Era un copil retras, cu o privire inteligentă, dar puţin apatică. Avea o constituţie delicată şi o piele fină, ca de bebeluş nevăzut de soare. Părinţii ar fi vrut să îl vadă mai activ, mai interesat de lumea înconjurătoare, de viaţa în sânul familiei, de viitorul lui. Dar copilul îşi urma visul. În timp ce prietenii lui jucau Counter Strike, vorbeau despre arme şi hărţi sau îşi pierdeau vremea pe terenul de fotbal din cartier, el scotocea internetul în căutare de informaţii.
Îşi făcuse un site. Lucrase mult pentru a-i face un design unic, îl optimizase SEO şi încerca să îl promoveze. Era micul lui secret, despre care nu ştiau decât cei doi prieteni pe care îi avea în clasă. În câteva luni, ceea ce colegilor li se părea a fi prea greu de înţeles, pentru el devenise o joacă, un mod de a se relaxa şi chiar de a-şi face rost de bani de buzunar.
Următorul pas pe care l-a făcut a fost să îl ajute pe domnul R., prieten al tatălui său, să îşi facă un magazin online complex. I s-a dus vestea printre rude şi prieteni. Tot mai mulţi erau cei care îl recomandau, ca şi cei care apelau la el, când aveau nelămuriri legate de site-uri web.
Doar părinţii nu erau de acord cu activitatea lui extraşcolară. Ar fi vrut ca el să urmeze tradiţia familiei. Ce atâtea domenii web, redesign şi magazine online? Copilul lor trebuia să devină avocat, aşa cum era tatăl său, aşa cum fusese şi bunicul, să ducă mai departe renumele firmei de avocatură X.
Dar băiatul avea alte planuri. Fără să ţină cont de reproşurile şi rugăminţile părinţilor, a terminat liceul, a terminat şi facultatea, şi-a deschis propria afacere, bine-nţeles legată de domeniul care îl pasionase de mic. Le-a dovedit că a avut dreptate, că ceea ce faci cu pasiune iese întotdeauna bine.
E o poveste de viata interesanta, omul e bine sa fie lasat sa faca ce vrea in viata nu sa-i dicteze cineva…
Desigur, dar eu cred ca exista si destui oameni care nu au o pasiune deosebita pt o activitate anume, sau unii pur si simplu nu stiu ce vor. E probabil destul de dificil, mai ales la 17-18 ani pt destul de multi oameni sa se inchipuie si macar peste 5 ani, daramite peste 10, si cred ca destul de multi habar nu au catre ce meserie sa se orienteze. Sau chiar daca au habar, nu se gandesc la acea varsta ff bine daca vor avea si sansa sa isi gaseasca un job in acea meserie, ca precis nu sunt toti si motivati, si ambitiosi, si intreprinzatori, etc, ba chiar cred ca astia sunt de fapt o minoritate, si acestei minoritati de “super-achievers” le mai ingroasa un pic randurile si un alt subgrup de copii relativ constiinciosi, dar nu neaparat pasionati de ceva anume, care sunt motivati sa merga asa inainte mai mult batuti la cap de parinti, (desi desigur nu asa fortat sau impotriva abilitatilor lor, mai mult in sens de ca i-au incurajat de mici sa se vada cu o diploma, sa ia note bune, etc).
