Astăzi (17 decembrie 2015)… m-am trezit cu gândul la pagina de facebook pe care și-a deschis-o vărul meu, Iubire și speranță. În doar câteva zile a adunat peste 200 de like-uri folosind (și) poze din arhiva mea. S-ar bucura dacă l-ați sprijini și voi cu un like. Mie deja mi-a făcut ziua frumoasă un nene care, văzând o fotografie a Ursulei, a spus că e pisica lui, că seamănă perfect cu cea pe care o are el acasă.
Mă gândesc… la faptul că blogurile sunt o chestie încă inaccesibilă multor oameni. Vărul meu face un experiment. “Fură” fragmente din textele pe care le-am scris cândva (și care nu adunaseră mai mult de 10-20 de like-uri) și le postează pe diverse grupuri de facebook sub formă de poză făcută în paint. E nebunie curată. Oamenii dau like și share în disperare… Încă nu m-am lămurit dacă in rest se tem să deschidă linkuri spre blog sau le e lene să citească 500 de cuvinte…
Sper… să regăsesc pe undeva dorul acela nestăvilit de cuvinte și foamea de a scrie fără oprire. Le-am rătăcit în vreme ce eram ocupată să trăiesc real.
În casă… mi-ar fi plăcut să împodobesc bradul, să întind instalații colorate, să păstrez curățenia făcută ieri. Nu pot, pe motiv de patru pisici și un câine cam nebun, care dărâmă tot chiar și numai dacă dă din coadă. Ascult colinde cântate de Hrușcă și mă îndop cu bomboane de pom.
Pisicile mele… îmi dovedesc zilnic că știu să iubească așa cum iubesc și câinii, ba uneori pot fi mai empatice decât ei. S-a mai destrămat un mit.
Câinele meu… visează să își facă propriul blog. Să-l las, să nu-l las? Să așteptăm prima ninsoare ori prima zi din 2016, când îi vom cânta La mulți ani! pentru primul an de viață trecut cu bine, în ciuda multelor aventuri?
Prin Ploieşti… e atât de plictisitor, încât sora mea își petrece weekend-urile la Bușteni.
Prin blogosferă… să-mi spuneți voi ce mai e nou, dar numai dacă ați găsit texte bune, care să țină moralul ridicat.
Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… să trăiesc așa cum nu am trăit niciodată, să sărbătoresc în fiecare clipă întoarcerea soțului meu (sper să se întâmple până atunci).
Un citat/proverb favorit… Un fragment din poezia Spune-mi ceva, de Adrian Păunescu:
În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.
O fotografie preferată…
Iata o continuare a poeziei de mai sus, generata de inteligenta artificiala:
Prin gerul nopţii, stele se ascund,
Cu dorul în inimă, cu gândul profund.
Pe străzi pustii, vântul suspină,
În noaptea asta, dragostea declină.
Şi lacrimi reci îngheţate în gene,
Se scurg pe obrajii unde dorul plânge.
Sub lună, răstignită pe cer senin,
În taină, iubirea ne poartă destin.
Cu paşi apăsaţi în zăpada tăcută,
Inima mea bate, neliniştită şi mută.
De ce-ai plecat în umbra regretelelor,
Lăsând în urmă doar ecouri de rele?
Te chem din adâncul nopţii amare,
Cu lacrimi stinse în pahare.
În noaptea despărţirii, frigul mă cuprinde,
Ca şi cum iubirea s-ar stinge.
Dar am venit să-ţi spun, fără ezitare,
Că te iubesc și în vis, și în zori de soare.
Pe aripile dorului, te voi căuta mereu,
În amintiri şi într-un viitor mereu nou.
Plecări și întoarceri în dancele zile,
Noaptea despărţirii va fi doar un zvon în uitare.
În sufletul meu răsare o speranţă vie,
Că iubirea noastră va birui orice pustie.
Aşa că, în lumina rece a stelelor sus,
Te iubesc, iubirea mea, mereu şi adus.
Hrusca si bomboane de pom, animalute, veselie. E tare frumos la tine!
Da, este. Cam mare balamucul, dar mie imi place asa. :)
Unii oameni, printre care și eu, se plictisesc dacă citesc mai mult de 300-350 de cuvinte. Nou prin blogosferă ar fi blogul meu IT
Ti-am vazut deja noul blog.
Cred ca depinde si de text. Eu ma plictisesc uneori dupa primele 50 de cuvinte. Alteori nici nu imi dau seama cand am citit 1000. :)
Nou nouță esti tu, după atata lipsă. In rest nu mă mira nimic, stii ca am public pe fb care prefera pozele cu textele mele lungi cu tot. Deci e ciudată și atractiva, cumva, combinatia asta. Eu mă bucur ca am oameni care citesc mai mult de 350 de cuvinte și mă motiveaza sa nu renunt. In ultima vreme, insa, as fi nedreapta sa nu spun ca am cele mai mari vizionari dar…tot de pe fb. 400 aprecieri la o postare,PE BLOG, NU FB, pt mine e miracol, dar aici intra ajutorul sotului care are multi prieteni. Apropo de sot, cred ca veti avea sarbatori tare speciale. Ureaza-i toate cele bune și din partea mea. La ILLUSION intru mai des decat la oricare alt blogger, ma incita și provoaca la povesti. Cred ca sunt pusa pe …acceptat provocari de tot felul. Vreau pisica dar fac experimentul asta din martie, sper, dar le imbratisez pe ale tale. Succes varului tau, iar Bruno poate face orice vrea el, desi eu as ramane aici ..cu toate povestile și aventurile. Eu, recunosc, sunt depasita și terminata fizic, deja, de energia diferita pe care o au ai mei. Cu bradul și impodobitul..e aventura. Am doar tușe de …frumos crăciunesc, că pom nu pot face, nu ma risc. Ti-am scris un roman. Dar macar e darul meu aniversar al celor 3 ani cu tine. Si apropo, cred ca imi iese finantarea, stii tu pentru ce.
Nu as putea spune ca nu vin oameni care citesc textele, oricat de lungi ar fi. Doar ca nu toti sunt asa si e normal… Suntem diferiti, nu? :)
Multumim mult! E o atmosfera de sarbatoare in casa. Aseara a fost nebunie, casa plina pana in miez de noapte… :)
Probabil aici va ramane Bruno, cel putin deocamdata… Mi-e greu sa ma despart de el vreo clipa, chiar si virtual. :)))
Va urez din suflet toate cele bune! Si ma bucur mult pentru reusita! :*
Da, mai știi tu o javră în blogosferă, de ce n-ar fi și un câine nobil? :)
Sigur, cu cât textul e mai lung, cu atâți cititori va avea. Probabil, cu un singur cuvânt, am avea un succes nebun. M-am și gândit la unul: JOS!
Aproape ca imi vine sa spun ca orice caine e nobil, fie ca e javra, fie maidanezo-tomberonez, ca al meu. :)))
Ha, ha, cred ca voi face intr-o zi un asemenea experiment. :))))
Fotografia e sarea și piperul! Cu tot cu textul încorporat! :-)
:D Imi creste inima! Si ma incearca nostalgii… :)))