Care sunt motivele pentru care merg oamenii la spectacole? Probabil dacă i-am întreba, cei mai mulți ne-ar privi mirați o clipă, după care ar surâde și ar spune că merg la spectacol atrași de vedeta sau vedetele invitate acolo. Cel puțin așa mi s-a răspuns mie când am întrebat și așa îmi imaginez că aș răspunde și eu dacă aș fi întrebată. Ciudat este că de mute ori, după spectacol, oamenii au prea puține de spus despre ceea ce a făcut artistul pe scenă (mai ales în cazul în care nu s-a dat prea tare în spectacol, cum se spune).
Ce rețin foarte ușor oamenii? Rețin faptul că au existat în spectacol efecte speciale de nota zece, că luminile și sonorizarea au depășit așteptările sau, după caz, au fost la pământ. Sigur, tot mai rar auzim de spectacole la care nu a fost totul bine pus la punct, pentru că acum există scenotehnica, firmă care chiar cu așa ceva se ocupă și care pune la dispoziția oricui are nevoie toate echipamentele necesare, ba chiar oferă și consultanță în alegerea lor, ajută la instalarea echipamentelor și oferă asistență tehnică pe toată durata evenimentului. Ce și-ar putea dori mai mult de atât un artist sau o echipă care dorește să dea un concert, un eveniment oarecare?
Îmi amintesc de un spectacol de acum câțiva ani, la care am nimerit mai mult întâmplător. Pe scenă era unul dintre cântăreții considerați mari în România. Nu pot spune că eram sau sunt fanul său, pentru că nu cântă genul de muzică preferat de mine sau de ai mei. Am petrecut o seară minunată la câțiva metri de scenă și am plecat de acolo fără să fi reținut nici măcar o melodie. Mă veți întreba ce mi-a plăcut în acel spectacol, ce m-a făcut să rămân până la sfârșit și să aplaud îndelung. Ei bine, m-a cucerit cu atenția acordată detaliilor, cu efectele speciale pe care nu s-a zgârcit să ni le ofere de-a lungul întregului eveniment.
Îmi amintesc cât de clar se auzea totul chiar și când te îndepărtai de locul unde era spectacolul, îmi amintesc fetele care dansau alături de acest cântăreț și felul în care se sincronizau, îmi amintesc mai ales luminile colorate care se succedau într-o ordine desăvârșită, păstrând ritmul și parcă vorbind spectatorilor, venind în completarea versurilor și a instrumentelor muzicale. Știu că un băiat din mulțime mi-a spus atunci că, pe lângă luminile clasice, acest cântăreț utiliza întotdeauna și lumini inteligente. Acum mă gândesc că apelase probabil la cei de la scenotehnica. Sau poate că erau ale lui, cumpărate… Cine să știe?
Important este că acum este mult mai ușor pentru toți cei ce vor să organizeze evenimente, să ofere spectacole de calitate, care să amintească și peste ani spectatorilor de spectacolul, concertul, simpozionul, conferința, petrecerea sau lansarea lor de produse. Dacă omul sau firma nu le poate cumpăra sau nu are motive să o facă, există posibilitatea ca ele să fie închiriate pe durata evenimentului. Mă și gândesc deja la bloggerii care își pregătesc lansări de carte și parcă îmi vine să îi trag de mânecă, să îi anunț că pot organiza ceva de neuitat datorită efectelor speciale despre care v-am povestit.
Asta îmi aduce aminte de un film cu John Travolta! :)
Depinde şi de subiect, acuma, na. Mă refer la lansări de carte. Că dacă omu’ scrie despre rahatu’ cotidian, ori cioranisme, nu poţi să vii cu luminiţe şi să zici, “e tristă numa’ scrierea, noi să ne veselim.” I-adevărat, poţi găsi nişte efecte speciale potrivite, da’ parcă nu merită costu’, că ni le oferă chiar efectul numit realitate.
Dar am înţeles mesajul tău. :))
Să ştii că sunt şi oameni care nu pun aşa mare preţ pe efectele speciale, pe sonorizare sau lumini. Depinde şi de care-ţi sunt gusturile dezvoltate şi cât de dezvoltate sunt.
Excelent punct de vedere…in mare parte adevarat.Daca imi este permis, pun altfel intrebarea: de ce nu mai mergem (unii, o parte dintre noi ) in salile de spectacol? Ma voi referi doar la specatcolele de teatru. E adevarat, am reinceput sa frecventez , dupa foarte multi ani , din nou salile in care “se produce arta”, cel putin asta vreau sa cred…Si raspunsul meu este sincer:”nivelul” specatcolului, nicidecum “calitatea” …despre care discutam… ar fi un sacrilegiu s-o punem indiscutie pentru anii trecuti…Acelasi sali in care am fost in anii studentiei au devenit aproape ostile.Ma gandesc nu numai la subiectul piesei( pentru ca revine obsesiv tema trecutului “glorios” pe care unii nu vor sa-l depaseasca, subiect care invita la lamentare colectiva, nicidecum la progres, viata noua, alte coordonate etc). ci si la modul in care, unele,au fost jucate…Abia de ceva timp, deschid usor, timid, ca sa nu renunt, usa salii de teatru…Si, sper, sa redevina pentru mine ceea ceaa insemnat candva: chiar un act de cultura. Este adevarat ca filmul, in genere, i-a luat-o inainte prin ceea ce reflecta (nu ma gandesc la cele in care abunda trucajele, efectele speciale) si prin modul cum prezinta: normal, firesc , natural, adevarat…momente si aspecte de viata.E adevarat…inca vrem “teatral”…Dar, in ultimii ani, chiar “e rupt din viata” filmul…Pun in discutie PREZENTUL, oamnii care il traiesc.Si, trist , dar adevarat, incep sa cred ca asa a fost mereu, dar noi nu am avut acces candva la filmele realizate in aceia de care unii nu doresc sa se desparta si, culmea, inca ni-i impun prin ceea ce scriu si pun in scena…Iar eu vreau sa traiesc in prezent…
Depinde. Uneori efectele speciale au importanta, alteori nu prea. Eu, care sunt destul de conservatoare, ma simt obosita de efectele speciale. Nici in filme nu le prea apreciez…
Dar am inteles mesajul, ca si almanahe :)