. Abia după aceea se vor putea considera liberi și vor putea pleca spre orașul de unde au venit. Fără vișine, desigur.

*

Rătăcesc dezorientați prin sat, întrebând în stânga și în dreapta de familia x. Nimeni nu îi cunoaște, nimeni nu a auzit de vreo fermă pe acolo. Satul, înconjurat de dealuri verzi, își face siesta. Doar în curtea unde un ciobănesc latră în dorul lelii, cineva udă gazonul și copăceii ornamentali. Cei doi orășeni se opresc obosiți la răscruce. Sună telefonul:

-Ați pus botul, fraierilor? Chiar credeați că vă dă cineva vișine pe degeaba? Sfântă naivitate, cum să vă încredeți într-un om cu care ați vorbit pe facebook și a cărui mutră nu ați văzut-o nici în poze? Țeapă, guguștiucilor!

*

Tot ceea ce ați citit mai sus reprezintă gândurile născute în pustietatea dezolantă a satului. Ficțiune cu vișine.

*

O țin din excursie în excursie. Pe 21 iunie 2016 am ajuns la Găgeni, Prahova, în căutarea unor cai verzi pe pereți. Mă pregătisem sufletește și trupește să culeg vișine și mai apoi să le împart în “astea-s de dulceață”, “astea-s de băgat la congelator”, “astea-s pentru o prăji”. Nu am reușit să găsim ferma cu pomul lăudat. Poate pentru că ne-am dus cu sacul? În plus, nici proprietarii nu erau acasă, cu toate că știau că vom veni.

Ne-am bucurat nespus de căldura năucitoare, de ulițele pustii, de peisajele pline de vile cum numai în filme am văzut. Ne-am întors cu poze făcute la salcia plângătoare și la fântâna părăsită. Mihai a băut o bere acolo, La doi pași (ăsta e numele magazinului din sat), iar eu o apă plată.

Mai are cineva pomi neculeși? Că venim. Abia ne-am învățat să profităm de fiecare ieșire pentru a râde cu lacrimi de situații absurde. Realitate cu vișine.

 

 

 

Ficțiune și realitate cu vișine în Găgeni, Prahova.