A băut sucul de portocale, a luat medicamentele şi a pus mâna pe telefon, să îl sune. Unde naiba întârzia, de ce nu cumpărase pâine? Pe unde umbla şi de ce nu răspundea la telefon?
-Unde eşti, dragă? Mişcă-te mai repede, că am pregătit masa, mi-e foame şi nu avem pâine!
-Nu mai vin acasă. M-am săturat de calvarul pe care l-am trăit 24 de ani alături de tine. Poate exagerez, am avut şi clipe frumoase împreună, dar acum nu te mai suport. De astăzi eşti liberă să ţipi la cine vrei. Dar nu cred că vei mai găsi prost ca mine, să înghită toate mizeriile tale.
-Boule, gluma asta te va costa scump!
-Nu este glumă, răspunde el calm şi închide telefonul.
Turbată de nervi, a încercat să îl sune, iar şi iar, dar la celălalt capăt nu mai răspundea nimeni. S-a învârtit bezmetică prin casă, a spălat paharul din care băuse suc, a încercat să vorbească şi cu copiii, dar ei păreau indiferenţi la drama ei. A plâns de ciudă, de nervi, şi-a plâns de milă. I-a trimis mesaje toată noaptea, l-a rugat să se întoarcă, l-a acuzat că i-a furat din casă bijuteriile de la bunica, l-a rugat iar, i-a spus că se simte rău, însă nu a primit nici un răspuns.
Se spune că noaptea e un sfetnic bun. Din toate scenariile care i se învârtiseră în cap, unul o măcina mai tare. Era convinsă că a fost părăsită pentru o femeie mai tânără, mai suplă, mai frumoasă. Dimineaţa a angajat o firmă de detectivi particulari să îl urmărească, să afle ce face şi mai ales cu cine este.
După două săptămâni în care nu a putut decât să îşi rumege furia, răspunsul detectivilor a liniştit-o. Soţul ei s-a aciuat la fratele lui şi nu a fost văzut cu nici o femeie, nici mai tânără, nici mai bătrână. Domolită, şi-a început campania de recâştigare a celui ce îi fusese soţ timp de 24 de ani.
Întâi i-a oferit ocazia de a-şi lua din casă şi alte lucruri la care ţinea, apoi l-a chemat să o ducă la spital când s-a simţit rău, după care l-a invitat la un ceai, într-o după-amiază. El venea câteodată la chemarea femeii, supus şi tăcut, dar neclintit în hotărârea de a trăi departe de ea.
După un timp, ea a prins curaj, a început iasă din casă, s-a ocupat mai mult de afaceri, a făcut gimnastică pentru a slăbi, şi-a schimbat toată garderoba şi a luat-o de la capăt. Cunoscuse un bărbat puţin mai în vârstă decât ea, un pensionar jovial şi elegant, căruia îi murise soţia de trei ani. Au decis să se mute împreună. El insista ca ea să vină la el, ea se simţea bine în casa ei. Au ales să stea o perioadă la ea, o perioadă la el. Sunt de trei ani împreună şi se înţeleg ca în primele zile.
Fostul ei soţ este în continuare singur şi se simte bine aşa.
Am scris continuarea pentru Cristina, care m-a întrebat dacă există şi povestea doamnei ce a fost părăsită.
Ar trebui sa scrii romane politiste
Deci trebuie sa fiu atenta cum “tip” la el :)))))
Nu de alta da noi suntem de 34 de ani împreuna si mie pensionarii nu îmi plac!
A….. am uitat sa specific, eu nu sunt geloasa! :))))))))
Ai primit e-mailul?
Cum s-ar spune, tot raul spre bine :)
vienela: go,go,go super :)), dar totusi tipul a stat cu ea 24 de ani, el nu isi cauta pe nimeni si tot ea se cupleaza cu altul ??? :(( cat subiectivism domnule ….
:)) happy end! juhuuuu! simpatica povestea femeii parasite ;)
mie nu imi plac povestile astea. E trist ca doi oameni au treit nefericiti unul langa celalalt atatia ani…
Am primit mail-ul, iti raspund dimineata, ca acum e Ionut la PC si nu vrea sa negocieze.
Vezi, tot raul spre bine! daca nu o parasea sotul ar fi trait mai departe intr-o casnicie nefericita, s-ar fi chinuit reciproc…Si n-ar fi avut nici ocazia, nici curajul sa se redescopere.
Si platesc intretinerea, lumina si telefonul in ambele parti? Uite de aia nu se imbogatesc pensionarii romani! :))
o poveste cu happy end…norocoasa femeie si in plus…toate plusurile au ramasa la ea :))
daca viata marii majoritati a pensionarilor romani ar fi asa,clar,asa ar arata paradisul pentru ei :)
scrii fain Vienela,cu nerv si haios cand e cazul…m-a amuzat povetirea ta :)
Da, si eu am avut senzatia la inceput ca acest text poate fi chiar scris de d-na Rodica Ojog Brasoveanu !
Dedectivii cat au costat ?
Fiecare a gasit ceea ce a cautat, el liniste, ea un (alt) barbat. Frumos si inedit final. :)
Imi place cum ai povestit…cum ai intregit povestea. In rest, despre ea eu nu am ce spune. Nu-mi plac femeile de genul. De fapt am o antipatie pentru ca din pacate cunosc asemenea cazuri…poate am sa povestesc vreodata, daca nu uit.
In continuare il apreciez pe el ca a avut acel curaj. Desi, daca n-avea resurse…
Eu continuu sa cred ca e o poveste trista…
Greu inteleg femeile care “tipa” la… partenerii de viata! (valabila si reciproca, dar aici o am in vedere pe “ea”) Ca si cum le-ar fi facut un favor ca si-au legat viata de a lor!
O femeie ca cea din povestire ar putea face dintr-un barbat sanatos unul frustrat! :( Oarecum, povestirea ta o dovedeste: ea si-a gasit un alt “el” pe care sa-l sacaie – desi nu stiu cat de usor e sa “inlocuiesti” in viata cuiva o fiinta care i-a fost draga si de care l-a despartit moartea! Am senzatia ca vor avea “vieti paralele” – poate ca le e bine!
“Fostul” a ales sa ramana singur si… linistit! Ce fel de fiinta o fi avut langa el timp de 24 de ani daca a ales singuratatea – mai mult sau mai putin?! Si, a dat dovada de “coloana vertebrala solida” cand a ales sa-i dea papucii telefonic! :)
Viata fericita!
Este super daca o femeie o poate lua de la capat cu atat de multa vointa, de cele mai multe ori se lasa infrante si calcate in picioare … nu neaparat de sot :))) … de viata in general!