La câteva zile după ce m-am întors din tabăra de PTAP, am primit un bileţel de un băiat care locuia destul de aproape de blocul meu, bileţel pe care erau scrise   doar câteva cuvinte: “Vrei să fii prietena mea? ” . Eram încă marcată de eşecul prieteniei dintre mine şi băiatul cunoscut în tabără, aşa că răspunsul meu a fost un simplu NU, fără altă explicaţie. Din fericire, era ambiţios şi insistent. Nu s-a lăsat până când nu m-a convins că ar putea deveni prietenul meu.

Ne vedeam zilnic, dar nu aveam timp să stăm prea mult de vorbă, ocupaţi fiind cu şcoala. Atât părinţii mei, cât şi ai lui, ne ţineau din scurt şi nu ne permiteau sa  stăm prea mult pe afară. Dar cu fiecare zi care trecea, simţeam nevoia să ne vedem mai mult, să vorbim mai mult. În fiecare zi descopeream ceva nou la el şi îl apreciam tot mai mult datorită felul în care se purta.

Îmi vine să râd gândindu-mă, mai în glumă, mai în serios,  că noi am inventat bip-urile. Ca să ne putem vedea în timpul zilei, formam numărul lui de fix(ştiţi că nu existau telefoane mobile atunci) şi aşteptam să sune o dată, după care închideam. Era semnalul stabilit ca el să iasă la geam, în timp ce eu treceam cu găleata spre ghena de gunoi.

Ne înţelegeam tot mai bine, deşi prietenia noastră nu depăşise pupicii pe obraz şi privirile care spuneau mai mult decât toate cuvintele din dicţionar. Aşteptam să vină noaptea, să adoarmă toată lumea, luam telefonul în pat, mă acopeream bine cu pătura şi vorbeam cu el până când se crăpa de ziuă.

Într-o noapte, tot la telefon, după câteva ezitări, prietenul meu îmi spune:

-Vienela, prefer să îţi vorbesc pe întuneric, să îţi spun la telefon ceea ce trebuia să afli de mult.

Eram cu sufletul la gură, nu mai aveam curaj nici să respir, nu înţelegeam de ce era atât de solemn.

-Aş vrea să ştii că te iu…

-Aaaaaaaa!

Nu am putut face altceva decât să ţip disperată, trezind toată casa, când am simţit un fel de ciocănit în cap, prin pătură, exact în momentul culminant.

Ca orice bunică fără somn, maia m-a auzit vorbind la telefon şi a venit să mă certe în cel mai nepotrivit moment, tocmai când prietenul meu se pregătea să îmi facă o declaraţie de dragoste, prima declaraţie de dragoste din viaţa mea.