Skip to main content

Eliberat de Taxi

Vera era cea mai rea. I se dusese vestea în cartier și puțini erau cei care îndrăzneau să se aventureze printre blocuri după lăsarea întunericului sau când copiii din bloc nu erau pe afară. Pe ceilalți câini îi păcăleai ușor, cu o vorbă, cu un biscuit, cu o amenințare. Dar Vera era prea inteligentă pentru a se lăsa momită și prea posesivă pentru a renunța la apărarea teritoriului.

Cu blana neagră, lucioasă, cu dinți albi, de lup, cu picioare înalte și subțiri, cu trupul zvelt și privire aprigă, cea mai rea cățea din fața blocului devenise preferata băiatului meu. Se înțelegeau de minune și cred că era singurul copil din bloc care nu se temea de ea, care o putea stăpâni. Cu toate astea, a fost o clipă în care m-am supărat pe ea. Îi dăduse Ionuț ceva de mâncare și Vera, înfometată, a înghițit prea din scurt. Văzând că s-a înecat, Ionuț i-a dat câteva palme pe spate, așa cum văzuse că procedează oamenii. Cățeaua, neînțelegând ce se întâmplă, a întors capul și l-a prins cu colții de mânuță. Singurul care nu s-a supărat a fost Ionuț. 😀

Îmi era dragă. Învățase să stea cuminte lângă trepte, așteptând să cobor cu apă proaspătă și mâncare. Mă conducea până la stația de tramvai când plecam la serviciu, îmi conducea băiatul până la bloc atunci când se întorcea de la școală. Știa să se joace frumos, știa și când să se oprească. Era poate cel mai inteligent câine maidanez pe care l-am văzut vreodată.

Într-o dimineață, pe când ieșeam de pe alee să mergem la școală (era și băiatul meu proaspăt școlar) a zărit ceva negru în ghena de gunoi a blocului. S-a repezit, mânat de un presentiment urât și a găsit-o pe Vera moartă, aruncată în tomberon, cu spatele plin de tăieturi. Nu vă pot descrie durerea pe care a simțit-o copilul meu, nici neputința mea de a-l scăpa de suferință. În acea clipă, dacă aș fi pus mâna pe cel care omorâse câinele, m-aș fi transformat în criminal.

Eliberarea au adus-o băieții de la Taxi, care tocmai cântau Castrați-mă, castrați-mă. Ionuț al meu, nefericit și înverșunat contra celor care doreau eutanasierea câinilor (auzise el ceva de Băsescu, pe atunci primar… 🙂 ), aproape că urla versurile melodiei, repetându-le la infinit, până când am simțit că fac alergie la Taxi, după cum îi spuneam lui Radu.

Comments
  • Adriana December 14, 2013 at 8:18 pm

    …te iubesc de mor, dar nu pot sa comentez nimic despre povestea asta. Mor de ciuda….

  • adelinailiescu December 14, 2013 at 8:41 pm

    Aveam vreo 10 ani cand un vecin de scara a omorat un pisoi negru care se aciuase pe langa bloc si urca zilnic la noi la usa sa-i dam mancare; nu facea mizerie, nu facea galagie, nu deranja pe nimeni.Doar pe vecinul asta l-a deranjat fiindca si-a permis sa-i toceasca treptele pe care urca si el. L-am urat din tot sufletul pe omul ala si, la putin timp, cand a murit, m-am bucurat fara ipocrizie sa vad cum il scot din scara blocului cu picioarele-nainte…

    • javra December 14, 2013 at 11:00 pm

      Vai, Adelina!

    • Intuneric December 16, 2013 at 1:07 pm

      Da, cateodata, alegerea intre om si animal e atat de usor de facut… 😐

  • javra December 14, 2013 at 11:02 pm

    Ce barbari!

  • Radu December 15, 2013 at 6:55 am

    Cruzimea este ceva monstruos în orice situaţie!
    Îmi amintesc că ai spus! 🙂

  • vavaly December 15, 2013 at 9:09 am

    Copiii se ataseaza asa frumos de animale. simt puritatea. Avem si noi o poveste recenta cu un pisic. Dar ptr ca a doua zi numai era unde l vazuse a zis ca a inviat…

  • elly weiss December 19, 2013 at 8:54 pm

    Tu ai facut alergie la ei, mie nu-mi plac cam deloc… desi de Dan Teodorescu, asa, ca persoana imi place. Nu si muzica lor.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.