Trăiam liniștită, cu falsa impresie că ea este acolo, că la o simplă fluturare de baghetă va ieși zâmbind din ascunziș, venindu-mi în ajutor. O pregătisem din timp, știind că va veni o zi în care voi fi prea obosită pentru a inventa ceva. Așa amăgire și dezamăgire nu mi-a mai sfâșiat până acum sufletul! Pusesem în ea un strop de viață, pierdusem pentru ea o un sfert de oră, neștiind că mă va trăda exact în clipa în care voi avea nevoie să mă slujească. Am trăit în minciună!
Oribil sentiment m-a încercat în această noapte! Am răscolit toate schițele salvate vreodată în calculator, pe bloguri și pe caiete, sperând să regăsesc postarea despre acea poză de demult, singura în care am fost și eu fotogenică. Postarea nicăieri, intrată în pământ, moartă și îngropată de vreun om sufletist, de vreo fantomă sau de propriile mele mâini. Mă supăr pe mine, mă supăr pe lume, vrajba îmi strică zenul și mă dă peste cap, făcându-mă să dau din colț în colț.
Îmi bag un picior condur în graba cu care lucrez, în lucrurile făcute și dispărute, în tot ce este fals în lume și ne face să trăim liniștiți până într-o anumită zi, când ne dă viața peste cap. Se întoarce Mihai de la serviciu, eu îmi compun o fațadă zâmbitoare, discut puțin cu el, apoi răbufnesc pe neașteptate, cu violență:
-Unde mama naibii a dispărut schița mea despre poza făcută în liceu? Știe cineva? O caut de două ore și nu dau de ea!
Se uită la mine ca la un nebun scăpat de cămașa de forță, rotește un deget lângă arcadă și îmi spune că bloggingul a devenit toxic pentru mine, că prea multele bloguri pe care mi le-am făcut m-au zăpăcit, transformându-mă într-un zombi care nu știe ce face. Știe sigur că acea postare există pe unul dintre bloguri, gata publicată și nici măcar prea frumos scrisă. Răscolesc iar blogurile și îmi găsesc, uimită, cea mai frumoasă poză.
Plănuisem să folosesc acea postare, ușor modificată, la duzina de cuvinte din această săptămână. După cum vedeți, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa că vă invit să citiți povești mai interesante la colegii mei, găzduiți de psi.
Hai, că nu te cred eu că stăteai tu într-o poză! ;)
Totusi cred ca o poza inseamna destul de mult. Pe mine nici nu ma lasa mama sa ma apropiu de sertarul cu poze, cred ca i-e frica poate ca o sa le stric sau le iau si sa le pierd daca umblu acolo, sunt ff pretioase pt ea.
Nu ştiu ce să zic! S-ar putea ca impresia că nu eşti fotogenică să fie doar în mintea ta. Dar ştiu că este greu de lucrat cu impresiile adânc înrădăcinate. Dac-ai mai încerca să mai faci nişte fotografii? Şi dacă te-ai mai odihni puţin?
Şi mie îmi reproşează soţul că am cam luat-o razna de când cu blogul.
Hai ca m-ai pacalit cu link-ul acela. N-am mai vazut de mult scolarite in sarafan si eram curios. :)
Eu am noroc cu pozele motanului, care e foarte fotogenic!
Haha, îmi şi imaginez ce figură a făcut săracul om când te-ai repezit la el. Ce face blogosfera din om… :))
Mie asa mi s-a intamplat cu timbru. Si de atunci il tot caut…
….of…poze, poze, poze. Eu nu stau NICIODATĂ la poză, mă mir când apare câte una, si mă uit uimită la cele din trecut. Cât despre poze ratacite…sunt campioană…
Eu cred ca ai facut prea putine poze, si e timpul sa recuperezi…
Bloggingul nu este toxic. Toxic este felul în care noi ne raportăm câte o dată la el. :) :i mie mi se întâmplă să am câte o fixație și uneori pentru lucruri cu mult mai banale decât poza ta…
Si uite asa ai insirat cuminti cele douasprezece cuvinte intr-o postare . In tot raul e si un bine. Nu statea inspiratia ta int-o poza.:) Recunosc cu mana pe inima, ca in ultimul timp, am devenit dependenta de bloguri si blogareala. Poate la vara sa ma vindec. Desi nu cred ca vreau. Imi place.
Și eu mi-am pierdut magneții de pe frigider…. îi caut de atunci, offff.
Eram in aroport in Munchen in martie anul acesta. Ma intorceam cu un grup de tineri italieni dintr-un proiect european. La un moment dat, unul din tineri, Ivan, foarte linistit imi spune ” Olimpia, mi-am pierdut stick-ul in care aveam lucrarea de licenta. Dar nu-i nimic, are nevoie si el sa stea linistit si apoi va aparea de undeva”. Ivan a terminat facultatea de filosofie la Torino, si ca orice filososf are un mod ciudat de a gandi. De fapt, eu cred ca el avea drepatate. Am mai invatat ceva. Sa nu intru in panica atunci cand nu gasesc ceva, sa las lucrul sa apara atunci cand vrea el. Invatam toata viata si de la cei tinei si de la cei mai in varsta. Important este sa vrem sa invatam.
Si eu am avut mereu impresia ca nu eram fotogenica in adolescenta. As vrea uneori sa retraiesc clipele acelea si sa imi demonstrez cat am gresit. Tine de perceptia proprie si autosugestie. Eu m-am dus repede cu link-ul la postarea veche, doar-doar o sa vad poza veche a Vienelei. Am gasit doar o alta poveste. :)
acceptarea de sine… ce drum anevoios şi greu! :)
mie îmi place cel mai mult să fiu cea care face şi nu cea care apare în fotografii. de aceea am, cred, atât de puţine. iar în copilărie şi în adolescenţă ştiam, vedeam… frumuseţea nu-mi fusese adusă în dar la naştere de către ursitoare. acum însă, deşi nu mai contează, mă feresc de fotografii.
Iti cautai eu- ul sa- ti dea incredere! :)
În poze suntem altfel decât ne vedem în oglindă, dar suntem aşa cum ne văd toţi cei din jurul nostru. De câte ori mi s-a întâmplat să mi se spună că am ieşit bine într-o fotografie de care eu nu eram deloc mândră!
O altă constatare e că dacă mă privesc într-o poză făcută acum zece ani, care la vremea aceea nu mi-a plăcut, mă minunez de cât de bine arătam. Desigur, prin comparaţie. Aşa că acum nu disper dacă ies rău în poze… Aştept zece ani şi mă mai uit o dată.
Nici eu n-am poze multe pentru că îmi place să fotografiez şi uit să las aparatul din mână. :))
Phii, bată-te să te bată norocul! Tu chiar ai mai multe bloguri. Eu nu prididesc nici măcar cu unul. :)
Asta a fost, totusi, varianta fericita. Eu m-am trezit ca mi-a disparut blogul cu totul, blogul Zinnaida. Pusesem un plugin nou care imi facuse pocinogul. Ce emotii am avut pana l-am regasit…
:)) si mie mi se pare ca te-ai descurcat foarte bine si fara poza de pe vremuri :D
Ce ajunge sa faca lumea blogosferei din om. :lol:
Ti-am citit poza ;)