E lumea plină de români. A mai rămas cineva în țară?

E lumea plină de români. A mai rămas cineva în țară?

E de mirare că au mai rămas români în țară. Orice curios care scotocește internetul o jumătate de oră descoperă că românii s-au împrăștiat prin toată lumea, că nu mai e colț al pământului unde să nu întâlnești măcar unul. Totuși, consideram că Scoția este o țară mult prea ploioasă și îndepărtată, catalogată ca fiind nu foarte bine situată economic (comparativ cu Anglia, de exemplu). Mi se părea puțin probabil să mai întâlnesc și alți români în afară de cei care lucrează cu Mihai sau care locuiesc pe lângă noi. Mă înșelam, desigur. E lumea plină de români. A mai rămas cineva în țară?

Ne-am dus să vizităm Edinburgh, situat nu foarte departe de orășelul în care trăim. În jurul castelului roiau oameni de toate naționalitățile și de toate culorile. M-am bucurat să văd atâta diversitate și, pentru o clipă lungă, chiar m-am holbat după mutre care să pară a fi de români. Atrasă de frumusețea castelului și de panorama pe care o oferea, am uitat imediat de conaționalii mei.

M-am concentrat pe peisaje și pe comedianții care făceau spectacole pe stradă.

Pentru primul nu aș băga mâna în foc, dar cred totuși că era scoțian. Îmbrăcat în kilt și cântând la cimpoi, s-a îndepărtat rapid de mine, așa că mi-am mutat privirea pe altul, care mă distra grozav. Mă străduiam să îl pozez și nu prea reușeam din cauza trecătorilor care mi se băgau în față. Mi-a făcut semn să vin lângă el și i-am răspuns tot cu un semn, unul de fecioară rușinată. Până la urmă i-am strigat lui Mihai să se ducă acolo, să îi fotografiez împreună. Când s-a apropiat, centaurul-viking i-a strigat în cea mai neaoșă limbă română:

-Ești român, frate? Haideți aici, să faceți poze!

După un scurt interviu (de unde suntem, de când am venit în această țară, cum ni se pare Scoția…), tipul ne-a lăsat să ne luăm la revedere, bucuros că are în găletușă trei lire în plus.

 

 

Puțin mai departe stăteau trei inși îmbrăcați într-un soi de cearșafuri care îi făceau să semene cu Buddha. Am vrut să îi imortalizez într-o fotografie și Mihai m-a certat.

-Nu vezi că trebuie să le dai bani dacă vrei să îi pozezi? Nu mai am mărunt, l-am lăsat pe tot la ceilalți. Oprește-te!

-Doar pe ăștia îi mai pozez și gata! Mai am eu niște bănuți d-ăia mici. Îi putem arunca în găleată, la grămadă, că nu își vor da seama câți bani am oferit.

-Cum să faci așa ceva? Mai bine mă duc să schimb undeva.

Și atunci unul dintre falșii grăsani a strigat în română:

-Pentru ce vrei să schimbi banii, frate? Pune alea cinci lire aici și fă câte poze vrei!

-Îți pun cinci lire și iau înapoi două din găleată.

-E bine și așa.

După care a urmat nelipsitul interviu…

 

 

Concluzia: e lumea plină de români. Oriunde ai merge, mai mult ca sigur dai peste ei. Fie că îi vezi muncind, fie că umblă cu geamul deschis la mașină și auzi melodiile celor de la Paraziții, fie că urci tocmai la castelul din Edinburgh și, de sub măști de tot felul, voci fericite te întreabă dacă ești român.

E lumea plină de români. A mai rămas cineva în țară?