La câteva zile după ce m-am întors din tabăra de PTAP, am primit un bileţel de un băiat care locuia destul de aproape de blocul meu, bileţel pe care erau scrise doar câteva cuvinte: “Vrei să fii prietena mea? ” . Eram încă marcată de eşecul prieteniei dintre mine şi băiatul cunoscut în tabără, aşa că răspunsul meu a fost un simplu NU, fără altă explicaţie. Din fericire, era ambiţios şi insistent. Nu s-a lăsat până când nu m-a convins că ar putea deveni prietenul meu.
Ne vedeam zilnic, dar nu aveam timp să stăm prea mult de vorbă, ocupaţi fiind cu şcoala. Atât părinţii mei, cât şi ai lui, ne ţineau din scurt şi nu ne permiteau sa stăm prea mult pe afară. Dar cu fiecare zi care trecea, simţeam nevoia să ne vedem mai mult, să vorbim mai mult. În fiecare zi descopeream ceva nou la el şi îl apreciam tot mai mult datorită felul în care se purta.
Îmi vine să râd gândindu-mă, mai în glumă, mai în serios, că noi am inventat bip-urile. Ca să ne putem vedea în timpul zilei, formam numărul lui de fix(ştiţi că nu existau telefoane mobile atunci) şi aşteptam să sune o dată, după care închideam. Era semnalul stabilit ca el să iasă la geam, în timp ce eu treceam cu găleata spre ghena de gunoi.
Ne înţelegeam tot mai bine, deşi prietenia noastră nu depăşise pupicii pe obraz şi privirile care spuneau mai mult decât toate cuvintele din dicţionar. Aşteptam să vină noaptea, să adoarmă toată lumea, luam telefonul în pat, mă acopeream bine cu pătura şi vorbeam cu el până când se crăpa de ziuă.
Într-o noapte, tot la telefon, după câteva ezitări, prietenul meu îmi spune:
-Vienela, prefer să îţi vorbesc pe întuneric, să îţi spun la telefon ceea ce trebuia să afli de mult.
Eram cu sufletul la gură, nu mai aveam curaj nici să respir, nu înţelegeam de ce era atât de solemn.
-Aş vrea să ştii că te iu…
-Aaaaaaaa!
Nu am putut face altceva decât să ţip disperată, trezind toată casa, când am simţit un fel de ciocănit în cap, prin pătură, exact în momentul culminant.
Ca orice bunică fără somn, maia m-a auzit vorbind la telefon şi a venit să mă certe în cel mai nepotrivit moment, tocmai când prietenul meu se pregătea să îmi facă o declaraţie de dragoste, prima declaraţie de dragoste din viaţa mea.
Declaratie de dragoste
Dragostea mea,
Îmi găsesc cuvintele încolțite în adâncul inimii, în încercarea de a-ți exprima ceea ce simt pentru tine. Ești raza mea de lumină în cele mai întunecate zile și melodia ce însoțește fiecare pas pe drumul vieții mele.
Clipa în care ne-am întâlnit a fost precum o călătorie spre necunoscut, iar în prezența ta am simțit cum sufletul meu înflorea. Zâmbetul tău este o comoară ce îmi umple viața cu bucurie, iar ochii tăi oglindesc adâncurile tale într-un mod în care mă pierd cu plăcere.
Fiecare gest de-al tău, fiecare cuvânt rostit, sunt ca o muzică divină pentru urechile mele și învăluie sufletul meu într-o căldură în care simt că aparțin. În prezența ta, timpul pare să se oprească și lumea noastră devine universul în care ne pierdem cu drag.
Ceea ce simt pentru tine depășește limitele cuvintelor. Ești forța care mă îndeamnă să devin o versiune mai bună a mea, inspirația ce mă însoțește în fiecare zi și raza de speranță ce mă îndeamnă să visez în culori vii.
Te iubesc cu o intensitate ce depășește orice graniță a timpului și spațiului. Promit să îți fiu alături în bucurii și în tristețe, să te sprijin necondiționat și să îți împărtășesc fiecare moment al vieții mele.
Ești acea persoană specială care a umplut golurile din inima mea și a adus sens în fiecare respirație a mea. Cu fiecare bătaie a inimii mele, îți ofer tot ce am mai bun, pentru că tu ești dragostea mea adevărată și veșnică.
