Nu vă îngrijoraţi! Nu am de gând să vorbesc despre filmul cu acest nume, ci despre scurtele mele întâlniri cu melcii din grădinile altora.
Ploaia de vară tocmai se oprise, în timp ce eu depănam amintiri cu prietena mea şi cu soţul ei. Se căsătoriseră de curând. Eram toţi veseli, foarte tineri şi fără griji. Ne plăceau provocările. Ei îmi erau tovarăşi de nădejde atunci când urcam munţii spre refugiul alpiniştilor, chiar şi când mai alunecau în prăpastie. Şi tot ca o provocare a sunat propunerea lui de a ieşi la adunat de melci.
Se lăuda cu ucenicia făcută în Sinaia, în bucătaria unui renumit hotel. Avea păstrată în memorie reţeta. Îi lipsea doar ingredientul de bază, melcul. Cu punguliţe în mâini, am ieşit în spatele blocului la cules de melci. Nu mai eram copiii, să creadă vecinii că ne jucăm, dar nu eram nici suficient de bătrâni, să lăsăm impresia că am dat în mintea copiilor. Ce au crezut despre noi, habar nu am! Nu am găsit prea mulţi. Oricum nu doream să ne săturăm, ci doar să le aflăm gustul.
Soţul prietenei mele a spălat în multe ape melcii, i-a fiert, i-a scos din cochilii, apoi i-a frecat cu sare şi i-a spalat iar. I-a prăjit în ulei cu usturoi pisat, a turnat peste ei mirodenii şi puţin bulion. În acest timp a rugat-o pe mama să dea o fugă în piaţă, să cumpere pătrunjel. Am “furat” un melc din tigaie şi am descoperit că are gust bun. Prietena mea a “furat” şi ea un melc şi s-a arătat încântată de acest preparat. Până când s-a întors mama cu pătrunjelul, nu mai erau în bucătărie decât cochiliile! Încă nu ne-a iertat! :)
La a treia întâlnire cu melcii eram în Italia. Ieşisem pe terasă să îmi beau cafeaua şi l-am văzut pe vecinul stând în curte pe un scăunel. La picioare avea un sac plin cu melci, din care scotea câte unul. Înfigea un fel de croşetă în cochilie şi extrăgea molusca dintr-o singură mişcare. Arunca animăluţul într-un castron şi trecea la următorul melc. Mi-am exprimat dorinţa de a gusta din mâncarea pe care o vor face. Mai bine îmi vedeam de treaba mea. Mâncare mai proastă, mai rea la gust şi mai greţoasă nu mâncasem niciodată. Melcii păreau cruzi, iar sosul în care zăceau era maro, amar şi înecăcios, dar italienii păreau să nu observe. Mâncau cu atâta poftă, că li se scurgea sosul pe la colţul gurii!
Nu a fost o greşeală. Am lăsat intentionat a doua întâlnire pentru final. Trecuseră câţiva ani de când mâncasem melcii prăjiţi cu măiestrie de soţul prietenei mele. Trăiam cu nostalgia lor. După o ploaie zdravănă, i-am propus lui Ionuţ, care avea 3-4 ani atunci, să mergem la “recoltat” de melci. Am adus acasă vreo 50 de melci grăsani. Le-am făcut băi repetate, apoi i-am pus într-o oală cu apă rece. Am pus oala pe foc şi am plecat cu Ionuţ la televizor, să vedem ce mai face Eugen Cristea şi al său Feriţi-vă de măgăruş. După un timp, m-am dus să verific dacă au fiert melcii.
Am avut o surpriză de proporţii! În uşa bucătăriei m-au întâmpinat doi melci, probabil sprinterii familiei. Pe dulapuri, pe podea, pe aragaz, pe oriunde m-aş fi uitat, vedeam melci. Până şi pe toarta oalei era unul. În oală, doar apa care începuse să clocotească. Nici măcar un melc nu binevoise să rămână acolo. Am trecut la alergatul melcilor! :) Treabă grea, când nu te poţi decide pe care să pui mâna prima dată. La insistenţele lui Ionuţ, căruia i se luase de mâncat melci, i-am dus înapoi în grădină, însă am rămas cu gândul la ei şi cu speranţa că voi mai mânca măcar o dată. Aştept următoarea ploaie, să dau iama în grădina Adelinei!
