M-am crezut dependentă de telefonul mobil timp de câţiva ani. Probabil chiar eram. Primul meu gând, la trezire, era să îmi verific mesajele şi apelurile. Dacă trecea o oră fără ca telefonul să dea semne de viaţă, îl verificam să văd dacă nu cumva s-a descărcat sau a păţit ceva mai grav. Trimiteam mesaje până când plictiseam pe toată lumea. Dădeam telefoane până când factura depăşea cu zeci de euro suma abonamentului. Când am renunţat la abonament, am început să încarc cel puţin o dată pe săptămână cartela.
Ce naiba aveam de povestit, nu ştiu. Probabil spuneam pe scurt ceea ce spun acum pe blog. :)) Trăind lângă mine, s-a molipsit şi Mihai de această boală şi a început să mă sune din minut în minut, cu sau fără motiv. Cât timp eram acasă nu mă deranja. Dar la serviciu aveam treabă, nu puteam sta la poveşti. I-am explicat o dată, de două ori, de nouă ori, de nouăzeci şi nouă de ori. Văzând că nu vrea să înţeleagă, am preferat să “uit” telefonul acasă.
Mi-am dat seama că pot trăi liniştită şi fără telefon. Aveam mai mult timp pentru a vorbi cu oamenii din jurul meu, vedeam, în sfârşit, pe unde calc, nu mă mai trezeam dimineaţa doar pentru a vedea cine m-a căutat. Eram liberă! Sunt liberă! Am câţiva ani de când nu folosesc telefon mobil şi trăiesc! Astăzi Petre mă întreabă ce părere am despre dependenţa de online.
La fel cum am crezut că sunt dependentă de telefon atâţia ani, aşa cred acum că sunt dependentă de online. Mă trezesc de la ora cinci dimineaţa pentru a citi comentariile primite pe blog, scriu tot ce îmi trece prin cap la acea oră matinală, citesc alte bloguri, mă plimb pe diverse site-uri. Visez seară de seară că scriu articole şi le caut disperată la trezire. Măcar ideea principală dacă aş reuşi să o reţin!!! Dacă observ că este ceva în neregulă cu blogul, intru în panică şi îl plictisesc pe Florin Ruşanu cu toate prostioarele mele, cerându-i insistent să le rezolve. :-P
Spre norocul meu, sunt zile în care cade curentul (mulţumirile mele se îndreaptă spre brutăria de peste drum) sau rămânem fără net (aici trebuie să mulţumesc firmei care ne alimentează viciul). Atunci observ că afară a răsărit soarele, că pomii au înmugurit, că praful s-a aşternut pe mobilă, că sunt palidă ca un mort. În acele zile familia noastră se reuneşte cu adevărat, mâncăm împreună, ne jucăm mult, povestim, glumim, râdem ca proştii din orice nimic. Oare suntem dependenţi de online?
Voi ce părere aveţi despre dependenţa de online?
Eu nu sunt dependenta…stau destul timp in fata computerului daca pot, dar cu telefonul ma bag in seama decat cand suna el sau cand am eu nevoie. Cand ies undeva nici nu il iau cu mine, ca nu cumva sa ma deranjeze ;)
Cica primul pas spre vindecare e sa ne recunoastem dependenta … eu nu recunosc nimic. :)
Dependenta de online tinde sa fie mult mai mare decat dependenta de telefon. Pana la urma si pe telefon mai mult stai pe net decat sa vorbesti si sa scrii/citesti mesaje
Ce zice D-Petre e corect: nu srecunosc nimic.
Si daca ar fi asa n-ar fi o problema. Exista o zicere: viciile sunt dovada suprema ca suntem oameni si nu roboti. Daca netu’ e un viciu e de bine: inca suntem oameni :)
Cred că nu sunt dependent. De câteva ori mi s-a întâmplat ba să nu meargă calculatorul, din prea multă personalitate, ba să cadă internetul, ba să porcii să ne oprească lumina.
