Mă tot gândesc la clipele efemere de emoţie intensă, la clipele de fericire pe care le-am trăit de-a lungul vieţii. Şi nu au fost puţine. Şi îmi dau seama că nu le pot descrie sau defini în cuvinte, deşi i-am promis lui Rudolph că o voi face. Citeam acum câteva minute la el pe blog că s-a simţit fericit auzind tunetele ce anunţau furtuna. Da, Rudolph, asta este fericirea.
M-am simţit fericită când am gustat clipa, fără să mă gândesc la trecut sau viitor, când am uitat de mine pentru a mă gândi la alţii, când am făcut ceea ce îmi plăcea, când am împletit gânduri şi speranţe şi am văzut cu ochii minţii viitoarele bucurii.
Am fost fericită când m-am contopit cu nisipul plajei, când am simţit mirosul iasomiei, am fost fericită văzând o picătură de apă cum se prelingea pe bărbia bărbatului iubit, am plâns de fericire când am născut băiatul şi când mi-a înconjurat prima dată gâtul cu mânuţele. Am fost fericită în fiecare clipă a vieţii, de când îl am pe el.
Fericirea pentru mine înseamnă să mă pot bucura de orice nimic, să îmi simt sufletul plin de o emoţie încântătoare, pe care nu o pot explica.
Am fost fericită când am simţit că explodez de prea multă iubire. Şi sunt fericită, surioară, pentru că iubesc în continuare.
Iubesc florile cu care mi-am împodobit apartamentul, iubesc muntele, cu liniştea lui dătătoare de calm, iubesc mirosul fânului proaspăt cosit, iubesc zâmbetele oamenilor fericiţi, iubesc marea, cu zgomotul valurilor şi nisipul fierbinte, iubesc cărţile care mă transpun în alte timpuri.
Iubesc pisicile răsfăţate şi câinii atât de credincioşi, iubesc albinele harnice şi libelulele, cu frumuseţea lor diafană, iubesc lucrurile pe care le fac cu mânuţele mele, iubesc serile în care dansez pe întuneric cu Mihai, iubesc mâncarea gustoasă, iubesc oamenii veseli şi zgomotoşi, îmi iubesc blogul, vă iubesc pe voi.
Iubesc ploaia şi vântul, iubesc soarele şi norii, iubesc prima zăpadă, iubesc culoarea, gustul şi aroma portocalei, iubesc muzica lui Fabrizio Moro, iubesc enorm cafeaua şi ţigările, imi iubesc prietenii şi familia, iubesc toanele băiatului meu, imi iubesc bărbatul, cu tot ce are bun, cu tot ce are rău.
Fericirea – clipe efemere de emoție intensă
Fericirea, acea nestatornică flacără a sufletului uman, adesea se arată în clipele efemere de emoție intensă. Ea nu se lasă cuprinsă cu ușurință, dar atunci când o simțim, întreaga noastră ființă se umple de lumină și căldură. Fie că este vorba de un zâmbet sincer, de o reușită așteptată sau de simpla bucurie a trăirii, fericirea ne oferă acele momente prețioase care ne fac să uităm de griji și să ne simțim într-un rai trecător.
Aceste clipe de fericire pot să apară din cele mai neașteptate surse. Poate fi răsăritul soarelui într-o dimineață liniștită sau aroma unei cești de cafea proaspăt preparate. Poate fi un mesaj neașteptat de la cineva drag sau o simplă plimbare prin natură, în care sunetul păsărilor și atingerea vântului devin medicament pentru suflet. Fericirea este adesea alcătuită din acele momente mărunte, dar cu o putere imensă de a ne înviora inima și mintea.
Însă, așa cum apar, aceste clipe de fericire trec pe neobservate. Ele ne alunecă printre degete precum nisipul fin, iar timpul le transformă în amintiri. Este important să ne oprim din când în când din vâltoarea vieții și să fim conștienți de aceste clipe prețioase. Să le simțim în întreaga lor splendoare și să ne bucurăm de ele cu toată intensitatea. Poate că tocmai această conștientizare a fragilității lor le face atât de valoroase.
