În stânga, acolo unde e doldora de gunoaie, umbra pomului întretaie soarele căzut pe asfalt. În dreapta-s aruncate de-a valma boabe de grâu pentru un vrăbioi dolofan. În față stă, mândru ca un dorobanț, stâlpul de iluminat sub ale cărui raze palide seară de seară dormi. În spate nu pot vedea, că-s lipită de perete. E rece aici, lângă arcada lucrată în stil doric. Mi-aș dori să mă strângi în brațe, să-mi povestești despre forma geometrică neregulată pe care o capătă dolomita când e lovită cu un dorn, despre aripioare dorsale fluturând în adâncuri și despre flori ce se nasc în gheața impură. Mi-aș dori să-mi spui că nu ai da iubirea mea pe-un munte de dolari, că ai avea în suflet doliu pentru totdeauna dacă aș pleca. Dar nu! Doleanța mea rămâne fără de răspuns. Tu încă dormi, deși soarele e în vârful cerului. Dormi înfășat în păturile pe care mi le-ai furat azi-noapte. :)))
Cele 12 cuvinte (dori, dormi, dorobant, dorn, dorsale, doric, dolofan, doleanta, dolari, dolomita, doliu, doldora) m-au ajutat să îmi strig pe blog doleanța.
Uneori, somnul aduce răspunsuri cerute. Iese el din așternuturi…, chiar si din acelea furate..
Ai avut dreptate! :) Nici nu aveam curaj sa visez, iar el mi-a oferit cand s-a trezit promisiunea ca vom merge 2-3 zile la mare. :)
Frumos ai rasucit doleanta ta, Vienela!
Parca si am avut in fata ochilor un stalp – dorobant!
Seara faina si o duminica placuta!
Hi, hi, eu il am seara de seara in fata. Si cu greu ma ascund de lumina pe care mi-o infige in ochii obositi. :)))