Nu-i blogger să nu se arate oripilat dacă aude că un părinte sau un profesor îndrăzneşte să îşi certe copilul/elevul când greşeşte, nu-i blogger să nu scrie pe blog sau măcar pe vreo reţea socială ce i-ar face el părintelui care a avut curajul de a-şi lovi copilul. Mult timp m-au impresionat aceste revolte. Consideram că un om (fie el şi blogger) care tresare şi suferă văzând nedreptăţi sau dureri şi care ia imediat atitudine contra unor astfel de gesturi are cu siguranţă un suflet mare. Mi-aş fi scos pălăria în faţa lor, dacă aş fi avut. Apoi am avut ocazia de a vedea cum se comportă bloggerul când îi vine rândul să educe pe cineva. Cum educă blogger pe blogger?

1. Făcându-l de rahat pe internet, în aşa fel încât toată lumea să afle cât de idiot/prost/fomist e bloggerul-elev şi cât de inteligent/atent/cinstit e bloggerul-profesor. Uitate sunt toate lecţiile de morală, toată sensibilitatea şi empatia cu care se bătea în piept când vedea nedreptăţile altora, uitată e până şi bârna din ochi. Acum trebuie să îşi arate în faţa tuturor superioritatea, căci ea l-a propulsat pe culmile gloriei şi ea este cea care îl va menţine acolo, mai ales dacă bagă şi nişte înjurături alături de ifose.

2. Dacă bloggerul-elev îndrăzneşte să ceară sfaturi bloggerului-profesor, primeşte răspunsuri ironice sau nu primeşte nimic. Uneori i se spune că va afla singur, că nu îi foloseşte la nimic informaţia sau că e netul plin de sfaturi. Adică de ce s-ar deranja Măria-Sa bloggerul-profesor să ajute concret un coleg care întâmpină probleme cu blogul? Că doar nu sunt pe aceeaşi treaptă, nu au mâncat dintr-o strachină, nu s-au tras de şireturi, nu se duce la el la zeamă de varză şi lista cu expresii folosite de români în astfel de cazuri poate continua.

3. După principiul “orice greşeală trebuie imediat semnalată şi drastic taxată” bloggerul scrie articole, pune linkuri (sau nu) spre vinovat, pune linkuri spre firma care a plătit reclama de pe blogul cu greşeala, postează print screen-uri sau chiar plănuieşte să facă o corectură zdravănă şi să o trimită ca bonus celui care a plătit. Ce atâta empatie, ce tras de mânecă pe furiş, ce prietenie între bloggeri? Educaţia se face cu parul în blogosferă, căci internetul nu ne mai cuprinde pe toţi şi e musai să le dăm în cap celor slabi/proşti/fomişti.

Sunt convinsă că mai sunt şi alte situaţii în care bloggerul educă bloggeri cu bâta, cu înjurătura, cu ironia, dar mi-e prea silă să le caut acum pe internet. Cert este că a trecut mult timp de când nu mai cred că aş putea trăi izolată în blogosfera mea, căci ceva s-a rupt şi nu mai poate fi lipit. Citesc în continuare oamenii care îmi sunt dragi, îi recomand şi altora, ajut în continuare bloggeri, dar evit pe cât pot blogurile unde educaţia se face în piaţa publică şi se termină cu linşaj, la fel cum evit şi oamenii care le recomandă. A trecut mult timp de când nu mă mai las amăgită de falsele ifose de corectitudine ale bloggerilor care educă bloggeri.