Femeie cu iniţiativă

Nu ştiu ce se întâmpla prin alte oraşe, dacă există sau nu multe scoli de soferi, însă în oraşul meu poţi găsi la tot pasul câte una, de parcă ploieştenii nu ar mai avea altă treabă decât să îşi ia permisul de conducere şi mai apoi să gonească pe şosele. Mirarea mea s-a născut acum câţiva ani, când am observat că toate parcările erau arhipline, iar străzile păreau pictate de un artist pus pe glume.

Cele mai noi modele de maşini, ieşite parcă din filmele sf, circulau şi circulă alături de Dacii legate cu sârme, fabricate parcă pe vremea lui Decebal. Este plin oraşul de autoturisme în toate culorile posibile şi imposibile, de la albul pur şi până la portocaliul optimiştilor incurabili, de la albastrul cerului senin şi până la cenuşiul de plumb bacovian, de la roşu sângeriu şi până la îndrăzneţul violet, de la timidul verde prăzuliu şi până la răvăşitorul negru, ce-şi poartă eleganţa cu maiestuozitate.

Pe strada mamei mele apăruse, la scurt timp de la revoluţie, o şcoală de şoferi, cu nimic mai altfel decât celelalte şcoli de şoferi. Sau poate că avea ceva în plus: întotdeauna foarte mulţi clienţi, maşini bune şi frumoase şi instructori cu renume în domeniul lor de activitate. Situată într-o clădire modestă, având numai două încăperi pentru desfăşurarea activităţilor, această şcoală de şoferi îmi lăsa impresia că va dăinui cât lumea la acel colţ de stradă.

Într-o zi, pe neaşteptate, vărul meu mi-a spus că şcoala de şoferi a dispărut şi că spaţiul este de închiriat. Agitată, neînţelegând dacă e de bine sau de rău, îl tot întrebam ce s-a întâmplat. Oare şcoala de şoferi şi-a mutat sediul într-un loc mai bun, cu vad mai mare sau pur şi simplu a căzut în uitare şi a fost nevoită să îşi închidă porţile? Nu ştia nici el, dar i-a dat o idee soţului meu, idee ce încă ne mai bântuie, deşi au trecut câteva luni de atunci.

Ce ar fi dacă am închiria noi acel spaţiu? ne tot întrebam. Idei de afaceri nu avem, de bani foarte mulţi nu dispunem, însă locatia ne tot face cu ochiul. Când în casă este prea mare gălăgia, glumesc spunând că voi închiria spaţiul doar pentru mine şi blogul meu, să îmi pot scrie textele în linişte, fără să mai fiu întreruptă din minut în minut. În replică, soţul meu spune că toţi românii vor avea în curând permise de conducere (exceptându-i pe cei ce sunt încă minori) şi că sunt destule scoli de soferi Romania, ca toţi bloggerii să îmi urmeze exemplul, dacă iniţiativa mea va da roade. :)