Skip to main content

Eurodidactica și tablele școlare

Întotdeauna m-am întrebat unde se duc toți banii pe care părinții îi oferă an de an pentru fondul școlii. La una dintre școlile generale în care a învățat băiatul meu, aș putea spune că s-a văzut. Școala a fost
renovată de la A la Z, de la reparații capitale, schimbarea băncilor, a scaunelor, a tablelor și până la dotarea laboratorelor cu tot ceea ce aveau nevoie. Dar la școlile care par să pice peste elevi, ce se face cu banii dați de părinți? Sunt descoperite zilnic școli în care elevii nu au nici măcar un minim necesar. Ba nu există apă sau grupuri sanitare, ba au tablele școlare sparte, ba este frig în clase, ba nu au calculatoare, ba laboratoarele nu există decât cu numele, pentru că nu au nimic în dotare.

După scandalul cu învățătoarea care cerea părinților, de la obraz, bani pentru cadouri, am ajuns să îmi imaginez cam cum ar arăta școlile din țara noastră, dacă toți acești bani nu ar intra în buzunarele unor profesori hrăpăreți, ci ar fi investiți în materiale didactice, în echipamente utile actualelor generații de elevi, ca și celor viitoare. De ce oare cei responsabili nu investesc banii proveniți de la stat și de la părinți în utilarea completă a claselor și laboratoarelor din școli cu tot ceea ce este necesar bunei funcționări?

De ce, dacă există compania Eurodidactica, ce pune la dispoziție, prin intermediul site-ului www.tablescolare.com, tot ce și-ar putea dori elevii, părinții și profesorii, de ce nu se apelează la materialele didactice auxiliare de cea mai bună calitate? De ce așteptăm să ne pice din cer, în loc să ne mobilizăm și să facem ca lucrurile să funcționeze optim? Când vom reuși să înțelegem că, investind în copii, în școli, investim de fapt în viitorul nostru, al copiilor noștri, al țării, al omenirii? De cât timp mai avem nevoie pentru a ne cunoaște interesele și pentru a acționa conform adevăratelor noastre nevoi?

Omenirea evoluează și ar trebui ca și noi să evoluăm odată cu ea. A trecut vremea în care profesorul își așeza elevii sub un copac în curte și le făcea desene pe nisip. A trecut și vremea tăblițelor pe care copiii le purtau în boccea în fiecare zi, uneori cărându-le din satul lor și până în cel vecin, unde era școala. A trecut până și vremea pe care am prins-o eu, cea a tablelor școlare negre, care scârțâiau cumplit când erau atinse de cretă, făcându-ne să țipăm și să ne băgăm degetele în urechi, spre amuzamentul sau supărarea profesorilor.

Nu știu câți dintre cei ce mă citesc sunt profesori, directori de școli sau părinți, dar mi-aș dori să se răspândească tot mai departe vestea despre acest site, care oferă cam tot ce ar avea nevoie o școală modernă, așa cum există cu miile în occident și asa cum ar trebui să ne dorim și noi, pentru ai noștri. Mi-ar plăcea să aflu că, prin intermediul acestui articol, măcar o școală din această țară are table școlare noi, moderne.