Din dorinţa de a-şi vedea copiii realizaţi, de a ştii că vor fi protejaţi de greutăti pe parcursul vieţii, ba chiar şi din simplă trufie, părinţii aleg să îi înveţe tot mai  multe despre viaţă, îi ajută să înţeleagă, le explică şi le oferă condiţii cât mai bune.

De la iubirea pentru propriul copil nu este decât un pas până la exagerările în defavoarea lui. Unii îşi silesc progeniturile să înveţe, deşi se vede clar că nu pot mai mult, alţii îi trimit la tot felul de cursuri, unde copiii nu se acomodează, pentru că nu sunt atraşi de domeniu sau nu au talent. Mai sunt şi părinţii care îi ţin ascunşi sub fuste, de teamă să nu păţească ceva. Cred că toţi părinţii ajung să exagereze, într-un fel sau altul.

Totul este pentru binele copilului. Bunele intenţii ale părinţilor nu pot fi puse la îndoială, în cele mai multe cazuri. Nimic nu cade din cer, trebuie să luptăm pentru a avea ceea ce ne dorim. Uneori, din dorinţa de a ne ajuta sau proteja copiii, facem greşeli, unele micuţe, care vor trece neobservate, altele mai grave sau chiar ireparabile.

Dar ceea ce am aflat de curând despre părinţii din Mauritania m-a îngrozit, la fel cum mă îngrozeau poveştile despre chinezoaicele obligate să îşi bandajeze picioarele, pentru că mărimea lor era un criteriu important în găsirea unui soţ bogat, era un element important al frumuseţii feminine.

În Mauritania, părinţii îşi obligă fetiţele să mănânce exagerat de mult, pentru că cele slabe nu au căutare printre bărbaţi. Sunt considerate frumoase doar femeile grase, aşa că lupta începe devreme, de la vârsta de 4 ani. Nu contează că fetiţa s-a săturat, că nu mai poate înghiţi nimic, mămica o forţează, strigând la ea, ameninţând-o sau chiar torturând-o. Au pregătite nişte beţe, cu care strivesc degetele fetiţelor, silindu-le să mănânce ca să scape de durere.

Într-o ţară în care oamenii o duc foarte greu, o fată grasă este dovada de bunăstare, de prosperitate şi poate face o căsătorie reuşită. Nu are nici o importanţă că fetiţa plânge, că vomită, că nu va fi sănătoasă niciodată, că psihicul ei este distrus, că nu are dreptul la o copilărie normală.

Că vrem sau că nu vrem, trebuie să recunoaştem că nici la noi nu este mai bine decât în Mauritania. Fetiţele noastre îşi doresc să fie cât mai suple, să semene cu fotomodelele care sunt din ce în ce mai slabe, îşi doresc să arate precum păpuşile Barbie şi fac tot ce se poate, la îndemnul şi cu ajutorul părinţilor de multe ori, pentru a-şi atinge scopul. Dar asta este deja altă poveste…