In cazul descris mai sus, eu sunt aproape sigur ca acesti parinti ai acelui tanar nu erau niste capcauni, ci atitudinea lor oarecum presanta fata de el era probabil o combinatie de factori:
a) il vedeau deja pe fiul lor ca e mai retras, ca nu e cam ca ceilalti colegi, si precis isi faceau griji despre o viitoare reusita pt el, mai ales ca aveau si firma de avocati de familie, daca el ar fi devenit avocat, ar fi avut macar un job asigurat,
b) parintii fiind mai mult in mediu avocatesc, nu o prea aveau cu IT-ul, sau ce stiau stiau doar ce citeau si ei prin mass-media, adica ce greu iti poti gasi un job ca lumea in IT, din care totusi sa iti poti asigura o existenta cat de cat onorabila, macar la nivelul parintilor,
c) care nivel de trai al acestor parinti specifici era un nivel deja probabil destul de ridicat, dar maj parintilor lor isi doresc ca copii lor sa o duca mai bie decat ei, sau cel putin macar la fel ca ei, si probabil ca se ingrijorau si de acest aspect, daca fiul lor avea o diploma de IT si nu isi gasea job sau isi gasea un job entry-level din care abia iti poti plati o chirie
Desigur, ca or fi fost si niste ambitii personale, de gen sa se duca profesia mai departe, sau macar firma mai departe, dar eu personal sincer cred ca parintii acestui tip erau pur si simplu niste parinti ca oricare altii, pur si simplu ingrijorati in legatura cu viitorul copilului lor, mai ales ca il vedeau asa mai “mutulica’, plus nu prea intelegeau ce mosmondeste el pe calculator, ca era la fel de posibil sa fi si pierdut vremea, adica faptul ca s-a nimerit sa aiba el un talent pt IT + sa aiba si unchiul ala care sa-i deschida niste usi pt niste contracte private + experienta extra, a fost pur si simplu o conjuctie norocoasa, dar nu era ceva statistic previzibil, ba chiar dimpotriva.
Cred ca multi nervi ar fi fost evitati daca acel elev ar fi avut un profesor care sa fi remarcat aptitudinile lui catre IT la scoala + combinat cu IQ-ul onorabil pe care probabil ca-l detinea si sa informeze parintii asa mai din timp, uite, mie mi se pare ca fiul dvs are inclinatie catre A, si B, care ar fi utile poate la o fac de Informatica, dar mai putina inclinatie pt C si D, care ar fi utile la o fac de Drept. Si daca parintii primeau acele informatii asa din timp, plus le primeau intr-un mod in care ele sa fie credibile, nu scaoasa asa din burta, probabil ca aceaste informatii i-ar fi ajutat sa nu mai fie asa ingrijorati de gen, “aoleu ! ce o sa ne facem cu asta, ca stat toata ziua cu ochii in calculator” + poate si-ar mai fi temperat o idee din insistenta ca el sa dea la fac de Drept, (desi probabil ca tot i-ar fi zis ca Dreptul li se pare totusi o optiune buna pt el din cauza firmei, dar nu ar mai fi fost asa incrancenati).
Ca eu sincer nu cred ca e buna din partea unor posibili parinti nici o atitudine asa total vaga, “aa, urmeaza-ti pasiunea si vei excela”, “sau ah, copilul meu, esti in stare de orice, numai sa-ti doresti si sa vrei”…ca adevarul e ca NU e asa, cel putin nu prea iese asa decat intr-o parte din cazuri…nu pot sa zic procente, ca depinde si de meserie…adica una e daca acel copil vrea sa devina Miss sau Spiderman, si alta e daca acel copil vrea sa devina Bill Gates sau Steve Jobs, si alta e daca acel copil vrea sa devina profesor, educatoare, instalator, electrician, mecanic, functionar la primarie, inginer IT, sau poate chiar mireasa si ulterior casnic/casnica, ca sunt si astea job-uri, (ma rog, mai mult voluntare, adica nesalarizate), dar de ce nu ?
Iar chestia aia ca nu poti excela decat daca iti place ce faci, desigur ca asa e si asa ar trebui sa fie intr-o lume ideala in care maj lumii ar trai intr-o lume care ar opera dupa “principul placerii, carre desigur ca este o aspiratie comuna majoritatii oamenilor dar din pacate nu se potriveste intitdeauna cu realitatea…si uite asa apare “nevroza” !
Eu sincer cred ca oricine poate excela (intre limitele naturale ale abilitatilor lui proprii) daca este MOTIVAT prin ceva anume sa exceleze, adica sa performeze optim maximal, cat il tin curelele, (fara a lua in consideratie si timpul, adica daca pe twremen scurt sau lung, si cat de lung), si aceasta motivatie poate intr-adevar fi si placerea, dar in alte contexte poate fi si simtul datoriei, inclusiv datoria de a face placere parintilor, poate fi si spaima (nu numai de vreun sef, dar si de ziua de maine, sau de gura nevestei), poate fi si dorinta de a supravietui si a nu capata bice pe spinare (daca esti de ex scalv la galere)…ma rog, glumesc, desi poate doar pe 1/2.
mi-e sincer nu mi-au impus nimic de mic… cand a fost clasa 8-a eu am ales la ce dau examene, la ce liceu vreau sa merg, eu mi-am ales facultatea, in general eu!
