Nu vă îngrijoraţi! Nu am de gând să vorbesc despre filmul cu acest nume, ci despre scurtele mele întâlniri cu melcii din grădinile altora.

Ploaia de vară tocmai se oprise, în timp ce eu depănam amintiri cu prietena mea şi cu soţul ei. Se căsătoriseră de curând. Eram toţi veseli, foarte tineri şi fără griji. Ne plăceau provocările. Ei îmi erau tovarăşi de nădejde atunci când urcam munţii spre refugiul alpiniştilor, chiar şi când mai alunecau în prăpastie. Şi tot ca o provocare a sunat propunerea lui de a ieşi la adunat de melci.

Se lăuda cu ucenicia făcută în Sinaia, în bucătaria unui renumit hotel. Avea păstrată în memorie reţeta. Îi lipsea doar ingredientul de bază, melcul. Cu punguliţe în mâini, am ieşit în spatele blocului la cules de melci. Nu mai eram copiii, să creadă vecinii că ne jucăm, dar nu eram nici suficient de bătrâni, să lăsăm impresia că am dat în mintea copiilor. Ce au crezut despre noi, habar nu am! Nu am găsit prea mulţi. Oricum nu doream să ne săturăm, ci doar să le aflăm gustul.

Soţul prietenei mele a spălat în multe ape melcii, i-a fiert, i-a scos din cochilii, apoi i-a frecat cu sare şi i-a spalat iar. I-a prăjit în ulei cu usturoi pisat, a turnat peste ei mirodenii şi puţin bulion. În acest timp a rugat-o pe mama să dea o fugă în piaţă, să cumpere pătrunjel. Am “furat” un melc din tigaie şi am descoperit că are gust bun. Prietena mea a “furat” şi ea un melc şi s-a arătat încântată de acest preparat. Până când s-a întors mama cu pătrunjelul, nu mai erau în bucătărie decât cochiliile! Încă nu ne-a iertat! :)

La a treia întâlnire cu melcii eram în Italia. Ieşisem pe terasă să îmi beau cafeaua şi l-am văzut pe vecinul stând în curte pe un scăunel. La picioare avea un sac plin cu melci, din care scotea câte unul. Înfigea un fel de croşetă în cochilie şi extrăgea molusca dintr-o singură mişcare. Arunca animăluţul într-un castron şi trecea la următorul melc. Mi-am exprimat dorinţa de a gusta din mâncarea pe care o vor face. Mai bine îmi vedeam de treaba mea. Mâncare mai proastă, mai rea la gust şi mai greţoasă nu mâncasem niciodată. Melcii păreau cruzi, iar sosul în care zăceau era maro, amar şi înecăcios, dar italienii păreau să nu observe. Mâncau cu atâta poftă, că li se scurgea sosul pe la colţul gurii!

Nu a fost o greşeală. Am lăsat intentionat a doua întâlnire pentru final. Trecuseră câţiva ani de când mâncasem melcii prăjiţi cu măiestrie de soţul prietenei mele. Trăiam cu nostalgia lor. După o ploaie zdravănă, i-am propus lui Ionuţ, care avea 3-4 ani atunci, să mergem la “recoltat” de melci. Am adus acasă vreo 50 de melci grăsani. Le-am făcut băi repetate, apoi i-am pus într-o oală cu apă rece. Am pus oala pe foc şi am plecat cu Ionuţ la televizor, să vedem ce mai face Eugen Cristea şi al său Feriţi-vă de măgăruş. După un timp, m-am dus să verific dacă au fiert melcii.

Am avut o surpriză de proporţii! În uşa bucătăriei m-au întâmpinat doi melci, probabil sprinterii familiei. Pe dulapuri, pe podea, pe aragaz, pe oriunde m-aş fi uitat, vedeam melci. Până şi pe toarta oalei era unul. În oală, doar apa care începuse să clocotească. Nici măcar un melc nu binevoise să rămână acolo. Am trecut la alergatul melcilor! :) Treabă grea, când nu te poţi decide pe care să pui mâna prima dată. La insistenţele lui Ionuţ, căruia i se luase de mâncat melci, i-am dus înapoi în grădină, însă am rămas cu gândul la ei şi cu speranţa că voi mai mânca măcar o dată. Aştept următoarea ploaie, să dau iama în grădina Adelinei!

melc

 

melci