Fiind sâmbătă, decretată zi de leneveală maximă, nu m-am deranjat nici să mă spăl pe ochi până când nu mi-am băut cafeaua și nu am umplut pe jumătate scrumiera de chiștoace. Geamurile deschise aduceau de afară mirosuri de tot felul și-un aer cald, îmbietor. Parcă știind cât de mult tânjesc după o plimbare, ale mele neamuri m-au sunat să mă întrebe dacă am chef să merg până la țară. Am sărit ca arsă de la calculator și-n cinci minute am fost și ieșită de la duș, și îmbrăcată, și cu ghiozdanul pe umăr. Pe bietul Bruno l-am lăsat în casă. A urlat prelung în clipa când m-am urcat în mașina oprită în fața blocului, zgândăridu-mi o rană mai veche și amintindu-mi de promisiunea de a cumpăra cândva un autoturism.

Plimbarea a fost cu adevărat scurtă, căci urma să mergem și la o înmormântare, iar bluzele viu colorate și pantalonii scurți nu se potriveau momentului. Când m-au lăsat la scară, mi-am imaginat că am timp să mănânc ceva până se schimbă cumnata și copiii. Întâi am scos câinele afară, apoi m-am întors și-am aruncat în crăticioara plină cu apă două ouă. Am fugit la șifonier. Hainele colorate au zburat pe canapea, cele negre și-au luat locul pe corpul meu agitat. De o mutare grăbită în geantă au avut parte lucrurile de femeie aflate prin ghiozdan. Tocmai când îmi stropeam gâtul cu o picătură de parfum, a sunat telefonul (da, pentru cei care știu multe despre mine – de câteva zile am iar telefon).

-Haide, că suntem în fața blocului tău!

Am înhățat în fugă geanta, am încuiat ușa și dusă am fost. În urma mea s-a auzit doar urletul câinelui dezamăgit că nici de data asta nu l-am luat cu mine. Îi tremura maxilarul când lătra și mie mi s-a părut că îmi aruncă la picioare un blestem, însă m-am scuturat de influența poveștii pe care o citisem cu o seară în urmă și m-am urcat în mașină. Am ajuns la cimitir mai devreme, așa cum se cuvenea, dar preotul a întârziat destul de mult. Am avut timp să cunosc multe persoane, să aflu câteva povești și să mă mai uit o dată la chipul frumos al omului ce murise.

Planul era deja făcut: ajung acasă, scot câinele la plimbare, apoi merg să cumpăr pâine și mănânc. În clipa când am descuiat ușa casei, m-a izbit realitatea. O realitate bine învăluită într-o ceață cu miros puturos de ou răscopt. Abia atunci am deslușit înțelesul exact al blestemului pe care Bruno mi-l aruncase la plecare:

-Din oul tău să iasă fum dacă nu mă iei și pe mine, indiferent unde mergi! Ham spus!