Fericirea nu poate fi întotdeauna prezentă în viața noastră, dar este cu atât mai important să o recunoaștem atunci când ne surâde. Să ne îmbrățișăm oamenii dragi, să explorăm locuri noi, să facem lucruri care ne inspiră și să ne cultivăm pasiunile. Acestea sunt surse de fericire care ne pot însoți pe parcursul călătoriei noastre. În ciuda provocărilor și a momentelor dificile, amintirea acestor clipe de fericire ne poate oferi un sentiment de încurajare și speranță.
În final, fericirea rămâne un mister complex și subiectiv, dar cu toții căutăm acele clipe efemere de emoție intensă care ne fac să simțim că trăim cu adevărat. Să ne deschidem sufletele și mințile către aceste experiențe și să le prețuim în fiecare clipă. Pentru că, în cele din urmă, fericirea nu constă în destinație, ci în călătoria noastră de a o descoperi și de a ne bucura de fiecare pas pe care îl facem.
IUBESC VIAŢA.
PS: Sunt puţin supărată că nu îmi amintesc cum se numea sau de cine era scrisă o anumită carte, pe care am citit-o pe la vreo 14 ani.
Era scrisă de un român, eroul se numea Vălean, era pe acolo şi o jupâniţă, oamenii nu o duceau prea bine, întreaga carte răspândea o suferinţă intensă, tortură, o tristeţe amară. Îl ştie cineva pe Vălean?
”M-am simţit fericită când am gustat clipa, fără să mă gândesc la trecut sau viitor, când am uitat de mine pentru a mă gândi la alţii”
Sunt de acord cu tine, Vienela, și eu am fost extrem de fericită ”când am uitat de mine pentru a mă gândi la alţii”. Uneori mă gândesc că asta-i naivitate, dar cred că dimpotrivă, e cu adevărat fericire. Cât timp poți dărui, ajuta, bucura pe alții, înseamnă că și tu ești bine, iar ăsta da, e un motiv de fericire. Să-i vezi pe cei din jur fericiți, alături de tine.
Din păcate nu-l știu pe Vălean, dar voi mai trece pe aici să aflu, în speranța că cineva și-l va aminti.
Să a o zi fericită!
Am o prietena care ma cearta mereu, spune ca nu stiu sa traiesc, ca nu este bine sa ma gandesc mai mult la altii decat la mine, dar eu asa sunt fericita.
O zi buna si tie, Mirela!
Nu-mi amintesc de Valean inca…
Dar sunt frumoase emotiile tale intense, ma intrebam de cand nu m-am mai bucurat de clipa de-acum, uitand de mine si de timp…:)
Nu sunt nici eu mereu asa, uneori mai cobor cu picioarele pe pamant, imi dau seama ca mai am doar trei tigari in pachet si ma enervez, vad ca este doua noaptea si baiatul este tot la PC… :))
“Clipele efemere de emotie intensa” ne ajuta sa mergem mai departe ! Sa nu iuti sa iubesti, Vienela ! >:D<
Sper sa reusesc sa iubesc mereu. :-P
Si eu care credeam ca fericirea este sa alergi prin ploaie…
Normal ca si asta inseamna fericire, mai ales daca nu ai umbrela. :))
Imi aduce aminte de ceea ce scriam eu acum asta vara pe blog. Si cu ocazia asta mi-am schimbat si descrierea de la “about”. Pentru ca asa am simtit si pentru ca ma caracterizeaza mai bine:
Iubesc diminetile de vara. Cele calme, racoroase si plumburii, pentru ca linistea lor imi patrunde in fiecare ungher al sufletului, risipind temeri bine ascunse. Adierile blande ale unui vanticel parca stingher imi aduc senzatii noi, prevestind schimbarea, iar ritmul sacadat al stropilor de ploaie pe pervaz imi intrerupe sirul gandurilor. Ma opresc si respir adanc, ma imbat cu aerul inmiresmat si proaspat, curatat de praful, caldura si stereotipia orasului in plina vara.
Iubesc ritualul diminetilor mele perfecte cand citesc cu nesat si incantare ce mai e nou pe blogurile preferate, iar cescuta mea albastra, de cobalt, imi tine companie, delectandu-ma cu savoarea unica a lichidului magic din ea. Cum sa nu ador cea mai buna cafea din lume?
