Doamne, dă-mi un semn!

Potecile vieţii sunt uneori prea întortochiate pentru fragila minte umană. Urmărit de ghinion, strivit de poveri, dezorientat, distrus de lovituri neaşteptate, omul îngenunchiază, îşi pierde încrederea, îşi vede speranţele năruite şi nu ştie încotro să o mai apuce. Care este calea ce trebuie urmată? Pe care drum să păşească în continuare? Beţia nu-i decât o amăgire, prietenii nu-s mereu alături la nevoie, religia nu-i pentru toţi scăpare. Dar cei ce se încred în semne, în minuni, par uneori să-şi afle calea şi liniştea. Nu se vor îndoi nicicând de hotărârea luată, căci ea nu e venită din slaba  minte omenească, ci dintr-o altă dimensiune, mult superioară.

I-am ascultat povestea în autobuz. Poveste simplă, dureroasă, cum sunt atâtea în jurul nostru. Bătrâna trebuie să se opereze. Cu pensia de numai 800 de lei nu îşi permite să meargă acolo unde ştie ea un medic bun, căci operaţia ar costa 4300 lei. În cât timp ar putea strânge ea aceşti bani? Se poate opera şi în alt loc, unde cheltuielile ar fi mult mai mici, dar… Nu cunoaşte pe nici unul dintre medicii de aici, nu ştie care este bun şi care nu. Ar putea greşi operaţia. Câte poveşti nu circulă pe seama doctorilor ce greşesc şi distrug vieţi? Bătrâna se teme.

Unul dintre medici este prea tânăr, probabil neexperimentat. Nu s-ar da pe mâna lui. Altul e parcă prea bătrân. Dacă îi tremură mâna, dacă nu mai vede bine? Ar mai fi unul, dar cineva i-a spus despre el că a făcut greşeli (e drept, nu majore, dar totuşi…). La care dintre ei să apeleze? Pe mâna cui să se dea? Răspunsul nu vine de nicăieri. Nimeni nu îi poate spune care este mai bun. Bătrâna ştie pe cineva cu adevărat de încredere, ce îi va arăta calea. Ridica mâinile în aer, într-un gest brusc, neaşteptat, şi rosteşte încordată: Doamne, dă-mi un semn, spune-mi pe care dintre medici să îl aleg!