Naveta grea pe care o face începe să lase urme pe chipul tânăr al Nataliei, în ochii de o tristeţe sfâşietoare. Găseşte casa îngheţată şi de grăbeşte să  aprindă focul în soba masivă din dormitor. Surcele uscate trosnesc vesele, în timp ce femeia se schimbă de hainele elegante, care o diferenţiază de celelalte navetiste.

Iese în curte cu tuciul plin de porumb, să îşi hrănească animalele din bătătură. Îşi strânge înfrigurată haina veche peste piept. O durere surdă îi invadează creierul, trezind la viaţă veşnica dilemă, cea care îi distruge noaptea somnul şi îi şterge ziua zâmbetul de pe faţă. Oare a procedat bine venind aici, în acest fund de lume, pentru a trăi o nesfârşită poveste de iubire cu Relu? Ştie că nu i-ar fi fost mai bine lângă celălalt bărbat şi totuşi nu îşi poate lua gândul de la el.

Ovidiu nu râde niciodată de neştiinţa ei. O poartă pas cu pas pe drumul cunoaşterii, aşa cum o mamă grijulie ar face cu copilul ei. Câtă dragoste şi câtă mândrie citeşte în ochii lui de câte ori îşi dă seama că ea vrea să înveţe mai mult, că a priceput ceva greu, că vrea să ajungă la nivelul lui.

Nu poate renunţa la el. Îl vrea pentru ea, pentru sufletul ei chinuit, deşi nu poate fi în totalitate a lui. Îi iubeşte cărţile în care îl găseşte mereu scufundat. Îi urmăreşte chipul care se încruntă imperceptibil atunci când nu îi ies calculele complicate pe care le face. De ce nu a lăsat Dumnezeu pe pământ ca femeia să poată avea doi bărbaţi în acelaşi timp, fără să fie condamnată de cineva?

Trânteşte la intrare tuciul gol, îşi scutură de zăpadă bocancii şi intră în casă. Gândurile, întrerupte o clipă, revin în forţă. De ce nu îi poate avea pe amândoi? Ovidiu îi satisface nevoia de comunicare, o ridică blând la nivelul lui, o susţine când se clatină. Alături de el se simte inteligentă, foloseşte un vocabular elevat, are senzaţia că este pe o treaptă superioară. El îi vorbeşte despre lucrurile pe care ea le iubeşte, o înţelege şi o acceptă. Au foarte multe lucruri în comun.

Corpul ei, acest trădător suplu şi bronzat, cere mai mult de atât. Cere ceva ce Ovidiu nu ştie să îi ofere. Cere braţe puternice, vrea să simtă clocotul din trup de bărbat tânăr, are nevoie de nopţile de amor sălbatic pe care le trăieşte alături de frumosul si dulcele Relu. El îi cunoaşte fiecare părticică a corpului, ştie cum să o aducă în punctul în care ameţeşte de plăcere.

Şi Ovidiu este tânăr, dar se poartă mai mult ca un soţ ce are o datorie, decât ca un amant focos. De ce oare nu poate să îi atingă trupul aşa cum face Relu? De ce Relu nu poate ajunge la mintea ei, aşa cum reuşeşte Ovidiu? De ce nu poate face din aceşti doi bărbaţi unul singur, perfect, care să îi satisfacă toate nevoile?