Dacă ai fi invizibil oare soarele te-ar mai putea vedea? Ţi-ar mai bronza pielea? Dar ploaia, oare te-ar mai uda? Când ne plictiseam în casă, în zilele prea călduroase, când era un ger de crăpau pietrele sau când eram pedepsite, asta era unul dintre jocurile preferate de mine şi de sora mea in copilarie.
Cum ar fi dacă ai fi invizibilă? Ce ai face? Ne imaginam tot felul de situaţii, făceam tot felul de scenarii şi mai ales ne descărcam de toate supărările acumulate. În primul rând ne-am fi răzbunat pe copiii mai mari de la bloc, pe cei care nu ne includeau în jocurile lor, pe motiv că eram prea mici. Am fi râs şi de vecinele pe care le deranjam cu gălăgia noastră şi care obişnuiau să ne pârască părinţilor. Nici profesorii nu ar fi scăpat de situaţiile ridicole în care i-am fi băgat pentru fiecare notă proastă, pentru fiecare mustrare, îndreptăţită sau nu.
Dar mie îmi plăcea cel mai mult să îmi imaginez locurile şi oamenii pe care curiozitatea m-ar fi împins să le vizitez, dacă aş fi fost invizibilă.
Vroiam să aflu cum îşi petrecea tatăl meu ziua la servici, pentru că în ultimii ani nu ne mai permitea să mergem cu el, mă interesa ce făceau alţi copii în casă în zilele cu plictiseală maximă(între timp am scăpat de plictiseală, mereu îmi găsesc ceva de lucru care să îmi facă plăcere), trebuia să ştiu ce vorbesc alţii despre mine în lipsa mea. Aş fi vrut să văd cum se fabrică anumite produse, despre care nu aveam nici o informaţie (mai ales prăjiturile de cofetărie, după care mă topeam), eram curioasă să aflu cum îşi aranjează alţii casele.
Eram mică şi cam prostuţă, nu găseam prea multe întrebuinţări unei asemenea puteri. Dacă stau să mă gândesc puţin, nici acum nu ştiu sigur ce aş vrea să fac dacă aş fi invizibilă. Singurul lucru pe care ştiu sigur că l-aş face ar fi să mă strecor în avioane, să mă pot plimba prin toată lumea fără grija banilor, iar asta mi-ar ocupa probabil tot timpul.
În copilărie, De plictiseală ne imaginam…
În copilăria noastră plină de energie și curiozitate, plictiseala nu avea nicio șansă să ne stăpânească complet. În momentele în care timpul părea să treacă cu prea multă lentime și activitățile obișnuite nu ne mai captivau atenția, ne lăsam imaginația să preia controlul. De plictiseală ne imaginam lumi întregi, aventuri extraordinare și personaje fantastice.
Fiecare colț al casei devenea terenul pentru explorări uluitoare. O simplă pătură se transforma într-o pădure magică, cu pernele ca niște creaturi mitice ascunse printre copaci imaginari. Cu puțină fantezie, fotoliul se transforma într-o navă spațială, iar sufrageria devenea un tărâm necunoscut, plin de extratereștri prietenoși și mistere intergalactice.
În zilele călduroase de vară, plictiseala era alungată de aventurile noastre de exploratori neînfricați. Ne transformam curtea într-o junglă plină de pericole, cu plante exotice și animale sălbatice care ne așteptau să le descoperim. Cu o cutie de carton și puțină vopsea, construiam castele imense și cetăți inexpugnabile, iar imaginile noastre prindeau viață în timp ce ne jucam în mijlocul acestor lumi fantastice.
De plictiseală ne imaginam călătorii în timp, în trecut sau în viitor. Întreaga noastră sufragerie se transforma într-un muzeu viu, iar noi deveneam atât ghizii, cât și vizitatorii. Ne recream scene istorice sau încerca să ne închipuim cum va arăta lumea peste câteva sute de ani.
Nici în zilele ploioase nu ne lăsăm învinși de plictiseală. Deschideam cărți cu povești sau enciclopedii și ne lăsam purtați în lumi în care fiecare pagină era o fereastră spre cunoaștere și aventură.