Iubesc atat apusul cat si rasaritul, momentele in care cerul parca ia foc si incendiaza simturile, verdele crud al primaverii, cand totul renaste la viata si creaza impresia eternitatii, neclintirea timpului cand strabati agale stradutele pietruite si romantice ale oraselor medievale, nepasarea campurilor cu maci rubinii, care amintesc de copilarie, exuberanta valurilor ce se sparg neincetat de tarm, nobletea sufletului neatins de vanitate si rautate, curajul si perseverenta celul care lupta pentru cele mai ardente idealuri, dar poate cel mai mult iubesc ideea de iubire.
Urasc…eu nu pot sa urasc pentru ca iubesc. Iubesc pur si simplu, dezinteresat, curat. Fara patima, mandrie, egoism sau disperare. Iubesc viata si ce-i mai frumos in ea, adevarul, lumina, siguranta si armonia, azi simt lumea prin intermediul iubirii, cu instinctul iubirii. E iubirea care curata orice urma de suferinta, care alina, care vindeca ranile. E iubirea care aduce certitudinea fericirii.
* ceea ce scriam eu asta vara pe blog
Cat de frumos ai spus-o, Nice. Nu pot decat sa te felicit.
E placut sa citesc despre fericirile cuiva ca-mi amintesc si eu de ale mele….
De ce nu ne vorbesti despre ceea ce te face fericita? Sa aflam si noi.
Oricum fericirea ti se poate citi in articole. Esti un om pozitiv care raspandesti pozitivitate. Eu unul iti multumesc pentru asta!
Si eu iti multumesc pentru aceste cuvinte.
Daca as fi stiut azi -dimineata (cand eram suparata ) ca ai scris atat de frumos aici …
Raspund cam tarziu. Mai ales diminetile trebuie sa inceapa frumos. O cafea buna si o melodie draga pot face minuni.
clipe efemere dar de o concentratie maxima de bucurie asta inseamna sa traiesti viata la maxim, si cu maxima bucurie
Am si eu zile in care uit sa ma bucur de toate astea, zile in care am impresia ca mi se scufunda vapoarele, dar optimismul meu incurabil ma trezeste repede. ;)
Eu am facut publica declaratia asta cu mult timp inainte. Iubesc chiar si cand ar trebui sa urasc.
Dar sa fiu fericita…e mai greu in ultima vreme. Stii bine ca o intamplare a vietii mi-a distrus orice vis si eu stiu ce vorbesc si nu e o lamentare exagerata si fara rost. Pentru ca nu ma mai pot bucura din plin de nimic… chiar daca, recunosc, exista cateva motive importante si altele mai marunte de a fi fericita. Macar din timp in timp…
La tine situatia este mai complicata, din pacate si singura care te poate ajuta esti tu.
Linistea dinaintea furtunii!!!
Furtuna e si mai fericita! :D
Furtuna aduce fericire, vezi cazul Rudolph. ;)
la iubesc, subscriu, dar stii deja chestia asta :D
cat despre valean mi-ai amintit de faza aia cu florin piersic la un spectacol, cand uitase textul si repeta intr-una “ati fost vreodata la abrud?” pana cand unul dintre spectatori i-a spus” lasati ca fac eu o lista cu cei care au fost si cu cei care nu, dv continuati acolo ce aveti de zis!”
:)) Ce situatie caraghioasa si in acelasi timp jenanta. :))
Draga sora altfel nici nu se poate si ma bucur! :)
Iar eu ma bucur de bucuria ta. :))
cred că am citit același blog despre tunete.
Ah, si eu ador fanul proaspat cosit, imi aduce aminte de vacantele petrecute in Ardeal, cand mergeam cu bunicii pe camp la adunat de fan ..Eram fericita, eram libera..eram un copil ..Poate si acum mai sunt:)
Ce frumos ai scris. Mie imi place cum se vede cerul de la tara…. mii de stele. O plimbare pe langa Olt iti fericeste ziua. Astea sunt momentele cele mai frumoase in viata, lucrurile simple.