Imi plac melcii ! :)
La Constanta avem un soi de melci de mare, numit rapana, care sunt extraordinari daca sunt bine gatiti !
Merita incercati cand veniti la mare!
Rapane, despre care zice Radu mai sus, am mancat si eu, dar cred ca nu erau bine gatiti, ca nu mi-au placut deloc. Dar nu stiam ca sunt tot melci…nici nu stiu ce am crezut ca sunt…
Melci de gradina parca zic ca n-as manca, mi-ar fi mila :(
Coincidenta,sau nu,locuiesc in Brasov (nu ca nu ai sti,dar asa ca date complete) intr-o zona numita Dealul Melcilor.Ghici de ce? Toata zona este impanzita de ei. Urasc lichidul care-l lasa in urma lor,mai ales pe casa,si mai ales cand se usuca. Nu m-am gandit niciodata sa-i mananc,desi in fiecare primavara,vin oameni tocmiti de nu stiu ce restaurant(greu de crezut),sa-i adune. Ii vad peste tot,pe stanca din curte, pe jos.Ba,pana si cateii ii imping, usor cu botul.Mihai nu intelege oroarea mea,ba se amuza teribil.Nici macar in Franta ,unde toti ne imbiau sa-i gustam ,de la tarabe pana la restaurante, nu m-au facut sa ma razgandesc.Ma bucur sa vad alt punct de vedere,dar pentru mine,tot inamicii mei personali raman.
Acum vad scris de rapane. Asta-i alta mancare…de melci,sa zic asa.I-am mancat cu placere la o cherhana din Constanta,langa Cazino(oare o mai fi?N-am mai fost la mare de ceva ani,cam multisori)
Daca te referi la On Plonge in portul Tomis, da mai este !
Cata lume mancatoare de melci!si eu care credeam ca astia sunt delicatesuri, mananca numai snobii!:)) cand vin la Ploiesti sa-ti las o roaba de melci la usa…
Sau îl poţi trimite pe soţul tău să primească o porţie de la Vienela şi ai scăpat tu de treabă :)
Zi-le bancul!
In Bucuresti e un restaurant senzational care face melci fantastici. Daca vrei iti dau adresa :). Eu gura pe melc nu pun, in schimb sunt topit dupa scoici :D
:)) acum am inteles eu cum vine treaba cu bancul ala.
Ardeleanul, olteanul si moldoveanu merg impreuna la cules de melci, de pe dealuri. La sfarsitul zilei, Olteanul vine cu galeata plina de melci, moldoveanul aproape plin iar ardeleanul doar cu trei melci pe fundul galetii.
– Mai ardelene, cum facusi bre de ai numai trei melci?
– Pai sa vedeti…pana m-am dus…pana am ajuns…pana m-am uitat..pana m-am aplecat… melcul tzusti pe celalat deal.
Vai de mine și de mine! Nu știu dacă voi gusta vreodată din aceste animăluțe, cum le spui tu, dar precis n-o să mă pornesc să-i gătesc singură… Pfuaiaiaiai, când mă gândesc cum trebuie să fi arătat bucătăria, cu câte-un melc, pe ici pe colo, pe dulapurile esențiale… :)
Până la urmă, orice animăluţ de genul ăsta, dacă e bine făcut şi, mai ales, cu condimentele potrivite, devine comestibil. Cred, fiindcă n-am gustat melci şi nici nu avortez dacă nu mănânc…
Mno tot ma intrebam eu cum sa scap de melcii care au umplut gradina
Citeam, citeam si asteptam sa ajung la sfarsit, sa iti spun ca mai era cineva care cauta retete de melci. la final vad ca o pomenesti pe Adelina, deci m-am linistit. Feleor, dincolo de gluma insa, voi chiar vorbiti serios cu melciii astia? Sunt buni? Si sunt melci, cum sa zic, absolut obisnuiti?
