Drumul spre Scoția a început în clipa când a plecat Mihai (soțul meu, pentru cei care sunt mai noi pe aici). Mi-am imaginat în fel și chip momentul plecării mele și mai ales pe cel al sosirii. Realitatea, desigur, și-a râs de mine și mi-a arătat cât suntem de vulnerabili, de neputincioși în fața oricărei schimbări.
Până la aeroport am mers cu un taxi – cel la care apelez întotdeauna când plec pe undeva cu Bruno – și am ajuns fix când se deschidea “drumul” spre avionul care urma să mă ducă la Glasgow. Dar cum m-aș fi putut urca în avion fără să trăiesc o mică aventură demnă de povestit pe blog?
Am lăsat bagajul de cală să își urmeze drumul pe bandă, iar eu mi-am pus în coș geaca și bagajul de mână, ba chiar am scos de prin buzunare tot mărunțișul rămas, ca nu cumva să am probleme. Sigură pe mine, căci verificasem totul de zeci de ori în gând, am ridicat privirea și am făcut primul pas. De cum am trecut “printre bare”, s-a pornit alarma. Nu m-am panicat. Poate că aparatele lor sunt foarte sensibile și au sesizat nasturele de la blugi, mi-am spus în gând.
Nicidecum. Tipa din fața mea a vrut să mă pipăie din cap și până în picioare, să-mi bage mâna în sutien și în chiloți, să-mi treacă un test de droguri peste mâini și pe la pantofi. Când eram cu brațele întinse în lateral, tipul de la monitor m-a întrebat dacă este al meu ghiozdanul la care tocmai se uita.
-Da, al meu este.
-Și ce aveți în el?
De emoție, văzând că se îngroașă gluma, uitasem complet ce înghesuisem pe acolo.
-Habar nu am. Cărți, haine, cine mai știe ce…
-Cum, nu știți ce aveți în bagaj?
-Nu mai știu nici cum mă cheamă când sunt așa insistent pipăită. E ceva în neregulă?
-Nu, nu este nimic în neregulă. Facem controale mai amănunțite uneori. Dumneavoastră sunteți ok. Zbor plăcut să aveți!
Mi-am continuat drumul. Tremurul incontrolabil mi s-a oprit abia după ce am băut apă și am fumat o țigară în zona liberă. M-am bucurat și de un croissant cu jambon și cașcaval pentru care am plătit “doar” 21 de lei. Totuși, o întrebare a rămas fără răspuns: de ce m-au controlat tocmai pe mine și pe cealaltă slăbănoagă care mergea la Glasgow, cea cu care am stat de vorbă la o țigară?
După multe zboruri cu Blue Air, călătoria cu WizzAir a fost o reală surpriză. Între scaunele lor e suficient spațiu, călătorii nu sunt nevoiți să stea cu genunchii la gură, iar personalul de zbor este foarte, foarte amabil și atent la nevoile tuturor. Drumul spre Scoția mi-a mai rezervat o surpriză. În fața mea a avut locuri o familie de romi, genul care acasă poartă părul împletit cu ațe și fuste înflorate. Acum erau șase persoane – părinții și cei patru copii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani. Curați și îmbrăcați decent, dar mai ales politicoși și atenți să nu deranjeze pe nimeni. Avionul era plin de copii, dar cei mai cuminți și mai educați s-au dovedit a fi ai romilor.
Chiar înainte de zona cu turbulențe care ne-a cam tulburat pe toți (s-a zgâlțâit avionul mai mult de o jumătate de oră) am văzut cel mai frumos apus de soare și cea mai frumoasă înserare. Semiluna galbenă stătea mândră pe cerul aproape întunecat, iar dedesubt se vedea ultimul sărut roz-roșu-violet pe care soarele îl dăruia pământului înainte de a pleca la culcare. Am ajuns în Scoția cu 20 de minute mai devreme decât ora înscrisă pe bilet și…
va urma
Abia astept sa vad ce….va urma..
:) Hi, hi, si eu abia astept sa scriu. Te pup! :*
S-a intamplat sa te scaneze chiar pe tine. O fac aleator atunci cand nu au motive reale. Si pe mine m-a pipait o doamna pe un aeroport din strainatate si, la fel ca tine, mi-a sarit un pic inima, deși nu aveam motive, insa m-a lamurit zambind ca e un control de rutina, aleator. La soț a țiuit poarta și l-au descălțat. I-au zis ca uneori ocheții metalici prin care- trecute șireturile de la încălțăminte îs mai ai dracu’ și fac poarta să țiuie :)
Aștept cu nerăbdare urmarea
Sunt constienta ca e posibil sa ma fi ales la intamplare, insa ma intreb daca e doar o coincidenta faptul ca cealalta fata mergea tot la Glasgow si era cam ca mine la corp… ;)
Ha, ha, eu la un drum am fost intoarsa de cateva ori, ca eram plina din cap si pana in picioare de metal. Aveam tot soiul de catarame, nasturi, bratari… :)))
Bine că ai ajuns cu bine!
Te-a pipăit aşa, ca să fie. Dacă ceva le părea suspect, te duceau la “separeu”. Şi eu am fost cu o prietenă şi numai ea s-a bucurat de tratament preferenţial, aproape că am invidiat-o că la mine nici nu s-au uitat :D
Hi, hi, mintea omeneasca e surprinzatoare. Probabil as fi fost si eu invidioasa daca se intampla altcuiva langa mine, mai ales ca ma stiam “curata”. :)
Bine te-am regasit!
Eu mereu am emotii cand trec pe acolo. Nu stiu de ce, ca doar verific de 10 ori inainte sa ma asigur ca nu am obiecte nepermise in bagajul de mana. Si nu stiu cum se face, ca mereu uit sa imi dau ceasul jos :)))
Hi, hi, acum inteleg de ce unora le plac ceasurile din plastic. :)))
Mă bucur că ai reînceput să scrii. :)
Mi-a fost dor sa scriu. In acelasi timp, perioada aceasta mi s-a parut asa relaxanta… ;) Bine te-am regasit, Radu!
Nu erai tu dacă nu aveai o aventură
??
Clar! Oricat de marunta, dar aventura sa fie! :D
Haha…eu care nu am mai trecut prin asa ceva, cred ca ma inroseam tot ?
Eu m-am albit, caci mi-a fost teama ca ma vor impiedica sa urc in avion din cine stie ce motive stupide. :))
Adica tu sperai sa pleci din tara nepipaita ? :)
Bine ai revenit online !
Hi, hi, probabil stiau ca nu ma pipaise nimeni de trei luni. :D
Bine te-am regasit!
Eu am uitat telefonul in buzunar si s-au luat de mine. Culmea, in prima faza am controlat sa nu fi uitat cureaua si portofelul, nici nu mi-a trecut in cap de telefon ca n-ar trebui sa fie in buzunar :)
La ce jaf de telefon aveam, nici nu cred ca l-ar fi observat aparatele alea. :)))
Totul e bine cand se termina cu bine! :)
Se poate spune si asa. :)