Nu ma controlau la teme, nu ma intrebau daca am invatat si totusi faceam lucrurile astea :)
Ciudat!
Pai tu esti unul din acea minoritate care are atat motivatie cat si ambitie de nivel realist si poate si o pasiune anume pt ceva, etc. Numai ca asta ziceam ca probabil tu faci parte dintr-un grup minortitar de maxim probabil 23 % din toti cei de varsta ta din jurul lumii (am scos cifra din burta, poate ca procentul e ceva mi mic, poate mai mare, dar precios e sub 50 %). Probabil ca restul de vreo inca 37 % sunt doar de tip constiincios si cuminte care vor sa faca placere parintilor lor si se vor descurca OK, insa vor avea nevoie de ceva ghidare. Iar restul de 40 % (desi desigur cifrele continua sa fie scoase din burta) habar nu au ce vor, nici nu sunt deosebit de motivati, poate 15 % din ei au ceva talent la ceva, si din astia pooate cativa vor reusi, dar restul ?
Foarte bine a facut…nu trebuie sa urmam visele parintilor sau a altor persoane din jurul nostru, ci doar pe ale noastre !!! Jos palaria in fata lui !!
Foarte bine a facut , ca si-a urmat visul! Asa trebuie!
Un exemplu de om care ştie ce vrea şi reuşeşte în viaţă. Foarte bine că nu s-a lăsat influenţat de părinţi şi a făcut ceea ce i-a plăcut. Este bine să afli despre asemenea copii care reuşesc fără să fie nevoiţi să plece peste hotare. Iar părinţii ar trebui să-şi înţeleagă copiii. În definitiv nu ne-am făcut copiii pentru noi, pentru ambiţiile noastre.
Da, sunt de acord, intotdeauna poti excela doar intr-un domeniu care-ti place! Nu trebuie chiar intotdeauna sa-ti asculti parintii. :))
La multi ani! Un an nou plin de bucurii iti doresc!
Ei bine da, iti trebuie multa determinare, pricepere si curaj sa te opui parintilor, sa reusesti si sa demonstrezi tuturor ca poti avea succes intr-un domeniu ca acesta.
Parintii mei au observat cam ce imi place mie de mica si m-au indrumat in acea directie(atunci cand eram cam debusolata si nu stiam ce cale sa aleg). Desigur, parintii iti pot si impune ceva, tu ii poti asculta, poti face acea facultate si apoi sa-ti urmezi si visul propriu. Impaci si capra si varza in felul asta.
Un sfârşit fericit, aşa cum îţi doresc să ai începutul de Nou An, şi tot anul, şi la anul, şi la mulţi ani!
Uneori e bine,alteori nu,sa directionam copii.Depinde de personalitatea lui.Acest copil,ca si al meu ,au facut ce au vrut in viata,indiferent de optiunile parintilor.Un an plin de impliniri!
e bine cand iti poti urma pasiunile si e si mai bine cand aceste pasiuni sunt constructive! :)
Cele mai bune lucruri ies din pasiune :)
Oamenii pasionaţi duc lumea mai departe.
La el s-a nimerit bine. Ce daca nu a mai urmat traditia familiei? Se intampla si in alte familii. De regula cam asa e, se incearca ghidarea pe un anume fagas…si asa unii copii ajung sa fie niste adulti nefericiti.
Iar alti copii, destul de multi, chiar au nevoie de un impuls, de sprijin.
Foarte frumoasa aceasta poveste, e o lectie viata. Mi se pare si mai frumoasa si reala deoarece asa suna si povestea sotului. E minunat sa-ti cladesti o afacere din propria pasiune. Cand lucrezi cu placere nu are cum sa nu iti iasa. Pacat ca tot mai multi tineri raman la stadiul de adolescenta si se plafoneaza.