Cuvânta a fost cea care mi-a amintit că văzusem prin oraş panouri prin care îşi anunţau sosirea. Ştiam că a scris un articol în care îi lăuda, spunând că sunt adevăraţi profesionişti, că i-au oferit clipe memorabile, aşa că dorul meu s-a  aprins instantaneu şi mi-am spus că nu voi rata spectacolul, indiferent ce s-ar întâmpla. Şi nu îl voi rata! Diseară merg la circ!

În toată perioada copilăriei nu am ratat nici măcar un spectacol de circ. Pe atunci, corturile erau amplasate pe locul unde astăzi se ridică mândră biserica de la Baraolt, la trei minute de blocul în care locuiam. Toată dimineaţa mă învârteam în jurul gardului ce împrejmuia circul, sperând că voi reuşi să văd un dresor, un acrobat sau chiar un animal. Seara eram întotdeauna printre primii care îşi ocupau locurile la spectacol. Pe la vreo 14-15 ani începusem să visez că aş putea fi răpită de vreun acrobat şi plimbată prin ţară, alături de acea lume fascinantă, sclipitoare, atipică. :)

Circul Orlando este în Ploieşti, iar eu voi merge la spectacol! Nu îmi spunea nimic acest nume, până când nu mi-a atras soţul meu atenţia că băiatul din fotografia de prezentare este chiar cel pe care îl admirasem la Românii au talent. Da, acel Orlando! Cum să ratez şansa de a-l vedea live? Spectacolul are numere de acrobaţie, dresuri de cai, de lei, dar şi jonglerii şi momente comice. Orlando Oprescu spunea la un moment dat că “într-o lume atât de diversificată a divertismentului, circul încearcă să reziste şi pentru asta trebuie să păstreze profesionalismul acelor două ore de spectacol”.

 

Circul Orlando

 

Dragi ploieşteni, dacă nu aţi profitat încă de sosirea circului în oraşul nostru, poate că ar fi cazul să vă grăbiţi! Eu vreau să fiu din nou copil, chiar dacă pentru doar două ore, să retrăiesc emoţii demult uitate, să mă bucur şi să aplaud până când mă vor ustura palmele. Dacă aveţi copii, nu le răpiţi această bucurie! Amintiţi-vă de copilăria voastră, de faptul că spectacolul de circ nu poate fi comparat cu nimic altceva. Dacă şi vouă vă este dor de copilărie şi de ceea ce înseamnă circul în viaţa fiecărui om, aflaţi că:

Circul Orlando poate fi găsit lângă Billa (la Gara de vest) până pe data de 16 iunie 2013.

Spectacolele au loc zilnic la ora 19 , iar sâmbăta şi duminica de la orele 16 (primul spectacol) şi de la orele 19 (cel de al doilea spectacol).