Cenuşiul trist al cerului mă îndemna să lenevesc în pat. Nu aveam nici un plan pentru această duminică de martie. Stăteam cu ochii închişi, bucurându-mă de căldura casei. Un ciocănit discret m-a făcut să privesc spre geam. În prima clipă nu am văzut nimic. M-am ridicat din pat şi atunci i-am zărit ochişorii ca două mărgele negre, penele frumos colorate în gri-bleu şi puful galben de pe burtă. Am deschis fereastra, i-am oferit o felie de şuncă (ştiaţi că piţigoii adoră şunca?), l-am urmărit cum ciugulea grăbit. Un dialog straniu s-a înfiripat între noi:

-Piţigoi mic şi curajos, ştii tu oare că oamenii visează uneori să fie liberi precum păsările cerului, să poată zbura unde şi când îşi doresc?

-Prea puţini oameni au timp să viseze. Cei mai mulţi muncesc de dimineaţa până seara şi ne invidiază pentru această libertate, neştiind că aduce şi multe dezavantaje. Uneori zburăm haotic, din oraşe în păduri şi din păduri în oraşe, căutând hrană. Noi, păsările libere, suntem de multe ori nevoite să ciocănim în geamuri şi să cerem o firimitură de pâine, lucru pe care puţini oameni l-ar face.

-Şi oamenii simt nevoia să ceară câte ceva, chiar şi când au burţile pline. Unii cerşesc atenţie din partea semenilor, alţii au nevoie de laude cu care să îşi hrănească orgoliul, iar cei mai mulţi caută descătuşarea, alergând după o iluzorie libertate.

-Orgoliu, spui? Ştii că oamenii au spus despre piţigoi că ar fi atât de orgolioşi încât să îşi bage gheara în gât când îşi pierd libertatea?

-Ştiu, la fel cum ştiu că nu este adevărat.
libris.ro
Când eram mică, am făcut greşeala de a prinde şi de a ţine în captivitate o iarnă întreagă un piţigoi, poate chiar pe bunicul tău. A trăit aparent fericit, a avut hrană din belşug şi ne-a încântat privirile. L-am eliberat primăvara, de cum s-au spart mugurii în pomi.

-Vreau să fiu sincer cu tine. Chiar bunicul meu a trăit în acea colivie. De la el ştiu că aici pot găsi mereu un colţ de pâine, un cotor de măr sau o felie de şuncă. Ţin să îţi mulţumesc în numele întregului neam de piţigoi ce au bătut vreodată în geamul tău!

-Cu mare drag, pasăre liberă!

Cam aşa a decurs dialogul cu piţigoiul venit la geam. E drept, am sărit peste fragmentele în care mi se plângea că oamenii taie tot mai multe păduri şi că păsările nu mai au adăposturi, am omis şi discuţia despre capcanele în care sunt prinşi puii de piţigoi sau de sticleţi, am şters văicărelile contra pisicilor ce îi vânează, am ascuns şi cuvintele pe care le-a folosit pentru a caracteriza oamenii nepăsători sau cruzi.