După cum vedeţi, n-am murit din asta. Dar, sincer să fiu, nici bine nu mi-a fost…
Este o dependenta utila. Doar ca trebuie putin disciplinata.Primavara devine acut acest sentiment pentru ca nu creem timp sa observam natura.Si da, petrecem prea mult timp in casa.
Da! :(
Și zic și eu ca tine: când mă ridic și mă uit în jur și-mi fac timp de mânuțe și pupici și îmbrățișări și povești cu cei dragi mă simt fericită! Și chiar sunt! :)
Când mai șterg și praful și mai pun de-o oală de mâncare, să vezi chef și voie bună pe la noi pe-acasă! :P
Eu cred că am o dependenţă moderată. Da, deschid calculatorul dimineaţa la prima oră ca să verific noutăţile, dar pot oricând să mă desprind de el ca să fac alte activităţi care-mi plac.
Acum ceva timp si eu eram dependenta de telefon…chiar eram:)) exact ca tine…doar ca eu adormeam cu telefonul la ureche si ma trezeam cu el scriind mesaje..ultimul lucru pe care’l faceam inainte sa adorm era sa vorbesc la telefon (de multe ori adormeam vorbin si ma trezeam cu telefonul pe sub mine dimineata) si dimineata primul lucru pe care’l faceam era sa dau mesajul de”buna dimineta”, acum mi’am mai revenit…de online ce sa zic…cred ca sunt, dar totusi cred ca se poate si mai rau decat mine:)) am ajuns sa am o usoara dependeta de blog…imi verific mailurile regulat sa vad daca am primit comentarii si pagina blogului la fel:)) In schimb nu ma agit prea tare pentru facebook (pentru jocuri poate putin:-“) la fel ca muuulti altii…deci cred ca sunt in prima faza a dependentei :))
Despre telefon pot spune ca acum 10 ani am avut o perioada de dependenta, de care m-am vindecat! Daca vezi acum preturile si tarifele pe minut aici la mine, te lasi pagubasi! Despre internet este o alta poveste! Mie nici curentul nu îmi cade si nici netul nu se întrerupe (poate o data la 6 luni 15 min) dar ma lupt cu mine sa ma distantez de computer desi aici totul, pana si la servici se face pe computer, on line!
Deci “virusul’ aici e dat de societatea în care traiesc!
multumesc pentru leapsa :D
suntem viciosi si viciati in acelasi timp de online…
in ultima perioada simt nevoia sa ma detasez putin de virtual…prefer sa fie un loc unde revin nu un loc in care “campez” mai tot timpul…
Pai eu una zic ca da , exista o deendanta de tehnologia actuala si , cred eu , desi am putea sa renuntam la device-uri si sa privim cum creste iarba , chestia asta este mai greu de realizat , pentru ca cei cu care tinem un contact permanent utilizeaza astfel de produse.Cumva se creeaza dependenta fortata.
Categoric si eu folosesc si am depedenta mea. De la job accesez mult mai mult internetul , decat de acasa.Cumva compensez treburile de acasa cu accesul de la job.Din fericire , daca pot spune asa , accesarea internetului la job face parte si din natura meseriei , deci nu e numai de placere.Si ajung sa zic , aici , ca uite cum dependenta ne-o creeaza chiar meseria.
Pentru mine telefonul mobil este un mijloc de comunicare atunci cand exista o urgenta.Eu nu sun aiurea ,sun cand chiar am de vorbit.Niciodata nu mi-au placut conversatiile aiurea la telefon , desi le accept pentru ca astfel socializam si omul , prin natura sa umana , este un solidar.Uneori telefonul mobil este cel ce micsoreaza distantele.La fel si calculatorul ,via internet.
Pot foarte bine supravietui fara telefon sau calculator….am testat asta de foarte multe ori si chiar , vorba ta , nu am murit inca.
Pentru mine personal , faptul ca numai astfel pot comunica cu cei pe care ii cunosc deja sau pot cunoaste oameni noi , creeaza dependenta de internet.
