Din floare frumoasa m-am transformat in cel mai afurisit ciulin

Am vazut-o de departe. Pasii sai mari, grabiti, zguduiau pamantul uscat de arsita soarelui. Ochii ii fugeau in toate partile, dornici sa prinda toate oportunitatile care s-ar fi ivit. Era noua in cartierul nostru, dar deja aveam impresia ca o cunosc. Mai vazusem oameni ca ea. Stiam ca sunt capabili sa calce totul in picioare pentru a putea inainta pe cararea vietii. Fiintele astea au impresia ca li se cuvine absolut orice isi doresc. Daca nimeni nu le ofera cadou ceea ce vor, isi iau singure.

Asa s-a intamplat si in acea zi memorabila. M-a zarit cu coada ochiului si s-a oprit brusc. A topait fericita cateva clipe, tipand: vai, ce floare frumoasa, ce floare frumoasa! S-a repezit spre mine, alungand cu rasuflarea ei suierata fluturi, gargarite si bondari. Mana ei hrapareata s-a intins catre petalele mele gingase. Crezand ca vrea sa imi mangaie crestetul infierbantat, am inchis ochii si m-am lasat moale sub degetele ei. Mare greseala!

Gandul ei a fost sa ma rupa, de fapt. A incercat sa imi franga tulpina mladioasa. Mi-a strivit puful frunzelor. Vazand ca nu reuseste, s-a enervat rau. Mana aceea lunga, cu degete incovoiate, s-a intins iar catre petalele mele delicate. Acela a fost momentul cand am decis ca trebuie sa lupt, sa ma protejez, sa ma salvez.

Din floarea frumoasa care paream sa fiu m-am transformat in cel mai afurisit ciulin din cati exista pe pamant.

S-a speriat cand a simtit cum unul dintre tepii mei ii intra adanc in carne. A urlat a spaima si revolta. S-a tras un pas in spate, cu sangele siroind din degetul mare. M-a jignit in fel si chip. Amenintarile sale au speriat o lume intreaga. Doar eu am ramas calma. Stiam deja ca sunt vorbe in vant, ca niciodata nu va mai indrazni sa se apropie de mine sau de semenii mei. A invatat lectia: nu toate florile frumoase si aparent delicate iti vor permite sa le mutilezi, sa le rupi petalele diafane fara sa riposteze. Unele te vor rani grav atat fizic, cat si in nemasuratul tau orgoliu.