Pregătesc o scrisoare. Nu am mai scris de 20 de ani scrisori. Nici nu am mai primit. Scrisoarea este începută de câteva zile. Zile prea scurte, în care totul este făcut pe fugă. Zile aglomerate, în care încep zece treburi şi nu termin prea multe dintre ele. Zile în care persoana pentru care pregătesc scrisoarea este atât de supărată, încât mi-aş dori mai degrabă să fiu lângă ea, decât să îi măzgălesc pe foi cuvinte.
Mă uit la scrisul meu şi îmi pare frumos, ordonat. Îmi amintesc de câte ori mi s-a spus că nu se înţelege nimic din ceea ce scriu, că uneori litera n arată ca un n, alteori arată ca un u, ca litera p seamănă cu un băţ, iar litera f nu seamănă a nimic şi asta dă peste cap orice încercare de a descifra hieroglifele mele. Mă întreb dacă prietena mea va înţelege ceva sau îmi va trimite scrisoarea înapoi necitită. Îmi asum riscul, pentru că nu îmi mai pot schimba scrisul.
Îi povestesc în scrisoare despre mine, îmi deschid sufletul aşa cum nu am mai făcut-o de când stăteam la poveşti cu Oana ore întregi fără să ne plictisim. Poate că pe noua mea prietenă o vor plictisi. Îmi dau seama că de fapt nu ştiu prea multe despre ea, în afară de ceea ce a povestit şi de faptul că este foarte bună şi foarte sensibilă. Oare am nevoie de mai mult? Nu! Îmi este dragă orice ar fi! Nu s-ar schimba nimic dacă aş afla că îi plac şosetele galbene, ouăle ochiuri sau 7 up-ul.
Am uneori senzaţia ca EU sunt şi nu sunt eu, că în mine trăiesc două persoane. Una dintre ele îşi arată faţa în lume, zâmbeşte şi se lasă studiată de toţi, cealaltă stă ascunsă şi se deschide doar în prezenţa privilegiaţilor. Unii văd învelişul. Le place sau nu, asta e altă poveste. Alţii îl străpung şi văd dincolo de el. Îmi văd nu doar viaţa aşa cum o trăiesc, ci şi viaţa pe care visez că aş fi putut să o trăiesc. Oare care dintre aceste feţe sunt EU cu adevărat? Cea care trăieşte aici, printre voi sau cea care aş fi putut fi, dacă…? Oare prietena mea pe care dintre ele o va plăcea?
De la scrisori la e-mail, tranziție dură aș zice, de aici percepția că am fi 2 persoane.
Pe amândouă. 🙂 Va avea imaginea completă a eu-lui tău.
Fii sigura ca pe cea adevarata, pe cea de care are nevoie acum, pe cea pe care o percepe si o intelege in totalitate, cu care vibreaza si cu care poate creea o conexiune, o chimie. 🙂
Tu esti amebele. Fiecare persoana are o fata pe care o afiseaza tuturor si una mai retrasa, una mai intima, mai privata. Nu exista una reala si una fictiva, ambele sunt reale si te alcatuiesc pe tine ca persoana, ca om. Nu toti reusesc sa citeasca printre randuri si sa ajunga sa’ti cunoasca ambele fete, ambele realitati, aici si surpriza, cine te astepti mai putin poate stii mai multe despre tine decat ti’ai imagina 🙂
M-ai făcut să mă uit la scrisul meu și abia îl mai recunosc, nu mai am răbdare să scriu pe hârtie, tastarea zilnică m-a distanțat de scrisul manual. Noroc că desenez (și) manual! Felicitări de sărbători încă mai trimit, încă mai primesc.
Cred că prietena ta va vedea un om cu suflet și înveliș clădite împreună, ca un întreg, firesc, completându-se frumos.
Cred că prietenei tale îi plac ochiurile, dar nu şi şosetele galbene sau 7-up. Cred că nu e tristă ci doar încercată de situaţii, cred că e copleşită de atenţia pe care o primeşte, cred că are temeri mai mari decat tine, tu cea iubită, bună şi generoasă, maestră în cuvinte. Tu nu poţi fi decat una, indiferent cât te dezvălui, sau cât de bine te pot citi unii oameni. Dacă ar fi să îmi fac griji pentru scris, aş rămâne chiar şi fără cumpărăturile zilnice. Mihai descifrează mereu literele scrise de mine ca un cod tainic. Totdeauna a-ul meu a semănat cu o, de n, sau m, nu mai vorbesc. Şi mai cred că doar rostit (scris) cuvântul prieten, orice ar primi cineva de la tine ar fi o onoare. În timp nu mi-a fost frică de multe cuvinte, dar de acesta da. Poate ei nu îi va mai fi frică de acum de acest cuvant şi va şti să primească cu onoare şi titulatura şi scrisoarea. Dacă nu…trimite-mi-o mie…
Prietenii sunt intotdeauna privilegiati pentru ca in preajma lor reusim sa fim noi insine, cu bune, cu rele, cu temeri si vise, cu neimplniri si sperante. Ei sunt primii care descopera ce se afla dincolo de aparente. Unii sunt incantati de ceea ce gasesc(procesul se desfasoara in timp) si decid ca continue alaturi de noi. Altii sunt surprinsi ca nu suntem tocmai ceea ce credeau ei si ne parasesc. Nu stiu daca trebuie sa ne consideram vinovati pentru asta.