Daaa, stai ca scriu pe larg zilele astea. Ai deschis cutia Pandrei.
Undeva prin tarile nordice, Norvegia sau Suedia, oamenii se intalnesc pentru a arunca cu telefoane mobile – e o metoda anti-stres!
Desi daca am laptopul la indemana am tendinta de a sta cam mult timp pe net nu sunt dependenta. Pe telefon n-am net dar nici nu ma tenteaza. Deci daca nu sunt acasa chiar n-am habar de internet si nici nu-mi trebuie.
Fug sa mai citesc! :))
Noapte buna!
Din fericire meseria nu-mi permite creearea dependentei ! :)
Trebuie să mă verific întâi, să văd dacă sunt dependentă :)
cred ca intr-un fel sunt, insa daca am ocazia sa ma desprind pentru cateva ore sau zile mi-e drag s-o fac! nu las activitati din exterior pentru a-mi alimenta dependenta de net, mi-o hranesc doar cand nu am altceva mai bun de facut. (parca suna a scuza :)) )
Eu mi-am rezolvat dependenta de calculator cumparandu-mi smartphone:))) Cum deschid ochii, verific emailul, mesajele de pe facebook, mesajele de pe wassup, mesajele de pe viber, mesajele de pe skype. Am prieteni prin toata lumea si daca n-ar fi netul, nu stiu cum as tine legatura cu ei, ca io atatea scrisori nu ma vad scriind. Si sora-mea sta la Londra si vorbim de cateva ori pe zi, pe net bineinteles. Deci da, sunt dependenta de o conexiune la net, orice conexiune.
u sunt dependent de on-line de la 15 ani de cand am capatat acces personal la Internet, insa ce ma enerveaza e ca mai bine de 10 ani eu doar am citit si m-am informat, dar in ultimul timp m-a pus naiba sa si scriu (chestii total inutile) si asta efectiv mi se pare o addictie MULT mai nasoala, atat mai puternica, cat si mai periculoasa, cu consecinte adverse si mai mari (efectiv mai mult pt noi insine mai mult decat pt altii), decat simplul citit si surfat pe net pt ca creeaza iluzia ca putem comunica asa cu totii, sau l anivel de majoritate, noi despre noi si ce ne place noua si cum vrem noi, ceea ce e desigur ff tentant si managaietor la narcisism, plus poate fi considerat etic atat vreme cat nu e de tip hate speech incitant la actiuni criminale si imorale oribile impotriva unor semeni oameni, insa de fapt nu contribuie decat la crestere de vacarm inutil, si la sedentarism, e ceva absolut ingrozitor pe sanatate de om, plus educativ mi se pare chiar distrugator pt creierul de copil-tanar in formare, daca nu e combinat cu alt fel de exercitii.
Mercic frumos de nominalizare! Am sa preiau intrebarea sub forma de lepsuta si-am sa raspund caaat de repede pe blog. :D
Pot sa spun momentan ca din fericire de telefon n-am fost niciodata dependenta. Nu am exagerat niciodata cu telefoanele sau mesajele si nici nu am primit telefoane sau mesaje in exces. La partea asta stau bine. Cu online-u’… e alta mancare de peste. =)))
Da! Cu siguranta suntem dependeti de online! daca primul gand este sa aprindem calculatorul. Eu cand am ceva de facut in offline nu aprind calculatorul de dimineata, doar asa reusesc sa duc la bun sfarsit ce-mi propusesem, cum aprind calculatorul, cum a zburat timpul si ma trezesc prea tarziu. Am impresia ca avem prea multe de facut in online :))
Suntem dependenti de online si cel mai bun argument este faptul ca nici macar nu ne trezeste pic de interes calculator fara o conexiune la internet.Sa nu mai mentionez ca multi dintre noi suntem “morti” fara mb pe telefonul mobil.
Adevarul este ca internetul a devenit o realitate a umanitatii la care apelam cu totii,mai mult sau mai putin.