Cu iubire sinceră,
[Tu]
***
Dragostea mea,
Cu fiecare bătaie a inimii mele, simt cum sentimentele mele pentru tine cresc tot mai mult. Astăzi, simt că nu pot să mai păstrez aceste cuvinte și emoții pentru mine, așa că am decis să îți dezvălui ceea ce simt.
Încă de la prima clipă în care am întâlnit privirea ta, am știut că ceva special se întâmplă. Zâmbetul tău mi-a luminat lumea și râsul tău m-a făcut să simt că pot să zbor. Cu fiecare conversație pe care am avut-o, am descoperit că avem atât de multe în comun și că ne completăm reciproc în cele mai frumoase moduri.
Fiecare moment petrecut împreună cu tine a devenit o comoară prețioasă în sufletul meu. Îmi place cum râzi de nebunii mele, cum împărtășești gândurile tale cele mai adânci cu mine și cum mă faci să simt că sunt cel mai bun eu însumi în preajma ta. Fie că suntem în mijlocul unei conversații serioase sau că ne jucăm ca niște copii, fiecare secundă petrecută cu tine este o bucurie pură.
Aș vrea să știi că în fiecare zi, gândurile mele sunt pline de tine. Îmi imaginez viitorul nostru împreună, construind amintiri frumoase, sprijinindu-ne unul pe celălalt în visele noastre și depășind împreună provocările vieții. Nu pot să îmi imaginez viața mea fără tine alături.
Prin aceste cuvinte, vreau să îți mărturisesc că te iubesc cu o intensitate pe care nici măcar cuvintele cele mai puternice nu o pot exprima pe deplin. Ești lumina care îmi luminează cele mai întunecate zile și raza de speranță în mijlocul incertitudinilor.
Nu știu cum vei reacționa la aceste cuvinte, dar simțeam că trebuie să îți dezvălui adevăratele mele sentimente. Indiferent de ceea ce vei simți, vreau să știi că te respect și că prețuiesc prezența ta în viața mea.
Cu toată dragostea mea sinceră, [Tu]
Bunicile astea :)) Ce moment inoportun! :))) Pun pariu ca daca ii ziceai ce drama se petrecea sub patura te lasa! Ba isi cerea si scuze :D. O maie rusoaica ar fi gandit imediat ca o fata trebuie sa inceapa de mica lucrul la viitoarea casnicie si faptul ca-i dezirabila e lucru bun!
Foarte dulce si duioasa poveste, Vienela. Sub patura s-au nascut multe pasiuni, secrete, planuri si s-au stins multe oftaturi.
:) si baiatul? si-a mai reluat declaratia sau a lasat-o la jumatate de propozitie? :)) îmi închipui ce emotionat era când sa-si declare iubirea si l-ai oprit cu tipatul acela! nestiind cum sa interpreteze intreruperea convorbirii telefonice, cu siguranta nu a putut inchide ochii pana dimineata :)) Si nici el nu va uita niciodata aceasta întâmplare.
PS: Florile erau pentru participantii la MfC, dar bineînteles ca îti ofer si tie un fir din cele portocalii, cu drag! ;)
O amintire frumoasa. Cred ca te-a marcat de ti-a ramas in gand :P
“privirile care spuneau mai mult decât toate cuvintele din dicţionar” – mi-a placut mult asta :d
si “maia”, pentru ca la fel ii zic si eu bunicii mele :)
La mine prima declaratie a fo prin telefon..Mi-a pus fata piese de dragoste al receptor :))=))
Lasa povestile frumoase, nu vezi ca blogosfera fierbe ca Zoso a bagat articole platite?
Numai citim decat ce ii gratis :-)
Cat de frumoooos! <3
Eu nu mai tin minte nimic din copilaria mea si nebuniile facute …:( memorie :(::(
Ce fain! NIci nu imi mai aduc aminte de prima declaratie de dragoste.. Asa batrana oi fi ? :)))
Frumoasa declaratia
Of, Julieto, cum a intervenit mana destinului si ti-a spulberat idila…:))
Ce noroc pe noi mai Vienela! Nu era telefonie mobila, nu era internet, nu era mai nimic! Noeroc cu telefoanele fixe, dar si pentru alea trebuia sa te îngrijesti si sa dai spaga sa puna cablul cat mai lung! :)
Mare noroc
Eu sunt curioasa ce s-a intamplat mai departe :))
Super!
Am patitt si eu asa!
Din pacate, bunica a spus sa vorbesc cat vreau eu !
