Emoții de om sărac, fără mașină

Aveam de trimis diverse chestii copilului, în Anglia. Ca să fac rost de cutia potrivită, m-am dus până la praktiker, asta după ce am întrebat în stânga și în dreapta pe la toate magazinele din cartier. S-au uitat cam strâmb la mine călătorii din autobuz când m-au văzut urcând cartonul uriaș pentru care plătisem 20 de lei, dar nu mi-au spus nimic, semn că nu e chiar totul pierdut în țara aceasta.

M-am învârtit pe lângă cutie două săptămâni, tot adunând cele necesare. Ieri (30 august) am sunat la firma de transport internațional. A rămas că ne întâlnim astăzi la ora 10 undeva la ieșirea din Ploiești. Tot ieri am găsit un taximetrist simpatic, cu o mașină mare, în care încăpea lejer cutia mea. Mi-a lăsat numărul de telefon, să îl sun astăzi dimineață.

Mașina firmei de curierat internațional venea de departe. Abia la ora 12 a reușit să se apropie de Ploiești. M-am chinuit să scot singură cutia din casă (ca un făcut, toți ai mei aveau treabă, erau plecați etc) și… m-am blocat, căci taximetristul cu care vorbisem, văzând că nu l-am sunat la ora stabilită, a luat o cursă în afara orașului. Urma să se întoarcă peste două ore, mult prea târziu pentru nevoia mea.

Panicată, am sunat la patru firme. Nici una nu avea taxiuri mari disponibile, ba chiar dispecera de la index mi-a spus, pe un ton arogant, că firma lor transportă persoane, nu marfă. Am umblat prin vecini disperată, căci în 20 de minute venea mașina de curierat și eu tot în fața blocului eram. Unul avea treabă, altul avea permisul suspendat… Măcar m-au ajutat să scot cutia din scara blocului.

Până la urmă am decis să chem un taxi oarecare. Omul s-a cam strâmbat când a văzut cutia uriașă, dar probabil ceva pe chipul meu i-a spus că leșin dacă nu mă duce. Am ajuns la punctul de întâlnire în același timp cu mașina de transport internațional, deși centrul orașului era super aglomerat, iar pentru asta îi mulțumesc taximetristului. Sper că a fost și el mulțumit.

Pana mea, trebuie neapărat să pun bani deoparte, să îmi cumpăr mașină, că mă îmbolnăvesc de inimă dacă mai trec prin asemenea emoții.

PS 1: Am scris textul pe facebook imediat ce m-am liniștit, iar în această dimineață mi-am dat seama că se va rătăci rapid dacă nu îl postez pe blog, unde îl pot găsi ușor chiar și peste zece ani.

PS 2: UPDATE 2024 – acum avem doua masini, din care una o folosim pentru a face taximetrie in Scotia.