Doi ani de fericire

Strada este un loc deopotrivă frumos și periculos. Primejdii găsești la tot pasul, așa cum găsești, dacă ești atent, și bunătăți. Am învățat asta când eram de-o șchioapă, obligat fiind de viața care m-a aruncat lângă un tomberon. Singur, speriat și înfometat, îmi petreceam timpul apărându-mi teritoriul de oamenii îmbrăcați cu veste reflectorizante, de dulăii care îmi arătau colții ascuțiți, de săracii care cotrobăiau, cu bețe în mâini, printre gunoaiele din ghenă. Uneori mă ascundeam în boscheții de lângă “apartamentul” meu. Așa a fost și-n ziua când i-am auzit, pentru prima dată, vocea.

-Țurică, pui mic, hai mai aproape, că vreau să îți fac o poză! Haide, vino fără teamă, muțunel mic! Ești cea mai dulce și mai frumoasă ciocolată pe care am văzut-o vreodată!

Am știut din prima clipă că ne vom înțelege perfect. Intuiția mi-a spus că pot lăsa osul de vită ascuns în boscheți, căci ea îmi oferea ceva mult mai valoros: vorbe de o blândețe care îmi mângâia sufletul și joaca de care îmi era dor de când soarta mă despărțise de mama și de frații mei. Nu-mi amintesc de ei și din acest motiv nici nu le simt lipsa.

Am alergat legănându-mă și m-am aruncat în brațele deschise ce îmi ofereau căldură și siguranță. În semn de recunoștință, i-am spălat obrazul palid și mâinile în care ținea aparatul cu care încă mă mai pozează și filmează. După această înflăcărată declarație de dragoste, pot spune că destinele noastre s-au împletit, deși nu o știam încă. Ea a plecat plângând de lângă mine, eu am rămas să urlu la soare și la soarta nedreaptă.

 

 

Nu știu, chiar nu știu prin ce minune s-a reîntors, după vreo patru ore în care ochișorii mei au lăcrimat de dor. M-a luat în brațe ca pe o păpușă, apoi mi-a spus:

-Haide acasă!

Din acea clipă suntem inseparabili – om și caine trăind într-o armonie deplină, înțelegându-se din priviri și trecând foarte ușor peste momentele când părerile noastre nu coincid. Asta înseamnă iubirea necondiționată, asta înseamnă să îți depui inima în palma cuiva, asta înseamnă să crezi în viață și în oameni. Eu cred în mami a mea. O protejez de tot ce-i rău și mă refugiez în brațele ei atunci când îmi e greu, când teama îmi strânge sufletul, când mi-e dor de-o mângâiere caldă. Mi-a promis că îmi va face scară spre cer și s-a ținut de cuvânt. Sunt un câine fericit!

 

 

Astăzi e mare sărbătoare în casa noastră. Se împlinesc doi ani de fericire. Să nu cereți tort. Mami, oricât de mult m-ar iubi, continuă să afirme că dragul său Bruno este un câine, iar câinele este un animal. Mă tratează ca pe un câine și nicidecum ca pe un om. În loc de tort, astăzi voi primi, ca în orice altă zi, bobițe bune, biscuiți pentru câini și oase de vită. Sunt convins că nici unul dintre cititorii lui mami nu vrea asemenea mâncăruri.

Dar, dacă vreți să ne urați la mulți și buni ani, vă mulțumesc anticipat și vă ofer un filmuleț cu jucăria preferată a câinelui care sunt: un bidon din plastic. Cu el mă distrez grozav când mami are de scris pe blog. Eu am învățat tehnica prin care să îi scot repede dopul, iar mami a ajuns să nici nu mai audă zgomotul infernal făcut de plasticul strivit în dinți.

 

 

La mulți ani nouă!