<Din câte ştiu, ursitoarele nu s-au gândit (sau deranjat) să îmi ofere vreo însuşire aleasă atunci când m-am născut. Era linişte. Doar lacrima de fericire a mamei se auzea curgând pe un obraz. Cu celălalt ochi, cel ce râdea, îmi privea trupul fraged şi nu contenea a se mira de frumuseţea mea. “Copilă dragă, delicată floare, mi-aş dori să creşti înaltă şi curată! Roua dimineţii să îţi spele pielea diafană şi soarele blând să îţi şteargă orice lacrimă! Puf de aur să ai pe gene şi dreaptă să poţi sta mereu în faţa vieţii! Să ai întotdeauna prieteni lângă tine şi gingăşia ta să cucerească orice inimă! Chiar şi aşa, fragilă cum vei fi, să poţi doborî orice obstacol, de vei dori!”, mi-a urat mama, în simplitatea ei. Ruga i-a fost ascultată…>

Delicată floare, povestea abia începe, i-am spus… Lasă vântul verde să te atingă, lasă copiii să te rupă, lasă bătrâneţea să te cuprindă… şi mai vorbim… Vei putea rămâne oare până la final tot atât de fragilă şi la fel de puternică?

floare delicata