M-am crezut dependentă de telefonul mobil timp de câţiva ani. Probabil chiar eram. Primul meu gând, la trezire, era să îmi verific mesajele şi apelurile. Dacă trecea o oră fără ca telefonul să dea semne de viaţă, îl verificam să văd dacă nu cumva s-a descărcat sau a păţit ceva mai grav. Trimiteam mesaje până când plictiseam pe toată lumea. Dădeam telefoane până când factura depăşea cu zeci de euro suma abonamentului. Când am renunţat la abonament, am început să încarc cel puţin o dată pe săptămână cartela.

Ce naiba aveam de povestit, nu ştiu. Probabil spuneam pe scurt ceea ce spun acum pe blog. :)) Trăind lângă mine, s-a molipsit şi Mihai de această boală şi a început să mă sune din minut în minut, cu sau fără motiv. Cât timp eram acasă nu mă deranja. Dar la serviciu aveam treabă, nu puteam sta la poveşti. I-am explicat o dată, de două ori, de nouă ori, de nouăzeci şi nouă de ori. Văzând că nu vrea să înţeleagă, am preferat să “uit” telefonul acasă.

Mi-am dat seama că pot trăi liniştită şi fără telefon. Aveam mai mult timp pentru a vorbi cu oamenii din jurul meu, vedeam, în sfârşit, pe unde calc, nu mă mai trezeam dimineaţa doar pentru a vedea cine m-a căutat. Eram liberă! Sunt liberă! Am câţiva ani de când nu folosesc telefon mobil şi trăiesc! Astăzi Petre mă întreabă ce părere am despre dependenţa de online.

La fel cum am crezut că sunt dependentă de telefon atâţia ani, aşa cred acum că sunt dependentă de online. Mă trezesc de la ora cinci dimineaţa pentru a citi comentariile primite pe blog, scriu tot ce îmi trece prin cap la acea oră matinală, citesc alte bloguri, mă plimb pe diverse site-uri. Visez seară de seară că scriu articole şi le caut disperată la trezire. Măcar ideea principală dacă aş reuşi să o reţin!!! Dacă observ că este ceva în neregulă cu blogul, intru în panică şi îl plictisesc pe Florin Ruşanu cu toate prostioarele mele, cerându-i insistent să le rezolve. :-P

Spre norocul meu, sunt zile în care cade curentul (mulţumirile mele se îndreaptă spre brutăria de peste drum) sau rămânem fără net (aici trebuie să mulţumesc firmei care ne alimentează viciul). Atunci observ că afară a răsărit soarele, că pomii au înmugurit, că praful s-a aşternut pe mobilă, că sunt palidă ca un mort. În acele zile familia noastră se reuneşte cu adevărat, mâncăm împreună, ne jucăm mult, povestim, glumim, râdem ca proştii din orice nimic. Oare suntem dependenţi de online?

Voi ce părere aveţi despre dependenţa de online? Kadia, Ana Maria, Andra, Vladen, Adelina, Minnie, Floarea, Ionuţ, Raluca, Mixy, Emil, Andera, Digodana, Carmen, AlexandraNina.