O după-amiază liniştită, în care totul pare imobil şi plictisitor, se poate transforma rapid imediat ce intră pe uşă nepoţii. Primul lor gând este să se repeadă la pisică, să se joace cu ea. Băieţelul, în vârstă de aproape cinci anişori, în timp ce o mângâie puţin cam viguros, mă întreabă unde este casa în care a locuit Miţi înainte de a se muta la mine. Îi răspund că a trăit pe străzi, că nu a avut casă, că pat i-a fost pământul şi plapumă cerul. “De ce nu s-a băgat într-o casă?” continuă el şirul de întrebări. Îi spun, pe înţelesul lui, că există chiar şi pentru pisici un soi de agentii imobiliare ce se ocupă de găsirea unor locuinţe pentru animalele de pe străzi, însă Miţi nu a avut norocul de a colabora cu o astfel de firmă.
Pe un ton foarte serios, copilul îmi spune că el, când va fi mare, vrea să salveze toate pisicile de pe străzi, să le ofere un adăpost şi mâncare. “Dar le pot aduce la tine acasă, Vienela? Că pe noi nu ne primeşte mami cu pisici în apartament…”. Să zâmbesc la gândul că nepotul soţului meu se visează agent imobiliar pentru bietele pisicuţe, să mă bucur că are un suflet mare sau să mă întristez că dorinţa lui de a avea un animal în preajmă nu este luată în seamă de către părinţi? Nu pot uita cât am suferit şi eu când sora mea a făcut o viroză şi părinţii au decis, împreună cu doctoriţa, că nu mai putem ţine pisica în casă.
Timpul trece, iar noi continuăm să discutăm despre animale, despre adăposturile de câini, despre salvarea balenelor, despre uşurinţa cu care pisicile se adaptează vieţii pe străzi şi, habar nu am cum, ajung să le spun copiilor că ideal ar fi ca în fiecare oraş al ţării să existe doar câte o asociaţie care să salveze animale, căci eforturile unite ale oamenilor chiar pot schimba lucrurile în bine, că înainte de a ajuta fiecare caz în parte, poate ar fi ok să se găsească soluţii pentru a trata cauza, nu efectul.
Gândul mă poartă spre cei care au reuşit să reunească într-un singur loc o mulţime de agentii imobiliare Bucuresti, ca omului să îi fie uşor să aleagă agenţia prin care să caute, să vândă sau să cumpere o casă. Probabil s-ar putea întâmpla ceva asemănător sau chiar mai bun şi cu cei ce vor să ajute la salvarea animalelor fără stăpân, dacă şi-ar uni eforturile. Fiecare crede că metoda sa e cea mai bună şi atâta timp cât nimeni nu îi poate reuni sub acelaşi acoperiş, vom tot vedea doar cazuri izolate, nu rezolvări în masă.
…mă mir de aceste agentii imobiliare la un loc, dar despre agentii pentru salvarea pisicilor am numai cuvinte de lauda: cunosc in Brasov oameni care se ocupă organizat de asta şi nu e usor: deparazitare internă, externă, foster, hrană, cheltuieli la vet şi sterilizare mai apoi, pentru a fi cat mai putine pisici pe domeniul public. Iar cand bani nu mai sunt, sa vezi atunci eforturi. Pe mine mă sfâşie devotamentul lor.
Nu pot spune că pisicile sunt animalele de companie preferate de mine. Cred că mai degrabă câinii.
Dar e bună ideea ta!
Poate ca m-am exprimat eu gresit si nu s-a inteles. Nu s-au reunit agentiile intr-una singura, ci au fost grupate pe un site, ca omul sa le poata gasi usor.
Da, stiu bine cate lucruri frumoase fac cei din Brasov. Uite ca nu m-am intrebat pana acum daca avem si prin Ploiesti asa ceva…
Pana sa o am pe nebunatica asta, cainii erau preferatii mei. Acum mi-as dori sa am bani mai multi, spatiu mai mare si un caine cu care Miti a mea sa se inteleaga bine. :)))
Relativ de curând am avut o controversă cu o fată care e contabilă, dar are şi un blog pe care a scris în tremeni deloc elogioşi despre agenţii mobiliari, cel mai cuminte epitet viind “lipitori”. Am încercat să-i spun că sunt oameni şi oameni şi printre ei, ca şi printre contabili. N-a înţeles…