Astfel, copilăria noastră era plină de magie și creativitate, iar plictiseala era doar un impuls pentru a ne imagina lumi noi și a explora universuri fantastice. Fără prea multe resurse sofisticate, ne foloseam imaginația pentru a construi cele mai incitante și neașteptate experiențe. Așa că, în copilărie, de plictiseală ne imaginam… și astfel am învățat că nu există limite pentru puterea imaginației noastre.
Pai stai ca a fi invizibil nu implica neaparat sa fii fara masa si volum :D. Te strecuri daca nu te atingi de oameni, intrii in clasa daca e usa deschisa, si mergi cu avionul daca e loc si nu te prind. Apoi invizibil inseamna in afara spectrului detectabil de catre ochiul uman, dar mai peste tot exista si senzori de infrarosu, UV etc. Ca sa nu mai vorbim ca zgomote tot faci. Sa fii invizibil nu-ti da aproape de loc mai multa libertate. Sa devii asa..un fel de forta, asta-i altceva :)).
Dar daca esti doar invizibil sigur ca esti expus radiatiei solare doar ca, din motive necunoscute, corpul tau nu ar mai reflecta-o sau absorbi-o ci ar lasa-o sa treaca prin tine nestingherita si ca atare nu ai fi vazuta. Bineinteles excludem ca tu ai putea emite ceva in spectrul vizibil. Dar din nou toate astea nu prea imbunatatesc conditia de spion, cel mult o complica. Iti dai seama ce bruscata ai fii la metro/autobuz? Ca nu te-ar vedea nimeni sa te fereasca in imbulzeala aia? Ai fii cea mai calcata pe pantofi femeie din univers. In plus, ca sa spionezi e mult mai ieftin si mai realist sa pui niste camere video :D.
:)) Mi-ai rapit toate visurile legate de plimbari prin lume. Nu pot face altceva decat sa accept sa devin un fel de forta… :)) Sau sa ma consolez uitandu-ma la fotografiile facute de tine si de Kadia. ;)
mda, cand aprobasem din cap ca da si eu tot cu avionul m-as da, vine vlad si-mi da peste cap dorinta :lol:
este clar ca n-as vrea sa aud parerile altora despre mine, mi-ar distruge zen-ul! mi-ar placea insa sa intru in cladirile frumoase, casele luxoase, sa vad cum traiesc oamenii si cum si-au aranjat viata, asa ca o vizita la muzeu :)
Da, Vladen ne-a stricat dimineata, ne-a rapit iluziile si a dat cu ele de pamant. :))
As vrea sa ii vad pe cei care in public sunt niste simandicosi. Sunt curioasa daca la fel se poarta si acasa. :))
S-ar putea ca, odata devenita invizibila, sa te simti cel mai singur om de pe pamant.
Asta este un argument care ma poate face sa dau inapoi cu pasi mari.
Sa nu ne parasesti
Stai fara grija, ca nu scapati usor de mine. :))
acum multi ani, citii o carte: Omul invizibil. De wells. Aventura unui om care a descoperit secretul sa devina invizibil. Initial a fost amuzant, apoi….singur.
Am citit-o si eu in copilarie, probabil de acolo ne-a si venit ideea. ;)
esti sigura ca daca ai fi invizibila nu ti-ai dori sa fii vizibila? :D :D :D
:)) Nu sunt genul care sa ravneasca prea tare la ceea ce nu are, dar mai stii? Fara prieteni, fara sa comunic cu oamenii?
Daca as fi invizibila cum mi-as mai putea etala colectia de bijuterii, tinichele si pietricele, de care sunt asa mandra si pe care m-am straduit atata sa le agonisesc?:)
Mi le-ai putea lasa mie spre pastrare si etalare. :-P
Bine, te trec in testament:) Si daca o sa fiu invizibila, o sa te si bantui:)
Testamentul este de genul “daca mor, sa-mi porti caciula…” ? :))
Sa nu indraznesti sa ma bantui, ca imi este de ajuns mamare a ta. :))
Eu as sta mereu pe langa oameni care-mi plac dar langa care nu pot sta in viata reala, din varii motive si neintelegeri. Poate as regreta ca nu pot comunica cu ei, insa in felul acesta le-as putea fi alaturi si as fi fericita ca ii pot vedea.
