Ciudate și alunecoase sunt căile vieții, dar parcă și mai ciudate sunt uneori numele pe care le dăm străzilor pe unde ne preumblăm pașii. Nu știu ce meseriaș a avut ideea de a supranumi “Faleza” o șosea din orașul meu (Șoseaua Vestului). Nu era destul că aveam prea multe albine la Ploiești. Fără a merge la notar, fără a întocmi documente ce mai târziu s-ar transforma în maculatură, fără un reprezentant legal care să certifice decizia, cineva a transformat visul oricărui sărac în realitate: în doar câțiva pași, fără un ban în buzunar, poți ajunge din Malu Roșu pe Faleză – fără pașaport și fără bilet de tren.

Mă plimb zilnic pe acolo. Până de curând, în ignoranța-mi fără de margini, habar nu am avut că un furtun nevăzut leagă orașul Ploiești de frumoasa faleză din Constanța. Sau poate că e vorba despre o altă faleză, iar eu încă mă bușesc de peretele despărțitor, nereușind să pricep adevărul. Trebuie să ai o imaginație bogată ca să poți vedea în strada plină de praf, de moloz și de rahați de câine de la marginea orașului o faleză atinsă de suflul curat al brizei. Poate omul care i-a pus acest supranume era doar ironic, dar iată că mulți ploieșteni cu capul în eter l-au preluat și îl folosesc într-o veselie. 

(faleza din Constanța)

faleza din constanta

Pe faleza din Ploiești văd o largă paletă de culori – de la rozul cel mai roz al obrazului de bebeluș plimbat pe înserat și până la cenușiul cel mai cenușiu al mașinilor ce gonesc prin mare – pardon, pe șoseaua vestului. Văd fete de liceu cu geanta aruncată neglijent pe umăr, ca un balast nedorit, dar necesar. Sunt însoțite mereu de tineri cărora le pot citi pofta în priviri. Văd bătrâni cu picioare obosite, umflate de anii adunați pe valul vieții. Se odihnesc apatici pe băncile plantate la margine de faleză.

(faleza din Ploiești)

faleza din ploiesti

Mă văd pe mine. Uneori agale, alteori în ritm alert, cu lesa răsucită pe mâna stângă, cu Bruno mergând alături, mă strecor printre desene făcute cu creta pe trotuar. Încerc să ocolesc de departe cățeii care latră speriați, bătrânii care parcă dormitează pe băncuțe, cuplurile care profită de plimbări romantice la malul marii șosele, tinerii care se ceartă zgomotos pe un încărcător de telefon, copiii care vor cu tot dinadinsul să îl mângâie pe Bruno, să îl tragă de coadă, să îi ceară un pupic.

Dacă ajungeți prin Ploiești, dați un semn și vă scot la o plimbare pe faleză. Sau, mai bine, mergeți pe litoral ori intrați la Eddie să vedeți cum s-au jucat colegii mei cu duzina de cuvinte (incarcator, despartitor, meserias, maculatura, furtun, reprezentant, paleta, pasaport, eter, balast, etui, notar). Eu îmi ascund ochelarii în etui și fug să îmi plimb patrupedul pe faleza din Ploiești. :D