S-a trezit într-o frumoasă dimineaţă de primăvară. Soarele strălucea cald, cuibul era moale şi pufos, iar lângă oul din care ieşise putea vedea un alt ou, din care se auzea un ciocănit slab. Vrăbiuţa mamă nu era acasă când a venit pe lume prima vrăbiuţă. La scurt timp a apărut şi surioara ei, puţin mai timidă, dar foarte frumoasă. Acum, în cuib erau două vrăbiuţe care ciripeau subţirel, chemându-şi părinţii.
Vrabia şi vrăbioiul, plecaţi în căutarea hranei, nu puteau auzi chemarea puilor. Dar i-a auzit o pisicuţă şi s-a grăbit să vină mai aproape de cuib. Cele două vrăbiuţe şi-au dat târziu seama de pericol. Încercau să se ascundă în puful aşternut prin cuib, sperând că aşa nu vor fi văzute. În acest timp, cu paşi tiptili, pisica se apropia tot mai mult de cuib. În ultima clipă, când se pregătea să facă saltul, în aer a auzit fâlfâit de aripi şi părinţii celor două vrăbiuţe, apăruţi pe neaşteptate, au alungat pisicuţa.
De atunci, cele două vrăbiuţe au învăţat că nu trebuie să facă prea multă gălăgie, căci există riscul ca un duşman să fie în apropiere.
Compunere scrisă de nepoata mea în vacanţa de vară. Nu a scris-o cu gândul la şcoală, ci inspirată de o situaţie cât se poate de reală. :)
Ati avut vreodata ocazia de a auzi o pisica ciripind? Va jur ca as fi ras cu lacrimi daca mi-ar fi spus cineva ca exista asa ceva. Asta pana cnd in casa mea au aparut pisicutele despre care tot scriu pe blog. In fata geamului avem un copac, un copac care adaposteste o multi de vrabii. Ei bine, zi de zi pisicutele mele stau la fereastra, in spatele plasei de protectie, si ciripesc in asa fel incat sa atraga pasarile cat mai aproape, cu speranta ca le vor putea vana. Lucru imposibil, desigur, caci sunt despartite de o plasa metalica solida.
Aştept pe blogul tău producţiile soţului şi băiatului tău, dacă ei n-au unul personal. Nu pot aduce decât un plus. Vorbesc serios!