Singurul om de pe pamant langa care mi-as dori sa stau, chiar daca ar exista neintelegeri ar fi baiatul meu. Cred.
Si blogul cu.i il lasi?
Fac rost de un laptop, ca doar sunt invizibila si magazinele sunt deschise ziua. ;) :))
Doar ca laptop-ul nu e si el invizibil :)
Foarte interesant!
Tu ce ai mai face acum, ca ai crescut, daca ai fi invizibila? Nu te-am mai intrebat de 30 de ani. :))
As pleca la enrique sa.l vad.
Dar el nu te-ar putea vedea. :))
Daca as fi invizibil probabil as trece foarte des prin Parlament, eventual cu un obiect contondent :)
Bravo, Probiu! Buna idee ti-a venit. :)) Dar cum facem sa devenim invizibili?
Cand as ajunge la el nu as mai fi invizibila,na.
Ce hoata esti… Dupa cum este mai bine, ba invizibila, ba vizibila. :))
Te.ai prins¡Bravo.te pup
Uau, nici pe asta nu o mai facuram de mult. :))
Eu nu vreau să fiu invizibil … eu vreau să am 3 sosii. Una acasă cu familia, una la serviciu şi una care să facă înconjurul lumii călătorind şi făcând fotografii.
Pai nu ai vazut filmul ala Multiplicity ?
Din motivele pe care le-a mentionat Vladimir si dintre care, pe unele as fi inceput si eu sa le enumar ;) nu m-am gandit niciodata la asa ceva. Decat ca o idee fugitiva pe care am respins-o imediat. Daca s-ar putea, mi-as dori si eu ceva: sa calatoresc in timp. In trecut m-ar interesa.
Totusi, nu cred ca de plictiseala era vorba la voi. Cred ca doar de un mare neastampar, de dorinta de a sti una si alta, adica de foarte multa curiozitate. Era un fel de joc.
Adica imi vine greu sa cred ca fiind copii va plictiseati. Copiii nu se plictisesc niciodata. :)
Ah, eu nu as vrea niciodata sa calatoresc in trecut, ci numai in viitor ! S-a mai ridicat intrebarea asta din cand in cand in jurul meu de-a lungul vietii, inclusiv, mai recent si pe bloguri, si nu mi-am schimbat parerea, tot numai in viitor as dori sa calatoresc…numai ca NU cu vreo misiune speciala asa ca in Terminator, doar asa turistic si preferabil in grup organizat cu ghid, NU de unul singur, ca mi-ar fi frica de unul singur. Culmea e ca mie nu imi place literatura SF de loc (mi se pare prea filozofic-poetic-fantezista), si sunt un nr relativ mic de filme SF care mi-au placut (tocmai pt ca abordau acele notiuni filozofic-poetic-fanteziste atat de greu de inteles de mine din cuvinte in imagini miscatoare, pe care le puteam intelege mult mai usor, dar sa nu fie prea obscure ca nu imi plac, trebuie sa fie asa ca in basme usor de inteles plus, chiar daca se mai intampla lucruri de speriat sau triste, in general sa aiba totusi un Happy end macar pt eroii Buni principali, doar asa imi plac !)
Ce sa caut eu in trecut cand speranta de viata era doar 31 de ani pana catre sf WW II, nici macar in trecutul mai apropiat din a doua 1/2 a sec XX pe care nu am apucat-o eu nu as vrea sa ma duc pt ca nici atunci speranta de viata nu a crescut prea mult, doar pana la cca 47 de ani (introducandu-se si perioada adolescentei).
Eu numai de viitor sunt interesat cu speranta de viata mai lunga PLUS in stare cognitiv cat mai buna, PLUS cu tot felul de sclavi roboti care sa faca ce le zic eu, stand asa pe un sezlong uitandu-ma la filme cu Happy end cand vreau eu sau pur si simplu motaind si nefacand nimica, doar asa apasand pe cate un buton colorat din cand in cand, daca e absoluta nevoie, plus cu o masina care se conduce singura si zboara si pluteste si pe apa si ma duce unde ii zic eu, si cu un tezaur de reviste si ziare vechi de pe vremurile de la 1/2 sec XX incolo, (NU mai vechi ca nu imi plac), ca sa la rasfoiesc eu cand vreau si sa ma uit la poze atingand hartie cand am chef de hartie…eu acolo vreau sa ma duc !