Naşpa rău! Pt mine !!!
fain moment…ca in filme :))
bietul baiat,si asa i-a trebuit curaj ca sa-ti spuna ce simte si ca raspuns a auzit un strigat :))
Ce tare, povestioara ta m-a făcut să râd. Eu am avut destul de multe declarații de dragoste când eram mică și cred că de asta nu-mi amintesc care și cum a fost prima :))))
1. Eu, sincer, nu am inteles daca tipatul respectiv a fost unul de extaz sau de spaima, si m-am ingrijorat…te rog sa clarifici cat de rapid posibil ca nu o sa mai am somn din cauza acestei ingrijorari acuma !
2. Si mie mi-a zis unul la telefon ca ma iubeste o data, cand aveam cam 22 de ani, dar din pacate era unul de tip stalker (nu prea periculos, insa totusi neplacut), pe care a trebuit sa il speriu eu ca sa ma lase in pace ! Si cum eu nu ma pricep sa devin agresiv fata de oamenii pe care doresc sa ii speriu ca sa ii gonesc, i-am zis ceva de genul, “nu doresc sa iti ranesc sentimentele personale la care ai dreptul uman sa le resimti, insa eu personal nu doresc sa creez aparenta ca as putea incuraja acest fel de declaratii intempestive bazate, fara indoiala, pe o neintelegere a situatiei mele personale, care NU include dorinta de a ingadui unor oameni real necunoscuti de mine de a se indragosti de mine fara acceptul meu personal”…si pana la urma nu stiu daca de frica sau de plictiseala tipul a inchis pana la urma telefonul si nu am mai auzit de el dupa aia !!
P.S. [text rated R, cu portiuni NC-17]: abia acuma mi-am amintit de prima declaratie de dragoste romantica fata de mine, care cred ca a fost pe la 14 ani, cand eram la o petrecere la o colega de clasa, si mi-a zis unul de vreo 15 ani ceva de gen, “ce ochi frumosi ai…ai auzit cumva despre opiniile dl-ui Schopenhauer despre indragostire ?” si mie personal mi s-au inmuiat genunchii de emotie in clipa aia, si am fost interesat sa aud mai multe despre dl Schopenhauer, mai ales ca tipul avea niste blugi deosebit de mulati si ochii ff inteligenti si parul ondulat in mod destul de interesant, cu o textura care invita la pipaire…desi m-am cam si speriat la un moment dat cand, in timpul prelegerii tinute intr-unul din dormitoarele apartamentului respectiv, tipul deja incepuse sa se deschida la curea in mod educativ demonstrativ desigur, dar eu nu eram pregatit de chestiile astea la vremea aia, eu eram mai mult cu studiatul teoretic din diverse tabele si scheme din carti si manuale, dar, desi am zis ceva politicos de genul, “ce interesant, poate vom mai discuta si in viitor despre aceste lucruri, insa acum trebuie sa plec acasa ca mi-a zis mama sa nu intarziu dupa ora 23”, dupa aia in drum spre casa, numai eu stiu ce era in inima mea si cum am ajuns acasa cu genunchii total inmuiati si cu inima palpitanda de emotie…noroc cu posterul de pe peretele dormitorului meu personal cu d-na Isabelle Adjani imbracata in rochia modesta de muselina roz si cu rulourile de par coafat clasic cuminte…numai dansa m-a salvat de la cine stie ce framantari in noaptea respectiva…ca, zau, fara sa vreau…[urmeaza rated NC-17, ca totusi avusesem doar 14 ani la vremea aia, si nu era ceva prea indicat sa mi se intample la acea varsta, si NU e indicat mai nimanui de acea varsta]…totusi apucasem sa vad si cum arata o mica portiune din penisul erect al tipului aluia asa mai de aproape, si zau ca mi se paruse chiar mai misto decat ala idealul fotoshopat din poza din revista porno pe care o descoperisem, intr-un sertar din dormitorul parintilor mei pe cand avusesem cam 11 1/2 ani, (in mod nerecomandabil de iscoditor din partea mea la acea varsta mult prea frageda, desi avusesem parte de educatie sexuala si de securitate deosebit de constiicioasa atat de la mama cat si de la tata la varstele exact potrivite si mai devreme si dupa aceea), care mi se paruse de culoare chiar si mai roz mat mai placut de mine decat cel al rochiei de muselina a d-nei Adjani, care devenise deja cam prea tipator vulgar in ochii mei fata de realitatea in mod real mai placuta…drept care, optimist din fire fata de oameni in general, m-am decis sa interpretez toata povestea nu ca o instanta de agresiune relativ comun vulgara, (ba chiar posibil si abuziv ilegala, daca e sa te iei cat mai strict dupa legile pe atunci in vigoare, inclusiv articolul 200, la vremea pre amendarii lui din 1996, si mult pre-abrogarii lui din 2001), ci ca o adevarata dovada de declaratie de dragoste demonstrativa cat se poate de romantica, mai ales ca inclusese si numele d-lui Schopenhauer si tipul cu parul cret avea si ochii aia ce pareau atat de inteligenti…LOL ! (…ce importanta, intr-adevar, au aceste detalii vizuale despre texturi si culori la persoanele de sex masculin atunci cand e vorba de indragostire !)
