Toţi erau împotriva relaţiei nostre şi încercau să ne despartă, pe motiv că nu ne potrivim. Toţi ştiau mai bine decât noi ce ni se potriveşte şi ce nu. Am fost nevoit să duc muncă de lămurire cu mama mea, care spunea că uniunea dintre o fată bogată şi un băiat sărac nu duce la nimic bun, că aş deveni în scurt timp servitorul ei, că m-aş simţi umilit în prezenţa rudelor ei, că aş ajunge să îmi reproşeze verzi şi uscate. După ce am convins-o pe mama că nu ne pasă de bani sau poziţie socială, că ne-am iubi la fel de mult dacă am trăi în pădure, discuţia s-a mutat peste graniţe.

Mama iubitei mele, medic la o clinică renumită din străinatate, nici nu vrea să asculte argumentele mele. Fata ei nu este de măritat. Stop. Fata ei este nevinovată precum un înger. Stop. Fata ei are doar 16 ani. Stop. Eu sunt cel care încearcă să îi sucească minţile şi să îi fure virginitatea. Stop. De ce nu îmi caut o fată de nivelul meu? Stop.

Nu vrea să înţeleagă, nu vrea să mă asculte. Eu chiar am gânduri serioase cu fata ei. Şi ce dacă sunt un om simplu, de la ţară? Vreau să mă însor cu ea, vreau să meargă în continuare la şcoală, vreau să se mute la mine, vreau să fim împreună. Da, are doar 16 ani, dar spunea cineva odată ca dragostea nu are vârstă.

Nici măcar prietenii nu mă susţin. Ba că e prea frumoasă şi mi-o fură alţii, ba că este încrezută şi răsfăţată ca orice fată de oraş, ba că a fost prietenă două zile cu un prieten al meu, ba că va pleca la mama ei şi voi suferi ca prostul.

Da, e frumoasă. Frumoasă ca un înger. Înainte de a descoperi cât e de sufletistă, am remarcat ce chip frumos are. Înainte de a ştii că va deveni iubita mea, i-am văzut corpul perfect proporţionat şi am visat la el. Cum să nu fie frumoasă o fată de 16 ani, cu ochi albaştri ca azurul, cu părul blond, cu buzele cărnoase şi sâni abia înmuguriţi?

 

 

Îmi spune mie maică-sa că vreau să îi fur virginitatea? Mie? Ştie cineva de câte ori am dat înapoi când iubita mea îşi lipea corpul de al meu, când îmi lua mâna să mi-o pună pe sânii ei calzi, când ne sărutam şi îmi venea să rup hainele de pe ea? Ştie cineva cât am suferit, încercând să o păstrez curată până la nuntă?

Ca muzica pe un platan zgâriat, un gând revine obsesiv:

“Ea un înger ce se roagă- El un demon ce visează;

Ea o inimă de aur- El un suflet apostat;”

Aşa ne-au văzut toţi. Şi toţi ne-au condamnat.

A trecut o lună de când mama ei a luat-o de lângă mine, o lună de când avionul a dus-o departe, o lună de când i-am văzut chipul de înger ultima dată. A trecut o lună de când sufăr în tăcere, fără speranţă. Mă refugiez în pădure, departe de lume. Aici mă simt mai bine, trag în piept aerul ce are aroma muşchiului de copac. Îmi amintesc ultima noastră zi împreună.

 

 

Am venit aici, în pădurea de la marginea satului. Am plâns amândoi. Eu rezemat de un copac bătrân, ea strâns lipită de mine. Muşchiul moale al copacului se turtise şi emana un parfum plăcut, pe care îl asociez acum cu suferinţa din acele ultime clipe. Sărutul nostru nu a fost pasional, ci disperat. Ne agăţam unul de celălalt, deznădăjduiţi, în tăcerea de moarte a pădurii. Cum aş mai putea spera? Stau şi sufăr, neputincios…

“Să vezi marile-aspiraţii că-s reduse la nimic,

Că domnesc în lume rele, căror nu te poţi opune…”

Sărmane Eminescu, ai cunoscut durerea pe care o simt astăzi eu…