Or fi buni, nu zic, nu mă pot pronunţa în acest sens pt. simplul motiv că n-am gustat, nici melci de grădină, nici rapane de Constanta şi zero şanse să m-ating vreodată de târâtoare indiferent cât de delicatese sunt considerate. Da’ te cred că-s buni şi mai ales apreciez curajul de a încerca ce gust au ;) totuşi nu m-ai făcut curios să aflu singur :))) Am văzut că nu sunt sigurul dintre comentatori care nu s-ar atinge de “animăluţele” simpatice de altfel, dor că puţin cam neapetisante :D
Am ras cu pofta de “aventura” ta cu Ionut in a prepara melcii ;cred ca voi ati cules rudele melcului Turbo (e un film de desene animate cu un melc care pateste o chestie paranormala si se transforma intr-un melc ce merge cu viteza turbo) :D
Imi amintesc ca si eu am mancat melci;o singura data in viata mea;initail am crezut ca este altceva si m-am adresat gospodinei “Ce gustoasa este salata asta de ciuperci!” gandindu-ma ca daca tot sunt la Cabana Capra;pe langa Balea; gazda noastra culesese ciupercile din padurea de langa casa;insa gazda mi-a raspuns zambind larg “Sunt melci!” :lol: Initial am avut un mic soculet ;asa ca si cum ai atince din greseala un 220 V;apoi am continuat sa halesc cu pofta;ca tare buna era salata aia de—-melci! :D
Eu tot nu pricep cum au ieșit melcii ăia din apă. Ce, melcii înoată? :)
au balele alea lipicioase…
eu una nu sunt deloc curioasa in ceea ce priveste gustul melcilor, dar mi-a placut povestea nr 2 :)). si noi adunam melci cand eram mici. vroiam sa fim afaceristi :)))
Cu melcii nu știu dacă m-aș împăca …poate scoicile, midiile… Mie îmi plăcea să le cânt câte ceva când eram mică și îi găseam prin curte la bunica.
Haioasă întâmplarea ta și a lui Ionuț cu prepararea melcilor…Mă întreb: oare eu ce aș fi făcut dacă aș fi văzut atâția melci în bucătăria mea?! :)))
Nu am mancat niciodata melci, nu stiu daca as putea sa- prepar, gata facuti cred ca as gusta in schimb.
Amuzanta ultima povestire.
N-am mâncat melci până acum dar, de când am făcut pentru facultate un proiect cu şi despre melci, parcă aş vrea să văd unul la mine în farfurie :D
Nu am mancat niciodata, dar am auzit la mai multi ca daca sunt preparati cum trebuie sunt chiar foarte buni. A 2’a intalnire cu melcii chiar ca a fost una de neuitat :))
Tu ai păţit ca ardeleanul din banc: “Şi melcul, ţuşti în tufiş!” :D
ce beton!!! :)))))))))))
imi inchipui cum iti arata bucataria!!! spuneam si la adelina ca am mancat de curand pt prima data melci si tare mi-au placut. sper sa mai am ocazia, dar nu facuti de mine, ca mi se pare prea elaborata treaba :))
Sunt singura persoană de aici care cântă “melc, melc, codobelc” fără să-l mănânce ?!??
:)) Of, Vienela! :))
Stii tu de ce rad. Cat despre domnii melci, n-am mancat inca. Nici nu-s prea curioasa…;)
:)) melcii nu trebuiau pusi in apa rece si apoi pe foc, tocmai pentru ca “evadeaza” :). Intai se da apa in clocot si apoi adaugi melcii, in felul asta nu mai au nici o sansa, si se gatesc imediat.. Stiu ca suna crud, dar pana la urma orice tip de carne ai manca, tot de la o “crima” porneste, asa ca nu cred ca e cazul sa fim ipocriti.. Cat despre gustul lor.. E ceva deosebit care merita incercat. Iar melcii rapane sunt poate chiar mai gustosi, daca sunt gatiti corect!
De mancat am mancat doar scoici….cat despre melci sunt unul din nebunii care ii ocoleste sau le deviaza drumul spre a nu fi calcati :)