Din nou la școală. Temă pentru o primă compunere, la început de an școlar.

Școala este locul unde elevii au posibilitatea de a învăța lucruri noi, de a înțelege mai multe despre ei, despre natură și despre viață. Este locul unde se nasc prietenii frumoase între copii. Se poate spune că școala este o a doua casă pentru fiecare elev, deoarece acolo petrec aceștia câteva ore pe zi, câteva zile pe săptămână, câteva luni pe an.

Începutul de an școlar aduce întotdeauna bucurie în sufletele elevilor. Dorul de colegi și de profesori îi cheamă din nou la școală. Revederea este emoționantă. Copiii se îmbrățisează, își povestesc aventurile din vacanță, își arată semnele de bună purtare, își promit că vor face mai multe eforturi pentru a învăța bine.

Din nou la școală. Călcând pe frunzele uscate și ocolind castanele ruginii, cu ghiozdanele agățate pe umeri, elevii se îndreptă către locul unde, pentru încă un an, vor alcătui propoziții despre toamnă, vor scrie compuneri fel de fel, vor socoti, vor cânta, vor învăța despre viață, vor râde și poate, uneori, vor plânge. 

E toamnă iar, și iar elevii se îndreaptă către școală.

Din nou la școală. Temă controversată în aceste zile de toamnă ale lui 2016.

Subiectul, încă fierbinte, împarte iar populația acestei țări. Cu sau fără argumente, pare că toată lumea știe de ce este sau nu este bine să îți retragi copilul de la școală, să îi oferi o altă alternativă: homeschoooling. Ce contează că mulți habar nu au ce spune legislația în această privință (apropo, avem vreo lege privitoare la homeschooling?)? Important este să ne aruncăm în prima linie, să ne spunem, întrebați sau nu, părerea, să judecăm sau, din contră, să apărăm cu înverșunare alegerile altora.

De cum am citit știrea despre fetița cuplului Dana Nălbaru – Dragoș Bucur, prin fața ochilor mi-au trecut, cu o viteză amețitoare, frânturi de amintiri din vremea când mergeam la școală, din perioada când băiatul meu era elev, dar și realități ale anului 2016, văzute alături de nepoții din partea soțului meu.

Băiețelul are aproape șapte ani. A mers de mic la grădiniță. Printre altele, a învățat să țină în mână un creion, să scrie litere și cifre, să coloreze, să distingă elemente ale unei mulțimi etc. Acum este clasa zero. Ghiciți oare ce învață? Să țină în mână un creion, să scrie litere și cifre, să coloreze, să distingă elemente ale unei mulțimi etc. Puteți ghici oare ce va învăța anul viitor, când va trece în clasa întâi? Hi, hi, și eu! Nu aveți impresia că i se fură ani din viață?

Băiatul meu a mers la grădiniță doar două luni. Cu toate astea, la cinci ani știa să citească și să socotească. La șase ani își citea singur povești. În primul an de școală s-a plictisit cumplit. Materiile școlare nu îi ofereau nici o noutate, nu îl stimulau în nici un fel. Singurul noroc a fost că a nimerit cea mai bună, mai atentă si mai pregătită învățătoare din univers, domnișoara Enache Roxana (devenită doamna Ionescu Roxana). Cu chiu, cu vai, copilul s-a târât prin școală și chiar a reușit să se mențină în top până în clasa a șaptea, când a schimbat diriginta.

Nepotrivirile dintre ei au dat naștere unor animozități care au trezit în copilul meu scârba de a mai merge la școală. Nu am povestit niciodată pe blog, dar o voi face într-o zi. Totul a început în ziua când Ionuț s-a simțit rău. I-am propus să rămână acasă. în timpul unei ore, diriginta a rugat o elevă să îl sune, să afle de ce lipsește. În clipa când el a răspuns la telefon, profesoara a smuls fetei telefonul și mi-a făcut copilul cu ou și cu oțet, folosind vorbe de mahala.

Întâmplarea a făcut să fiu lângă el și să aud totul. Am lăsat orice treabă și am plecat la școală. După o discuție nu tocmai elegantă cu diriginta, am depus o plângere la directorul școlii. Dirigintei i s-a dat un avertisment. O vreme totul a părut să se calmeze, după care divergențele au reapărut și, odată cu ele, o mulțime de nervi pentru mine și o lehamite indescriptibilă a copilului meu față de școală. După un nou episod murdar, am depus o altă plângere, de această dată la inspectoratul școlar.

Diriginta s-a mai potolit o vreme, cel puțin aparent. Din când în când îl amenința că îl lasă repetent. Îl scotea pe coridor pentru a-i spune că e doar “un căcat cu ochi” care nu are ce să îi facă pentru că ea oricum va ieși curând la pensie, dar nu înainte de a-i face lui viață grea. Nu l-a putut lăsa repetent, căci lui chiar îi plăcea limba engleză și o stăpânea bine. Însă viață grea i-a făcut…

Din nou despre școală. Am câteva amintiri plăcute din vremea când eram elevă, dar tot atât de bine îmi amintesc bătăile primite pentru că scriam cu mâna stângă, efortul inutil pe care îl depuneam pentru a înțelege un strop de fizică, anturajele proaste formate de către unii dintre elevii generației mele, anturaje care pur și simplu le-au distrus viețile.

Dacă m-aș putea întoarce în timp și dacă aș avea posibilități materiale, cu certitudine nu mi-aș mai înscrie copilul la școală, ci i-aș oferi șansa de a face homeschooling, de a învăța numai ceea ce l-ar interesa și i-ar folosi, șansa de a-și alege drumul în viață fără să se împiedice de profesori cu fiere pe limbă și de cerințe care omoară orice urmă de imaginație, de curaj, de iubire față de învățătură în cadrul școlii.

din-nou-la-scoala-compunere