P.P.S. (Mesaj automat de Sanatate Publica):
Zau, recomand tuturor sa tina cont de imaginea deosebit de puternica a mamei, care este una deosebit de protectoare daca se afla cineva, la varste mai tinere, in vreo situatie creatoare de anxietate fata de care nu se considera pregatiti, FARA sa tina cont ca se va rade de ei, sau ca vor parea ridicoli, ca pe tipul ala efectiv l-a pufnit rasul cand a auzit ca am zis eu chestia cu “mi-a zis mama sa nu intarziu dupa ora 23”, si eu am zis asta efectiv reflex, fara vreo “pregatire” prealabila, pt ca asta era si adevarul, dar simtisem si nevoia sa ma refugiez in clipa aia, ca totusi eram mic…insa in acelasi timp mi-am dat seama ca, desi eu am devenit ridicol in fata ochilor acelui tip, asta a si detensionat situatia respectiva (atat la propriu cat si la figurat, ca doar nu poate sta mai nimeni inflacarat erotic cu imaginea vreunei mame in gand, plus l-a fortata sa vada realitatea in fata cum ca eu eram doar un copil fata de el, pt ca diferenta intre 14 ani si 15 ani ESTE intr-adevar URIASA, la fel cum e si diferenta intre 15 si 16 sau 17 ani), si nici nu s-a intamplat ceva posibil regretabil de cineva anume ulterior, drept care eu personal chiar sincer, fara a face misto, (decat cel mult poate fata de mine insumi), incurajez pe toata lumea, mai ales tanar sau adolescent, sa nu le fie jena sa utilizeze imaginea sau chiar scuza cu “mama”, daca este nevoie in vreo situatie din asta in care se simte ca se incalca vreo limita…desigur asta mergand in cazul in care totusi e vorba de relatii asa mai obisnuite intre persoane cat de cat comun obisnuit civilizate, (adica de fapt majoritatea oamenilor, ca aia care nu raspund la asa ceva sunt chiar deosebit de rari, sau sunt total intoxicati cu alcool si substante ilicite drept care au judecata tulburata…drept care zic inca o data tuturor adolescentilor ba chiar si adultilor cititori ai acestui blog, Say NO to illicit Drugs ! inclusiv la diverse petreceri cu colegii de clasa sau de serviciu, ca, zau, nu foloseste la nimica bun)
De plictiseala ;)
Ha! Citind “PTAP” am avut o tresarire aproape de spaima! :) La vremea respectiva nu aveam nici uniforma aferenta si nici cartonasul portocaliu pe care stiu ca il aveau colegii! M-am fofilat mereu cand era vorba de poligon (sau altele) si cand m-au obligat in final am nimerit tinta cu un “glont” din 5! Dar nu mi-am invinetit umarul de la recul! :)
Ce faina poveste! Eu nu am astfel de amintiri! Am fugit mereu de cei care erau de varsta apropiata cu mine… Nu stiu de ce… A fost un timp in care am incercat, dar… chiar nu ma interesa ce filme vazusera si cine cu cine se caftea in acele filme. Plus ca nu stiam sa dansez si ei ma tot invitau la discoteca. Erau asa… copilarosi…
Am pierdut mult, asa-i?! :)
@vienela: te iu…aaaaaaa :)) ce tare :)
:))) “noi am inventat bip’urile” =)) dar ce e drept noaptea se poarta cele mai interesante discutii la telefon:-“
:)) Ce curioasa si bunica ta ;) Tare simpatica declaratie…ratata! :)
Bine ca n-am avut telefon pe vremea aia. Abia la mult timp dupa revolutie am fi putut pune, dar tot n-am pus dacat cand am vrut sa introduc internetul, acum aproape 6 ani…