Astăzi (07 mai 2016)… am citit pe pagina Liei Bugnar un status dureros și amuzant în același timp, scris într-un mod de-a dreptul fascinant. Se încheia astfel “Cristos a înviat! Cultura e pe moarte”.
Mă gândesc… la discuția purtată cu Alex. Spre deosebire de el, eu chiar nu îi pot judeca pe refugiații din tabăra Dadaab sau de oriunde din altă parte. Omul are puterea de a se adapta oriunde. Cei care nu reușesc mor. Cu toate astea, mă întreb câte poți face când ești cocoșat de foame și mereu cu sabia deasupra capului, așa cum sunt oamenii ăia? Când ai un gard pus de alții în jurul casei tale parcă îți piere curajul de a visa la dezvoltarea coliviei.
Sper… ca oamenii să înțeleagă că nu trebuie să îi judecăm după noi, pentru că ei nu sunt ca noi. Eu nu îi pot judeca. Încerc să mă pun în situatia lor, să îmi imaginez că mi se întâmplă mie. Știți câți dintre noi au impresia că sunt potențiali eroi, că ar putea muta munții din loc dacă li s-ar întâmpla lor? Dar situațiile extreme ne dovedesc uneori că eram viteji doar din gură, că din subconștient ies la suprafață temeri care ne blochează.
În casă… e mai frig decât afară. Deschid fereastra pentru a căuta un strop de căldură.
Pisicile mele… au învățat că sub pătură e întotdeauna mai cald decât în afara ei. În același registru, am descoperit că pătura mă încălzește pe mine și, concomitent, eu încălzesc pătura. :p
Câinele meu… mă ajută seară de seară să îmi fac înviorarea:
În urmă cu ceva timp m-a oprit un băiat să îmi ceară un foc. Când a întins mâna să ia bricheta, Bruno s-a ridicat în două labe și a lătrat, convins că trebuie să mă apere. Acum ne-am întâlnit iar. A ieșit pe neașteptate din bezna unei alei de bloc. Ne-a luat prin surprindere, motiv pentru care Bruno a lătrat iar. Băiatul m-a amenințat că sună la poliție dacă nu îi pun câinelui botniță, că e agresiv. L-am rugat să sune astăzi, să nu mai aștepte următoarea întâlnire. Mi-a promis că îi va da două șuturi câinelui. I-am promis că îl voi scăpa “din greșeală” din lesă dacă va încerca să se apropie de Bruno. Mi-a spus că sunt nebună. Nu l-am contrazis.
Prin Ploieşti… plouă în fiecare zi, de câteva ori pe zi, de multe ori pe zi.
Prin blogosferă… am descoperit niște bloguri și m-am întors la unele vechi. Spre câteva dintre ele am pus linkuri în acest articol.
Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… mi-ar plăcea să termin toate câte le-am început: să pun gresia cumpărată, să îmi fac tablourile cu pisici, să repar centrala, să citesc mai mult, să scriu mai mult, să caut niște jaluzele/draperii/cârpe de acoperit geamurile, să scriu iar în jurnalul de femeie simplă (astăzi pagina 91).
Un citat/proverb favorit… Nu există viață fără moarte.
O fotografie preferată… papagal verde de Ploiesti.
asta cu cititul si eu mi-o propun mereu si niciodata nu reusesc sa gasesc timp pentru citit atata cat as vrea. Cat despre nea Caisa ala, care n-are loc de Bruno, i-as zice eu ceva dar cica aici e un blog decent si mai bine ma abtin :D
:D Ii poti spune in gand. Va simti, sunt convinsa… :)))
Of, ma astepata o multime de carti bune si eu adorm de cum ma urc in pat…