Asta e, sunt total boier balcanic din fire, efectiv asta cred ca nu mi-o poate scoate din mine nimica, nici cel mai tare sistem moral educativ + de auto-critica expert rafinata nu ar reusi sa-mi scoata din fire naravia si inclinatia catre viciul de a fi indolent si inca si asupritor-exploatator cam nedemocratic, (desi o sa-mi zic ca sclavii sunt totusi roboti nu oameni, ca sa nu ma simt prea vinovat) !
De fapt, daca ma gandesc asa mai bine, eu de fapt chiar cam traiesc intr-un fel de versiune mai primitiva al acestui tip de viitor chiar acuma, insa ma streseaza DEOSEBIT de mult faptul ca pretul pt asa ceva este ca trebuie sa comunic verbal cu prea multi oameni de tip manager la serviciu, plus in loc sa ma relaxez cum vreau eu, trebuie sa ma relaxez cu jocurile preferate ale altora…e cam stresant, totusi…dar azi macar am avut ocazia sa particip la un seminar de relaxare in grup NU de yoga, ci a venit una sa ne predea relaxarea prin dansuri de epoca, azi am vazut de ex demonstrat cadrilul…zau, e misto asa in filme, dar mie efectiv NU imi plac dansuri si exercitii de relaxare in grup, efectiv NU e genul meu, si nu stiu daca ma pot obisnui vreodata, e ff stressant. Nu am nimic impotriva faptului de a fi inconjurat de cat mai multi oameni, dar sa nu trebuiasca sa interactionez eu cu ei si inca si verbal la nivel de comunicare din asta de oferit sau primit suport moral, (adica o informatie utila e OK din cand in cand), sau, mai ales, la nivel de relaxare din asta in grup…chestiile astea zau prefer sa le fac off-serviciu si cel mult in grup de 4 persoane care pot juca diverse jocuri de carti sau gen Monopoly sau Yahtzee, efectiv nu le am cu clacile, nu ma intereseaza barfele si sezatorile, efectiv nici dansurile alea de epoca cu 2 randuri si cu partenerii care se schimba nu imi plac, o sa-mi iasa vorbe rele, dar zau, nu imi plac nici horele, (in afara de perinita, ca aia macar se lasa cu pupat, dar desigur si aia total off-serviciu !) Adica e OK sa mai vad asa la TV din cand in cand pe altii, dar nu sa trebuiasca sa fac eu chestia asta asa zi de zi si inca si obligatoriu. Dar am vrut sa traiesc in viitor, asta e ! Trebuia sa existe un pret destul de mare pt asta, pacat ca nu am studiat brosura de vacanta mai atent si la ce scria, m-am uitat doar la cifre, (si nu de bani e vorba, e vorba chiar de statistici de risc, la asta m-am uitat ca prostul…efectiv, la nivel de defect familial profesional, ca am si 2 parinti economisti care, vaznad din prima cu cine le-a fost dat sa aibe de a face, vor sa ma ajute sa supravietuiesc si sa bat statisticile de risc de cand m-am nascut !)
SORRY. Efectiv imi cer SCUZE, si m-am jurat ca nu am sa ma mai vait niciodata, in nici un caz in public, de fapt nici in privat, efectiv mi-am promis, (pt ca STIU ca e total ineficient la absolut nimic, in afara de ca nu e etic), dar am avut o zi absolut infioratoare azi, cadrilul ala, zau, efectiv m-a dat gata…este, in realitate un dans ff complicat, plus ca mie personal nu imi place sa dansez nici cand ma duc la club off serviciu, eu efectiv NU pot sa dansez decat in privat si in 2, si numai si cu persoane cu adevarat speciale pt mine, nu cu oricine, efectiv NU pot altfel…SORRY inca o data total sincer.
Nu iti mai cere atatea scuze, ca nu s-a intamplat nimic, toti mai avem zile proaste, nervi sau suparari, iar blogurile chiar sunt un mijloc de a refula.
