Intotdeauna am spus ca Onix este umbra lui Bruno. Micuta noastra nu face absolut nimic fara sa se uite intai la fratele ei mai mare, sa ii afle parerea. Pe de o parte ma amuza, iar pe de alta parte ma sperie. Desigur, ar fi fost foarte greu pentru noi sa avem in casa doi caini cu personalitatea lui Bruno, insa nici fara personalitate nu e chiar placut. Ma ingrozesc gandindu-ma ce va face Onix cand Bruno nu va mai fi. Incerc mereu sa o incurajez sa traiasca asa cum simte, insa nu se vad rezultate notabile. Ea vrea sa traiasca asa cum o face si Bruno. Punct. :)
Ultima lor aventura a ajuns si pe facebook, caci prietenii nostri vor si ei sa se distreze urmarind Aventurile lui Bruno si Onix. Ca sa va incepeti ziua bine, va las mai jos scurta istorioara si cateva fotografii cu cainii mei nebunatici.
Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorința-i gata;
Iar el, tăvălindu-se de săptămâni,
Învață bine fata.
Până acum aveam un câine foarte curat, obsedat de spălat, și unul mizerabil tot timpul, oricât l-aș fi spălat. Dar iată că Onix a priceput într-un final că e mai plăcut să puți a iarbă, a găinaț, a baltă, a orice în afara de șampon și curățenie.
De astăzi începând, am doi câini cărora le place să se tăvălească pe unde pute mai tare. Încă nu are agilitatea lui Bruno, dar lucrează intens la asta.
Am plecat de acasă cu doi căței frumoși, curați și parfumați, și m-am întors cu doi porci. Pentru ca Onix este neagra, cu greu iti poti da seama daca este sau nu murdara. La Bruno, in schimb, jegul se vede imediat. De aceasta data s-a tavalit in noroi. Nu numai ca era foarte murdar, avand pamant si in gura, dar putea a balta de la distanta.
Onix, vazand ca nu indrept telefonul si spre ea, asa cum fac de obicei, a venit in viteza sa repare greseala si s-a bagat in fata camerei ca o adevarata vedeta indrazneata, sigura pe ea.
Dar viata mea nu este numai despre caini, asa cum ar putea parea la o prima privire aruncata pe blog. Iata ce am mai patit zilele trecute:
Eram culcușita în pat și citeam. În ureche mi s-au strecurat vorbe de afară. În prima clipă mi s-a părut a fi ceva firesc. Apoi am aruncat cartea cât colo și am sărit să mă uit pe geam. Era pentru prima dată în patru ani și două luni, de când locuim în casa asta, când auzeam vorbindu-se în limba română, fără să fie vocea cuiva din familia mea.
M-am calmat repede. Aveau niște mutre băieții aia…
1 thought on “Distractie alaturi de doi caini”