Dau o bancnotă

Îmi transpirau picioarele, iar tu râdeai de mine când mirosul îţi cuprindea nările şi te sufoca. Spuneai, invariabil, că vei pune capac situaţiei. Mă trimiteai la baie, cu toate că ştiai cât de mult îmi displace apa. Uite că astăzi nu mi-au transpirat. Aerul rece de octombrie parcă mă înveleşte într-un costum impermeabil. Merg repede. În urmă las frunze îngălbenite, în faţă am viitorul o haită de câini furioşi. Cu furie le răspund şi eu. Blana catifelată mi se transformă în ţepi, gura mi se închide şi deschide ca un cleşte. Dacă înfig colţii în ei, afiş îi fac…

Nu îmi permiţi. Mărşăluieşti ca un soldat. Privirea fixată pe înainte, clinchet de pantofiori pe asfalt, lesa făcută mufă în palma închisă. Din când în când testez terenul, căutând o scăpare. Mă smucesc brusc spre haită, aşa cum îşi încep cursa la hipodrom caii pur sânge, şi încerc să fug. Zgarda mă sugrumă scurt şi mă repune în poziţia stai. Stau, că nu mă laşi să fac nimic… Coada continuă să arate a băţ, ca lumânarea neaprinsă în sfeşnicul din dormitor. Lătratul meu îşi poartă ecoul până departe. E singurul moment al zilei când mi se aude vocea…

Dau o bancnotă celui/celei care o convinge pe mami să mă elibereze din lesă când întâlnesc haite de maidanezi! După cum se poate observa în poza făcută astă vară, nu dau înapoi nici un milimetru când vine vorba de atacat câini fără stăpân.

Nu cred ca se va intampla vreodata, caci mami, din prea multa iubire fata de mine, incearca sa ma protejeze. Dar tot nu inteleg de ce ii protejeaza si pe toti cei care ma enerveaza zi de zi cand iesim la plimbare prin oras.

Voi puteţi da clic spre blogul unde se adună poveştile scrise cu cele 12 cuvinte: furie, impermeabil, clinchet, sfesnicul, soldat, tepi, cleste, hipodrom, afis, mufa, capac, bancnota.