Toate fetele fac parte din noi 🙂
Eu ultima scrisoare am scris-o în armată prin 1988. În facultate am trecut pe telegrame. Cum şi acolo era prea mult de scris am trecut pe cele pretiparite. De ziua uneia din fostele mele profesoare am trecut pe la Oficiul Poştal, foarte grăbit şi întâmplator mi-a atras atenţia una cu flori negre. Făra să mă uit ce scrie am trimis-o, ca să aflu după ani că era o telgramă de condoleanţe.
Pe amândouă căci n-ai mai fi tu cea de aici dacă nu ai mai arunca un ochi la ce ai fi putut fi şi era gândul la ce ai fi putut fi aceea dacă nu erai ce eşti acum. Aşa că cele două “tu” se echilibrează şi te fac “tu”!
P.S.: încep să cred că o dau în filosofii…şi la Adriana pe blog am avut o tentativă
Cu siguranţă o să-i placă scrisoarea!
mie mi se pare ca toti purtam o masca pe care o afisam in fata lumii. nu cred ca exista om 100% sincer cu ceea ce este el. pentru ca daca esti foarte bun si arati oamenilor ca esti foarte bun, te cam iau de prost. daca esti rau, to the bone ca sa zic asa, tot nu e bine pentru ca oamenii rai nu dau bine si lumea clar nu ii place. si daca esti deschis cu oamenii, ai toate sansele sa profite de tine. of… in seara asta nu ma exprim prea coerent :))) ideea e ca eu incerc pe cat posibil sa nu afisez in fata oamenilor o masca, iar aceasta sa nu aiba nici o legatura cu cine sunt eu. dar nu imi iese intotdeauna 😀
Psi eu cred ca intr-o astfel de prima scrisosre ar trebui sa incerci sa te prezinti nu asa intr-o maniera exhaustiva ca in seria de autoportrete semnate Rembrandt, (fie ca ai aceasta abilitate sau nu)), ci mai degraba in functie de modalitatea in care doresti si poti fi sau crezi ca poti fi utila in serviciul sau beneficiul acelei persoane, de ex “Hello, permiteti-mi sa va deranjez cu scopul de a ma prezenta. Eu sunt cel obligat si totodata interesat de a indeplini functia de psihoterapeut in serviciul dvs azi” plus eventual si mai nuantat, “am experienta sau sunt in training inttr-un program de psihoterapie individuala si/sau de grup de tip psihoterapie de suport si/sau interpersonala si/sau cognitiv-comportamentala si/sau psihodinamica de tip psihanalitic pe termen scurt/lung., si/sau de sistem de familie, de cuplu etc”, (exista mai multe dar nu am avut timp sa citesc de pe wikipedia), plus incluzi o brosura sau pagina printata de pe un site reputabil de pe Internet, plus desigur datele de contact in legatura cu care ai determinat ca ar fi potrivit sa fie folosite intr-o astfel de relatie profesionala plus, just in case si o copie dupa certificatul tau de acreditare ca psihoterapeut autorizat pe UE sau macar un link la blogul tau, ca sa se vada ca esti om serios si competent, plus ai si supervizie si referinte adecvate de la diversi comentatori cu experienta credibili si reputabili. Pe urma nu sari imediat sa incepi ci poti asa in incheiere sa zici ceva de gen, “daca mi-am dat seama corect, si va rog sa ma corectati daca nu am dreptate, se pare ca problemele care va supara sunt urmatoarele, in aceasta ordine de prioritate, si v-as fi recunoscator daca ati putea sa completati dvs lista, in caz ca am omis ceva, astept raspuns de la dvs si intre timp va urez sa incepeti sa va simtiti in curand mai bine, plus in caz de urgenta nu uitati sa sunati la 112”.
PS nu fac misto, pe 10 octombrie vine Ziua Sanatatii Publice Mintale Globale (pt oameni), si m-am gandit ca lumea sa inceapa sa se pregateasca de pe acum, sa citeasca pe Internet si sa se familiarizeze cu diverse concepte si definitii, eventual aspecte utile legate de eficacitatea unor diverse tratamente, etc)
Erata – randul 1; …NU ar trebui sa te prezinti intr-o maniera exhaustiva asa ca seria de autoportrete Rembrandt, ci mai degraba…etc
Ah sorry, nu bagasem de seama ca totusi scrisesem “nu” si prima oara desi il pusesem mai incolo !
Cred că toţi suntem aşa – faţa exterioară pentru cei din jur, familie, servici, prieteni şi amici şi faţa interioară cu vise, gânduri, păreri personale. Iar cei foarte apropiaţi ne acceptă pe toate feţele, aşa cum şi noi îi acceptăm pe ei.
si eu zic ca pe amandoua, pt ca ce prietena e aia care nu te stie exact cum esti si nu te iubeste in cam toate conditiile?
n-am mai scris scrisori de multi ani si probabil c an-o voi mai face in graba. trimit insa de cateva ori pe an felicitari mamei, care inca apreciaza genul asta de gest.
Acum adevărul că e în timp ce descriai scrisul tău, parcă te uitai pe al meu.
De când ne-am modernizat şi scriem pe claviatură, am uitat să scriem.
Stai să-i vezi pe elevi, că nu ştiu tabla înmulţirii fiindcă au calculatoare…
E ciudat ca pot scrie in mai multe feluri. Insa nu mai am rabdare, scriu repde si dezlanat, desi se vede ca a fost un scris foarte frumos…candva. Scriu repede pentru a urma gandurile…
Daca simti ca in tine sunt doar doua persoane – zic ca e bine. Eu simt altceva…ca ma multiplic. Si ne certam intre noi…in mine.