El și Ea, personaje ale aceleiași povești, cu mințile tulburate de primăvaratura prea des udată de ploi reci, stau zgribuliți în pat. Prin geamul întredeschis intră arome floribile – soc în alb și verde, tei abia retrezit la viață și mucegai așternut peste gunoaie. Din când în când, foșnet de pufuleți…
Ea: Am vocerşit în lung și-n lat, înfiorată de amăgini. Am lăsat să-mi picure de pe buze miere și galantopaz. Unde am greșit? Ce damblama ne urmărește, dornică să dea peste cap fiecare speranță înfiripată de-un aberantic gând?
El: Te-ncrezi prea mult în virtual, naivă dragă! Privește-n zare, înspre iubireal. De acolo vin cele mai multe și mai plăcute surprize. În ultima dimineață de mai pregătește o duzinarmare și ea va veni.
Ea: Știam că ești eroticnit, dar nu aveam curaj să sper atât de departe, până-n frumosul Callatis.
Zâmbetul lui fericit face toți banii pe care îi va investi în mare, valuri, soare, nisip, litoral, vacanță. Îl vedem ciufulind blana ciocolatie a câinelui, apoi îl auzim cum îi șoptește iubitei cuvinte de amor.
El: Dă-mi un sărutil, ochi veseli! Șterge lacrima adusă de gândul că vom pleca numai noi doi, că blândul Bruno va rămâne în orașul prăfuit.
Ea: Nu pot pricepe cum plajele pot fi murdărite de bere, chiștoace, prezervative sau seringi folosite, dar nu este permis să fie atinse de labe de căței. Nu pricep și pace!
El: Nu-i greu de priceput, dulce lacrimă naivă. S-a răsturnat pământul și lumea e pe dos. Acum lasă lamentările și revolta. Verifică tot ce ai ambalajurat, că-ntr-o duzină de zile, dacă nimic nu ne dă planurile peste cap, vom pleca spre zări albastre și mări negre.
Cortina cade înainte ca ei să discute (și) despre grădina plină de flori unde își vor bea în câteva dimineți cafeaua, despre cățelul care îi așteaptă acolo pentru a le alina dorul de Bruno, despre cum ea își va ascunde glezna fină în nisip, despre cum el se va lăsa îmbrățișat de valuri, despre cum vor saluta soarele ce iese din mare, despre plimbările sub clar de lună, despre multele poze pe care le vor face, despre foamea pe care o vor îndura la întoarcere. Dulce – amar de viață văratică…
Din vreme în vreme, la club se-mbată și se amestecă între ele cuvintele, iar bloggerii le scot din traistă și le depun pe hârtie, în texte mai mult sau mai puțin imaginare. De această dată s-au născut ele: damblama, aberantic, vocerşit, galantopaz, ambalajurat, primavaratura, floribile, iubireal, sarutil, eroticnit, amagini, duzinarmare. Cum au crescut puteți vedea aici.
N-am mai ajuns de muuult la mare. Oare nu mai există nici măcar plaje neamenajate (ca să zic aşa) unde se pot bucura şi căţeii de nisip şi de apă?
Am citit pe site-ul protv ca Regia Apelor sau cum naiba se numeste ar da amenzi usturatoare celor care indraznesc sa isi duca pe nisip cainii. Numai pe plajele private, daca exista spatii amenajate special pentru asa ceva. Si daca exista, nu cred ca imi permit…
Poate ca exista, prin vreo pustietate, dar nu pot risca sa tarasc un caine de 25 de kg dupa mine si sa ma vad nevoita sa stau pe trotuare sau in camera. :)
Frumos ai brodit textul pe aceste cuvinte mai aparte! :)
Si poate ca cineva va gandi mai mult si mai corect, spre binele tuturor sufletelor!
( Cred ca suna cam SF, dar eu sper in mod naiv! :D )
O saptamana dupa dorinta, Vienela!
Multumesc! :)
Eu mi-am pierdut aproape toate sperantele legate de tara aceasta. :D
O saptamana buna iti doresc!
Da, bineînţeles că nu poţi risca.
Am întrebat aşa, la modul general. Fiindcă legea asta mi se pare absurdă. :(
Să te bucuri de mare şi tot ce ţine de ea şi pentru mine. Mă bucur mult că plecaţi. Să vă relaxaţi şi să vă distraţi!… :)
Este si nu este absurda. Poate ca ar trebui amenajate niste locuri pe plaja numai pentru catei. Uite, un caine mascul adult are prostul obicei de a marca orice teritoriu, uneori din metru in metru. Nu e chiar placut sa stai la plaja si sa vezi cum iti uda cainii umbrela. :)))
Multumesc din suflet! Ma voi gandi la voi toti si voi varsa o lacrima in mare pentru cei care ar vrea sa ajunga pe acolo si nu reusesc. ;)