La sfârşitul secolului 19, încorsetată de rigorile societăţii, femeia folosea o vestimentaţie mai mult decât decentă, dar în acelaşi timp şi foarte elegantă.  Rochiţele care puneau în evidenţă feminitatea fără să descopere prea mult, şalurile, pălărioarele şi mănuşile care erau nelipsite, toate ascundeau femeia, lăsând imaginaţia bărbaţilor să zburde în voie.

Odată cu intrarea în secolul 20, femeia a adoptat ţinute tot mai îndrăzneţe, mai provocatoare şi mai simple.

A scurtat rochiţa, a renunţat la mănuşi, la pălărie, a îmbrăcat pantalonul, apoi l-a scurtat şi pe el.

Aşa s-a ajuns ca în anul de graţie 2012 să nu ne mai mirăm văzând femeile aproape dezbrăcate pe stradă sau chiar goale pe plaje. Le vedem pline de tatuaje, vopsite ca nişte papagali şi cu ţigarea în gură.

Nu le judec, nu mă deranjează. Nici eu nu umblu cu basma pe cap, îmi vopsesc părul şi am un tatuaj.

Dar cineva spunea că peste câteva decenii vom avea foarte multe bătrânele tatuate, iar eu nu am putut decât să aprob.

Oamenii îşi schimbă greu obiceiurile, iar tatuajele sunt desene permanente.

Oare peste 50 de ani chiar vor fi străzile pline de bătrâne în pantaloni scurţi şi maieuri, cu tatuaje la vedere, cu părul roz şi cercei în limbă?