Liniștea nopții a fost spartă de un vuiet prelung. Geamurile au vibrat, perdelele au fluturat, papucii de lângă pat s-au mișcat, florile din ghiveci s-au cutremurat.

-Darius! Darius! Trezește-te! Haide cu noi la chef! s-a auzit o șoaptă.

Darius a deschis ochii. Deși în cameră era întuneric, putea vedea cum în jurul patului său pluteau grațioase câteva ființe cu chipuri palide. Nu a apucat să rostească nici un cuvânt. Misterioasele ființe l-au prins de mâini și l-au săltat fără efort în aer. Pluteau pe deasupra biroului, aproape de tavan.

-Cine sunteți și unde vreți să mă duceți? a întrebat Darius, uimit.

-Să nu îți fie teamă de noi! Suntem fantomele de pe Tărâmul Poveștilor Nemuritoare. În fiecare an, atunci când norii își scutură prima zăpadă, alegem un copil cuminte să petreacă o noapte de poveste alături de noi, la chef. Vei vedea că noi nu facem chef ca oamenii, ci în stil diferit, fantomatic. Anul acesta te-am ales pe tine.

Darius a zâmbit și s-a lăsat purtat pe brațe de fantome. Afară ningea cu fulgi mari, dar lui îi era cald și bine. Au plutit peste munți și ape și au ajuns pe o străduță unde, aproape înghețată, stătea chircită Fetița cu chibrituri. Darius a tremurat de mila ei și atunci fantomele au născocit un vis frumos. Darius a suflat căldură peste el și l-a aruncat în zăpadă. Visul s-a transformat în realitate și Fetița cu chibrituri s-a trezit într-o căsuță curată. În sobă ardea focul, iar pe masă erau multe mâncăruri bune.

Zâmbind fericite, fantomele l-au purtat pe Darius mai departe, pe deasupra orașelor și a pădurilor. La un moment dat au zărit un animal, amestec de câine și lup. Darius l-a recunoscut imediat pe Colț Alb și a tremurat de mila lui. Le-a rugat pe fantome să mai născocească un vis frumos. I-au făcut pe plac. El a suflat căldură peste vis. L-a aruncat pe pământ, acolo unde Colț Alb stătea închis într-o cușcă de fier, legat cu un lanț gros. Era bătut, înfometat și speriat de un stăpân rău. Visul s-a transformat în realitate și Colț Alb s-a trezit lângă un alt stăpân, un om milos care îl îngrijea și îl iubea.

Zâmbind fericite, fantomele au plutit cu Darius mai departe, până au ajuns pe Tărâmul Poveștilor Nemuritoare. Au găsit o lume înghețată, fără culoare și fără viață. Zâna cea rea, printr-o vrajă, le furase fantomelor tot ceea ce le aducea bucurie. De cum au atins pământul, fantomele și-au pierdut puterea de a mai pluti și de a mai născoci vreun vis. Au pierdut și puterea de a umbla prin lume în fiecare an, în căutarea unui copil cuminte. Darius s-a întristat teribil. A strâns ochii. A șters lacrima care îi curgea pe obraz.

-Voi mi-ați oferit o noapte de poveste, în care am putut salva un copil și un câine. E rândul meu să vă ofer un vis frumos.

Și-a unit palmele și a născocit un vis frumos. A suflat peste el și l-a aruncat pe Tărâmul Poveștilor Nemuritoare. Visul s-a transformat în realitate. Fantomele s-au putut mișca iarăși. Erau fericite că la cheful lor fantomatic venise un copil atât de cuminte și de bun. Anul viitor, când norii își vor scutura pe pământ prima zăpadă, ele vor părăsi iar, pentru o noapte, Tărâmul Poveștilor Nemuritoare, și vor face un chef fantomatic alături de un copil cuminte.

Povestea poate fi ascultată aici:

Pentru Darius, cu tot dragul din lume!