Skip to main content

Fără putinţă de scăpare

Tăcerea, palpabilă şi rece, a coborât brusc peste pământul încă ud de roua dimineţii. Oamenii au rămas încremeniţi la masă, cu furculiţele în aer, parcă încercând să spargă balonul în care se simţeau prinşi.

-Mart Senson? Întrebaţi dacă vreunul dintre noi se numeşte Mart Senson, doamnă? repetă Liviu cele două cuvinte, cu ochii rotunjiţi a mirare şi a început de furie. Care eşti pus pe glume aşa, cu noaptea în cap? Fir-aş… ăsta trebuie să fie Lenghel, că la el există întotdeauna prea multă originalitate!

Femeia îl priveşte, uimită la rândul ei. Nu pricepe cum de întrebarea ei a stârnit mirare şi furie, apoi un râs rotund, de om înveselit pe neaşteptate.

-Da, domnule, asta întreb. Am visat azi-noapte că un bărbat bătea în poartă şi striga: “Deschide, Aniţa, deschide, că sunt eu, Mart Senson!”. Nu i-am putut vedea chipul, că era întuneric, da’ am reţinut numele şi am crezut că unul dintre preacinstiţii musafiri adunaţi în tabăra de creaţie s-o fi chemând aşa.

Scriitorii se privesc între ei, lămuriţi dintr-o dată.

-Curioasă nevoia asta de celebritate, coexistând cu atracţia anonimatului, rosteşte tendenţios Michael Haulică. Surugiu ăsta ar face orice pentru promovare, chiar şi să pună femeia de serviciu să rostească numele personajelor sale.

Râsul celor aflaţi la masa din lemn de brad lăcuit se întinde peste deal, se umflă şi se sparge în cascade cu diverse tonalităţi.

– Oamenii au momentele lor de glorie, pentru cǎ zeii şi sclavii, în Eternitate, coincid, rosteşte cu emfază Liviu, maimuţărind ficţiunea imaginată de Ben Ami. Se simţea jignit de bănuielile confraţilor, dar şi mândru că tocmai Mart al său fusese menţionat în prima zi a taberei Science & Fiction  unde se refugiau an de an pentru o săptămână, în liniştea pastorală a satului uitat de lume. Jur că nu e mâna mea aici, jur că nu eu i-am făcut cunoscut femeii numele lui Mart Senson!

Respectând regula taberei de creaţie, inspirată din canonul schimnicilor de a nu vorbi mai mult de şapte cuvinte lumeşti pe zi, O. Crâznic, Irving T. Creve şi Alexandru V. Dan zâmbeau mânzeşte spre nicăieri, absorbiţi parcă de priveliştea minunată ce se întindea în faţa vechiului castel. Pentru că firea ei jucăuşă nu a putut răbda să rateze momentul, Ana-Veronica Mircea a decretat, imitând vocea Aniţei:

– Poate doamna chiar a visat acel nume… Dacă simţi sub tălpile goale pământu şi-ţi aduni minţile, pustiite de gânduri şi patimi, şi te vrei orb şi surd la lumina şi la zgomotu vieţii, atuncea simţi… Simţi cum urcă-n tine şi vaier, şi vuiet… Simţi vorbele sufletelor moarte şi le poţi barem rosti, de nu le poţi totdeauna pricepe…

În adânc, neştiut şi neauzit, Liviu repetă cuvintele bătrânului din Molima de trei zile: “Sper doar ca într-o bună zi să redescoperiți singuri adevărul din cuvintele mele și mai presus de toate să învățați din tot chinul vostru că orice rău se poate răsfrânge înzecit asupra celui care l-a produs și uneori… fără limită asupra unor oameni nevinovați…”.

…Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul. Un coşmar în care orice scriitor şi-ar dori să fie prins, fără putinţă de scăpare. Sau nu? M-am întrebat mereu dacă se bucură văzând că oamenii le apreciază scriitura sau dacă regretă că, în simplitatea lor, aceştia nu pot descrie în cuvinte ceea ce au simţit citind… Îmi pun şi alte întrebări, dar numai în gând…

PS: Pentru a afla mai multe despre scriitorii amintiţi aici, folosiţi cu încredere motorul de căutare google.

Comments
  • Zina October 26, 2015 at 4:20 pm

    Nostimă idee! Literatură cu eroi scriitori de SF! Bravo, Vienela! 🙂

    Săptămână bună!

    • Vienela November 4, 2015 at 5:20 pm

      Zacea degeaba de prea mult timp intr-un document word. 🙂

  • Matilda October 26, 2015 at 9:18 pm

    😀

  • rudia November 7, 2015 at 9:57 am

    :-))

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.