Acum, tu vorbesti despre viitorul acela ideal, in care oamenii nu mai fac nimic si se plictisesc urmarind filme. Dar este putin probabil sa se intample asa. Pe cand in trecut stim sigur ce ne asteapta si am putea alege sa nu mergem in vremurile in care erau razboaie, foamete sau ciuma. ;)
Rudolph, eu am vazut acum cateva luni un SF care mi-a placut mult, cred ca am mai scris pe 5 bloguri depsre el. IN TIME se numeste. Chiar merita vazut.
Erau zilele in care tata ne pedepsea si nu aveam voie sa iesim afara sau sa facem prea multe prin casa. Si seara, in pat. Atunci inventam jocuri pentru care nu trebuia sa ne miscam. :))
In trecut as vrea si eu, undeva in epoca regelui-soare. :))
Si in viitor, daca nu ar fi prea periculos. ;)
da, te/ai bronza fara probleme.
daca as fi invizibil pentru o zi, as fi robin hood.
as fura cat ne-au furat pe noi astia de la putere timp de 2oj de ani…
mi-ar trebui cam o saptamana… de invizibilitate
apoi as lua romanii la rand si le-as da bani
sa aibe de mancare, de haine, de medicamente,
sa aibe si baba de la 3 care moare in casa fara medicamente dar e cu intretinerea la zi.
sa aibe si ea bani de mancare
sa-si permita si ea un kil de cirese, la 8 lei…
Mi-ai da si mie pentru un laptop? A devenit obsesie nevoia mea de a sta mai mult pe internet.
mamă, ce provocare !
Nu e bine să ai o vârstă și să-ți dorești să fii invizibil. Ai deschis Cutia Pandorei, deja visez cu ochii deschiși… :)
:)) Mixy, ma faci sa imi imaginez si mai multe, chestii pe care nu vreau sa le spun pe propriul blog. :))
Daca eram invizibil intram astazi la Curtea Constitutionala si dadeam o decizie in locul judecatorilor ca sa nu mai astepte romanii inca o luna , doua …
Iar eu reusesc sa iti raspund dupa ce s-a luat decizia. :))
sunt momente in care oricum ma simt invizibila, cred ca mie mi-ar prinde bine sa fiu mai vizibila ;)
Ah, cunosc senzatia. De multe ori ma feresc, dar am si zile in care as vrea sa fiu mai vizibila. :))
Partea cu avionul nu-i o idee rea, dar mie mi-ar place sa ma pot materializa odata ce aterizez intr-o destinatie. E mai amuzant sa calatoresti intr-un trup pentru ca poti manca, poti interactiona cu oamenii. Decat asa, sa nu te vada nimeni…Jocul ala era foarte tare. Acuma sora-mea e la varsta la care pune intrebari imposibile si abia astept sa creasca mai mare sa ma pot juca cu ea, fara sa creada tot ce inventez.
Ba sa te bucuri de momentele astea, in care crede orice ai spune, pentru ca mai tarziu nu va mai crede nimic, oricat te-ai stradui. Isi va dori sa testeze pe propria piele.
Era un joc, asa ca puteam spune orice, chiar si ca un om invizibil poate manca sau interactiona cu anumite persoane. :))
MI-ar placea doar pentru o perioada limitata de timp. Cred ca m-as plimba prin tarile in care doresc sa ajung, m-as duce prin magazine, as face si cateva glume nevinovate :P Deh, m-am uitat la prea multe filme :))))
Sinu este nimic rau in a visa cu ochii deschisi la glumele pe care le-ai putea face. :))
Ce interesant. As vrea sa fiu invizibila uneori. Asa as putea vedea cine imi este prieten si cine nu.
Nici nu trebuie sa fiu invizibila ca sa suflu mereu in ciorba, de teama sa nu ma frig cu “prieteniile”. :))
Si eu imi puneam intrebari din astea si inca mai imi pun unoeri:)) “ce face x chiar in momentul asta” iar x este mereu altul bineinteles:)) si faza cu ce vorbesc altii despre mine in absenta mea…si asta as vrea sa ‘vad’:))
Asta cu vorbitul in lipsa mea m-ar interesa cel mai mult. Sa aud adevaratele pareri ale oamenilor despre mine. :))