Mă îndrept grăbită spre colega din celălalt capăt al încăperii. În spatele meu, o voce anunţă că a dat drumul la aerul condiţionat. Condiţionată şi eu de aceste cuvinte, ridic ochii spre aparatul montat în perete. Proastă alegere! Înainte de a apuca să clipesc, îmi dau seama că am aterizat pe podeaua plină de praf. Lupta a fost scurtă, intensă şi inegală: piciorul meu contra unui picior de masă. Prin aer încă mai zboară hârtiile pe care le ţinusem în mână. Liniştea coboară odată cu particulele de praf, domol şi tangibil. Mă rezem în cot şi fac haz de necaz. Colegii râd şi îmi întind mâinile, să mă ridic. O durere cumplită îmi săgetează creierul. Râd în hohote! Cum, cum să le spun că mă doare degetul mic de la piciorul stâng?

Seara, în pat, observ că s-a umflat. Parcă aş avea o gogoşică în loc de deget. Durerea devine permanentă. Somnul ajunge cu greu la mine, mult după miezul nopţii, iar dimineaţa mă găseşte agitată şi dornică să întâlnesc un medic. La urgenţe, deşi e aglomeraţie, am norocul să intru în mai puţin de o jumătate de oră. Trei medici, toţi trei tineri şi simpatici. Stăm la glume şi la poveşti în timp ce unul dintre ei mă întinde pe un pat. Îmi pipăie degetele, îmi ridică piciorul, îl îndoaie în fel şi chip. Mă gâdil în talpă şi ei se distrează copios. “Îţi iei bărbat tânăr…”, hohotesc medicii, fără să ştie cât adevăr se ascunde sub cuvintele lor.

Le ţin isonul şi mă distrez de parcă aş fi la bal, nu la spital. Întind piciorul în aer, îl răsucesc în aşa fel încât şoldul să iasă în evidenţă. Vreau să le dovedesc că pot face chiar şi balet, deşi nu am avut niciodată legătură cu acest domeniu. Mă împiedică numai durerea ce vine din degeţelul buclucaş. Medicii râd cu lacrimi. Unul îşi şterge ochelarii aburiţi şi îmi spune că le place prea mult de mine pentru a mă expune la radiaţii pentru un degeţel. Radiografiat sau nu, bandajat sau nu, oricum se va vindeca. În plus, cine s-ar mai uita la piciorul meu de balerină dacă mi l-ar prinde în gips? Le mulţumesc, prind din zbor reţeta pentru crema contra durerilor, fac o piruetă pe piciorul sănătos şi ies râzând din cabinet.

La uşă, soţul mă priveşte uluit. Merg şchiopătând, sunt nebandajată, râd cu gura până la urechi, iar în spatele meu, prin uşa întredeschisă, trei tineri frumuşei îmi completează aerul de veselie.